MĂ RECOMAND, MIHAI EMINESCU

                                                                                           TAMARA CRISTEI, conferențiar USM

Netradiţional se întâmplă când ne referim la poetul Mihai Eminescu, numele căruia ni se asociază  din copilărie cu fascinanta-i imagine din prima poză făcută de poet la vârsta ''orizonturilor deschise'' şi a marilor speranţe - 19 ani neâmpliniţi, poză de pe care priveşte scrutător în zare un tânăr cu ochi atenţi  şi concentraţi , de parcă încearcă să înfrunte, calm şi puternic interiorizat, un viitor ce nu se contura  prea clar atunci când se afla la Praga, în drum spre Viena, pentru a se înscrie la Facultatea de Filozofie. Este o coincidenţă aproape totală cu portretul creionat de I.L. Caragiale, când s-a întâlnit prima dată: '' Tânărul sosi. Era o frumuseţe! O figură clasică  încadrată de nişte plete mari, negre; o frunte înaltă şi senină; nişte ochi mari - la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui suflet tânăr, coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe ochii căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare''.

       Biografii poetului consemnează că prima fotografie a poetului a fost realizată din necesitate de-aşi oficializa paşaportul, în atelierul lui Jan Tomas din piaţa Sf. Venceslas la Praga, fotografiindu-se atunci şi tatăl poetului, mama Raluca, sora Aglae şi fratele Matei, care-l însoţeau spre capitala Imperiului Habsburgic.

      Se ştie că poetul nu accepta să-şi facă poze, de aceeia arhivele atestă doar patru fotografii, toate fiind solicitate  de diferite ocazii . Astfel a doua poză este realizată peste nouă ani, la 8 martie, 1878, în atelierul lui Franz Duschek din Bucureşti, pentru albumul Junimii , şi apare pe Tabloul Societăţii Junimea pe anul 1882-1883. Acestă fotografie o dăruieşte apoi Veronicăi Micle. În opinia noastră, anume această poză întregeşte imaginea unui adevărat ''tânăr voievod'', chipul poetului dobândindu-şi o desăvârşită expresie a demnităţii mature şi a unei înţelepciuni pecetluite de trăsăturile calme şi hotărâte.

      A treia poză o face la 10 iulie, 1884 în atelierul lui Nestor Heck, Iaşi, fiind reprodusă în ediţia de lux a operelor, îngrijită de V.G. Morţun. Imaginea poetului este atinsă de suflarea ostenelilor, a decepţiei şi a bolii, dar... aceeaşi privire scrutătoare a lumii'' de dincolo'', a universului luciferic. Ultima poză poetul o face luat de mână şi dus, într-o zi de noiembrie 1887, în atelierul lui Jean Bieling, căruia îi comandase trei fotografii: una pentru a satisface numeroasele cereri ale liceenilor din Bucureşti, care intemeiase o societate''Eminescu'', a doua pentru a o trimite Corneliei Emilian, pe care consemnează autograf: '' Astăzi, simţindu-mă mai bine, vă satisfac dorinţa de a vă trimite fotografia cerută de mult timp''. A treia o păstrează pentru sine, pe care sora Henrieta o dăruieşte cu ocazia sărbătorilor de Crăciun verilor Movrodin din Botoşani. Deşi fizicul poetului e şi mai mult afectat de boala mistuitoare, aceeaşi privire, ce trece pe lângă noi, ''din ce în ce mai singur''...

      Contemplarea celor patru poze face să-mi zvâcnească-n nervul memoriei adevărul versurilor sale:

'' Ne'nţeles rămâne gândul / Ce-ţi străbate cânturile, / Zboară vecinic, îngânându-l / Valurile, vânturile''.

 Sursa: Revista ''a'' MIC''. - 2006. Nr. 1. - P. 2