MIHAI EMINESCU, „Poetul de pe Culme”

Eminescu, "un om al timpului modern, cultura lui individuala sta la nivelul culturii europene de astazi." (Titu Maiorescu)

 Cimpoi, Mihai . Mihai Eminescu - Dicţionar enciclopedic / Mihai Cimpoi. - Chişinău, 2013. - 584 p. 

       Dicţionarul enciclopedic este o lucrare, vastă, necesară, pentru toţi cititorii. În acest dicţionar găsiţi despre: viaţa lui M.Eminescu, arborele genelogic al Eminovicilor, stămoşii poetului, personalităţile istorice, figuri culturale, autori citaţi sau traduşi, eroi literari. În procesul de pregătire a lucrării autorul a recitit şi a supus analizei întreaga operă eminesciană şi întreaga eminescologie naţională şi universală: Numai în domeniul poeziei au fost analizate 400 de poeme, zeci de texte aferente, variante şi exerciţii, bucăţi inedite etc.  

Georgescu, Nicolae. Un an din viața lui Eminescu / Nicolae Georgescu – București: Floare albastră, 2006. –364 p.  În lucrare este oglindită perioada când M. Eminescu se ocupă de activitatea ziaristică. Cronologic, sfârşitul lui 1880 - 1883. În mod special şedinţa parlamentară din 13 martie 1881, când în Camera Deputaţilor s-a discutat şi judecat ziarul Timpul, apoi 2 decembrie 1880 - ziua atentatului la viaţa lui I. C. Brătianu cu polemicile de presă iscate atunci, după care Eminescu va deveni redactor şef al Timpului. De asemenea este oglindit începutul anului 1882 până în aprilie 1882 când poetul definitivează "Luceafărul" , se gândeşte să părăsească Bucureştiul şi ziarul Timpul, pierde unele polemici cu adversarii, începe cearta cu N.  Xenopol şi Al. Macedonski, se duce într-o excursie prin Dobrogea şi la mare.

Cubleșan, Constantin. Eminescu în exegeze critice / Constantin Cubleșan. – Iași: Junimea, 2014. – 311 p. – (Colecția Eminesciana).

Criticul și istoricul literar Constantin Cubleșan este la al zecelea volum de inventariere și evaluare critică a scrierilor eminescologilor. Lucrarea Eminescu în exegeze critice a parcurs metodic, empatic și cu mare discernământ 39 de asemenea texte despre Eminescu, de la cel al lui Dan Mănucă din 1999 până la cel al lui George Ene din 2014, evidențiind pentru fiecare în parte, noutatea metodologică sau hermeneutică propusă.

După cum menționează autorul: Am urmărit cu destulă consecvenţă şi am comentat în ultimul deceniu şi jumătate, cam tot ce s-a scris important despre Eminescu (volumul de faţă probează, cu modestie, aceste strădanii, fără aroganţă, doar cu ambiţia imparţialităţii în opinii). E o bibliotecă impresionantă care ar trebui conspectată şi propusă interesului public nu de către un om, fie el cât de harnic, ci de o instituţie menită a inventaria totul şi a prezenta periodic sinteze asupra evoluţiei eminescologiei. 

Coșereanu, Valentin. Ipotești sau realitatea poeziei / Valentin Coșereanu. – Iași: Junimea, 2015. – 350 p. – (Colecția „Eminesciana”).

Valentin Coşereanu, muzeograf-cercetător şi, fondatorul Centrului Național de Studii de la Ipoteşti, a publicat un studiu despre ceea ce am putea numi spaţiul eminescian sau semnele (elementele realului) care preced şi, poate, influenţează creaţia poetului. Subiect dificil, relaţie mereu controversată pentru că, se ştie de la Proust şi Valéry încoace, estetica acceptă greu identitatea dintre eul biografic şi eul profund (adevăratul creator al operei). Volumul este prezentat de academicianul Eugen Simion, care menționează în Cuvânt inainte: Excurs pozitivist, cercetare documentară, încercarea de a depista în operă semnele realului? Toate la un loc, cu scopul, neascus, de a define spațiulgerminativ, cum ar fi spus Noica, primordial. Valentin Coșereanu reușește să-l determine, folosind cercetările de până acum ale eminescologilor (de la G. Călinescu la Augustin Z. N. Pop) și adâncind date noi, scoase din arhivele locale (informații despre cumpărarea și vânzarea moșiei, a casei din Botoșani și a casei din Ipotești, sumele de galbeni puse în joc, numele actorilor, procesele care au urmat decenii în șir, numărul caselor din satul Ipotești în vremea copilăriei lui Eminescu, manipulările politice ale prefectului etc.).

Un reportaj-eseu excepional, în care autorii – ei înșiși poeți și critici literari – se transmută în umbre lirice, reconstituind cu minuie de arhivari și inspirație creatoare itinerariile naționale și europene ale lui Eminescu, aducând o mărturie prețioasă și singulară despre toate locurile în care a poposit marele poet. 

Vulturescu, George. „Complexul Ghilgameș” – Eseu despre motivul prafului în opera lui M. Eminescu / George Vulturescu. – Iași: Junimea, 2015. – 194 p. – (Colecția Eminesciana).

Poetul și criticul literar sătmărean propune o lectură inedită a textului eminescian, axată pe un motiv poetic cel puțin surprinzător – cel al prafului. George Vulturescu urmărește metamorfozele acestui element material definitoriu pentru imaginarul marelui poet, pe care îl analizează în numeroasele sale manifestări: stânca, ruina, muşuroiul, pulberea, asupra cărora planează umbrele legendei babiloniene.

După cum menționează autorul: În „Complexul Ghilgameș”, ca engramă a pulberii, cele 4 elemente ale lui Empedocle (apa, pământl, aerul, focul), „stihii ale lumii patru” (Strigoii), sunt intricate în firul de praf: „Punctu Acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii” (Scrisoarea I). Praful nu este „ceea ce este”, ci cea ce devine – pentru că toate componentele sale (stânca, zidul, ruina) să fie parcurse: „Ceaa ce e etern nu e esențial pentru om-cercul activității sale, țintele sale, sunt îndepărtate pur și simplu asupra formelor…[…] … dezvoltarea acestora, înnobilarea lor sub dictatul propriului său spirit – iată misiunea lui, dacă o putem numi misiune…” (mss. 2262, f. 2).

Mihai Eminescu în amintirile contemporanilor / Daniel Corbu. - Iaşi : Ed. Princeps, 2005. - 440 p.

Beneficiind de peste două sute de evocări şi mărturii ale contemporanilor, cartea de faţă trasează, în linii mai subţiri sau mai îngroşate, în tonuri mai închise sau mai solare, portretul celui care a întruchipat toate datele geniului tutelar al gândirii şi simţirii româneşti, al lui Mihai Eminescu.