- Mihai Eminescu scrie poezia De ce să mori tu?, tipărită postum. Primul titlu al poeziei este
Marta, apoi Eminescu a caligrafiat alte două: Blonda şi De ce să mori
tu? Perpessicius descoperă în mss. 2254 fila 347 numele Marta,
caligrafiat de două ori şi însoţit de semnul exclamării, la sfârşitul unui
citat din traducerea cărţii lui Rötscher: Arta prezentării dramatice (v.
Volumul V din marea ediţie critică, de Perpessicius, pag. 48).
Tu nu ești frumoasă, Marta, însă capul tău cel blond
Când
se lasă cu dulceață peste pieptu-ți ce suspină,
Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruină.
Ori o lună gânditoare pe un nour vagabond.
Astfel treci și tu prin lume... ca un basmu de proroc!
Ești săracă dar bogată, ești mâhnită dar senină!
Ce să plângi? De ce să mori tu? Ce poți oare fi de vină
Dacă fața ți-e urâtă, pe când anii-ți sunt de foc.
Când ai ști tu cât simțirea-ți și privirea-nduioșată
Cât te face de plăcută și de demnă de iubit,
Tu ai râde printre lacrimi și-ai ascunde negreșit
În cosița ta de aur fața-ți dulce și șireată.
Altele sunt mai frumoase, mult mai mândre, mai bogate,
Dar ca marmura cea rece nu au inimă defel.
Pe când tu!... ești numai suflet. Ești ca îngerul fidel
Ce pe cel care iubește ar veghea-n eternitate.
Șterge-ți ochii, blondă Marta... ochii-ți negri... două stele
Mari, profunzi ca vecinicia și ca sufletu-ți senin.
O, nu știi cât e de dulce, de duios și de divin
De-a te pierde-n ochii-aceștia străluciți în lacrimi grele.
O, surâzi, surâzi odată! Să te pot vedea... o sântă,
O martiră ce surâde printr-a lumei dor și chin,
Pe când ochiul ei cel dulce și de lacrimi încă plin
Se ridică pentr-o rugă cătră bolta înstelată.
Ai surâs?!... O! ești frumoasă... înger ești din paradis
Și mă tem privind la tine... căci ți-o jur: nu m-aș mira
Dac-ai prinde aripi albe și la ceriuri ai zbura,
Privind lumea cea profană cum se pierde în abis.
Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruină.
Ori o lună gânditoare pe un nour vagabond.
Astfel treci și tu prin lume... ca un basmu de proroc!
Ești săracă dar bogată, ești mâhnită dar senină!
Ce să plângi? De ce să mori tu? Ce poți oare fi de vină
Dacă fața ți-e urâtă, pe când anii-ți sunt de foc.
Când ai ști tu cât simțirea-ți și privirea-nduioșată
Cât te face de plăcută și de demnă de iubit,
Tu ai râde printre lacrimi și-ai ascunde negreșit
În cosița ta de aur fața-ți dulce și șireată.
Altele sunt mai frumoase, mult mai mândre, mai bogate,
Dar ca marmura cea rece nu au inimă defel.
Pe când tu!... ești numai suflet. Ești ca îngerul fidel
Ce pe cel care iubește ar veghea-n eternitate.
Șterge-ți ochii, blondă Marta... ochii-ți negri... două stele
Mari, profunzi ca vecinicia și ca sufletu-ți senin.
O, nu știi cât e de dulce, de duios și de divin
De-a te pierde-n ochii-aceștia străluciți în lacrimi grele.
O, surâzi, surâzi odată! Să te pot vedea... o sântă,
O martiră ce surâde printr-a lumei dor și chin,
Pe când ochiul ei cel dulce și de lacrimi încă plin
Se ridică pentr-o rugă cătră bolta înstelată.
Ai surâs?!... O! ești frumoasă... înger ești din paradis
Și mă tem privind la tine... căci ți-o jur: nu m-aș mira
Dac-ai prinde aripi albe și la ceriuri ai zbura,
Privind lumea cea profană cum se pierde în abis.
- Într-o adunare comună, membrii celor
două societăţi studenţeşti din Viena hotărăsc constituirea unui comitet
provizoriu pentru pregătirea Serbării de la Putna, programată să aibă loc
la 27 august 1870. Se redactează un Apel
către fraţii şi comilitonii din universităţile de la Bucureşti, Iaşi,
Cluj, Cernăuţi, Arad, Blaj, Sibiu, Viena, Budapesta, Paris, Berlin, etc.
La Proiectul de program se introduce şi propunerea lui Eminescu de a se ţine în cadrul Serbării de la Putna şi un „Congres
al studenţilor români academici de pretutindenea.”
Sursa:
Vintilă, Petru. Eminescu:
Roman cronologic. – Bucureşti: Cartea Românească, 1974. – 810 p.
Publicat de
I.Ţurcanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu