Caragiale și spiritul românesc

Ion Luca Caragiale este considerat cel mai bun  dramaturg roman prin faptul că a reflectat cel mai bine realitățile, limbajul și comportamentul românilor. Opera sa i-a infuențat pe alți dramaturgi, între care și Eugen Ionesco. I. Constantinescu afirma: „Teatrul lui Caragiale este nonpsihologic, nu ca o carență a artei dramaturgului: stilul popular și gritesc al comediei sale este prin el însuși antipsihologic. (…) În cazul celor mai importante figure comice, Caragiale păstrează foarte puțin din structura tipului tradițional. Prin distrugerea unității personajului și a umanității lui, prin creația omului dezorientat în afara vieții morale, cu comportament discontinuu, o omului fără calități, dramaturgul roman este unul dintre creatorii structurii eroului farsei moderne.”

Caragiale, Ion Luca. Opere: Ediție în 3 vol. / Ion Luca Caragiale; Ediție, cronologie, notă asupra ediției. Stud. introductive și coordonare de Stancu Ilin. – Chișinău, 2015. (Col.: Moștenire)

[Vol] 1: Proză literară. În volume. – 2015. – 624 p.

Volumul întâi cuprinde proza literară apărută în volumele publicate de Ion Luca Caragiale în timpul vieții, luându-se ca bază ultima tipărire în volum și respectându-se ordonarea textelor stabilită de către scriitor.

[Vol] 2: Proză literară. În volume. Postume. – 2015. – 656 p.

Volumul al doilea cuprinde proza literară publicată în periodice, inclusiv traducerile libere și adaptările cu un mare grad de originalitate ale scriitorului, neincluse de acesta în vreunul din volumele publicate.

[Vol] 3: Teatru. Scrieri despre teatru. – 2015. – 792 p.

Volumul al treilea cuprinde opera dramatică originală a lui Ion Luca Caragiale, două monoloage, un montaj de texte din literatura națională, intitulat „100 de ani”, precum și două opere destinate reprezentării scenice, pe care scriitorul le-a semnat în calitate de coautor și, respectiv de traducător. La acestea se adaugă textele de natură publicistică sau eseistică - în care și-au găsit expresia meditațiile omului de teatru Caragiale despre dramaturgie, arta spectacolului, organizarea instituțiilor teatrului ș.a.

Caragiale, Ion Luca. Teatru : în 2 vol. / Ion Luca Caragiale. - București:Univers Enciclopedic,  s.a.  

Sumar din conținutul volumelor:

O noapte furtunoasă este o piesă de teatru care a fost tipărită în Convorbiri literare, cu o elogioasă prezentare a lui Titu Maiorescu, ajungând și pe scena Operei Române, în 1935, însoțită de muzica lui Paul Constantinescu. În 1943 regizorul Jean Georgescu a făcut un film după această valoroasă piesă de teatru.

Comedia O scrisoare pierdută este împărțită în patru acte. Textul este conceput ca o succesiune dinamică de replici, iar principalul mod de expunere este dialogul. Intervențiile autorului, adică indicațiile scenice sau didascaliile, sunt prezente de obicei la începutul comediei, al unui act, sau sunt intercalate replicilor. Ele se referă la cadrul acțiunii, statutul personajelor, mimica și gestica acestora etc, și utilizează ca moduri de expunere descrierea și narațiunea.

Piesa Conul Leonida față cu Reacțiunea, șarjează pe micul funcționar la pensie, etern de partea puterii, care dorește republica pentru a avea pensie și leafă, și nu concepe revoluția decât cu aprobarea autorităților („Câtă vreme sunt ai noștri la putere, cine să stea să facă revoluție?“). Piesa este o demonstrație a imputinței unui om în fața dorinței de revoluție dar faptul că eroul principal e necărturar poate fi observat însăși din faptul că el nici măcar nu știe care e numele corect al înfăptuitorului revoluției.

Caragiale, Ion Luca. Cănuţa, om sucit / Ion Luca Caragiale. – Chișinău: Prut Internațional, 2004. -176 p.

În opera Cănuță, om sucit este vorba despre un om care de la naștere a fost altfel decât ceilalți. Niciunde nu se astâmpăra. A fost dat la școală dar acolo dacă profesorul îl asculta despre istorie el răspundea pentru matematică. Bunica lui l-a dat la stâpân crezănd că se va îndrepta dar daca îl trimitea cu pachete de livrat mereu spărgea sau strica ceva iar din acest motiv era mereu bătut. În seara dinaintea zilei lui de naștere și-a împachetat lucrurile și s-a dus acasă la bunica sa. Ajuns acolo obosit bunica l-a întrebat de ce a plecat iar acesta s-a pus pe plâns deoarece îl bătea. Bunica fiind înduioșată a zis să nu-l mai certe și s-a pus și ea pe plâns. Cănuță a mers la mai mulți stăpâni să lucreze ducând o viață grea. Dar i-a venit vremea de însurat ca orice om și și-a găsit o nevastă cam șireată. Prima oară soacra l-a înșelat. Acesta a fost nemulțumit dar nu a zis prea multe după aceea l-a înșelat nevasta dar nici atunci nu a comentat. A venit și a doua oară dar deja la a treia nu a mai suportat. A adus acasă un crap gras și a cerut să fie gătit cu stafide. Pierzând timpul cele două femei au uitat să facă peștele la timp iar Cănuță s-a supărat și a depus divorț deoarece avea multe probe pentru a câștiga. Nevasta sa a fost terminată. Îngrijorată, soacra a venit la Cănuță să-i amintească despre faptul că femeia era gravidă, dar Cănuță era supărat. După un timp cei doi s-au împăcat și au trăit destulă vreme împreună dar iată că el a murit și la șapte ani de la moartea sa i-au făcut parastas și a trebuit să dezgroape oasele și să le spele dar nu mare le-a fost mirarea când au văzut oasele orientate aiurea deoarece explicația logică a fost faptul că el toată viața a fost sucit.

Caragiale, Ion Luca. Momente şi schiţe, povești și povestiri pentru copii / Ion Luca Caragiale.  –Iași: Ed. Ion Creangă, 2004. -216 p. 

Momente si schițe „Una din marile lui slăbiciuni era să se uite la cei ce îi trec prin față ori în preajma vederii lui, să scruteze mutre; să prindă gesturi și atitudini [...].«Măi, mai zicea câteodată. Natura nu lucrează după tipare, ci-l toarnă pe fiecare după calapod deosebit. Unul e sucit într-un fel, altul într-altfel, fiecare-n felul lui, încât nu te mai saturi să-i vezi și să-ți faci haz de ei».“ – Ioan Slavici

„Nu Momente, maestre, ci Monumente trebuia să botezi admirabilul volum, căci fiecare din paginile lui e un monument de spirit de observație, de spirit sadea, de perfecțiune artistică.“ – George Ranetti