Evenimentul zilei: 6 februarie

1870

• „Eminescu nu bea mult. La un sfert de litru de vin, sau la o halbă de bere era în stare să petreacă o noapte întreagă dar în schimb lua mai multe cafele negre și fuma mult. Cafeneaua ce o cerceta Eminescu mai adese era cafeneaua Troidl de pe Wollzeile. Aici se adunau după amiază foarte mulți studenți români și discutau, se sfătuiau și-și împărtășeau noutățile din patrie. Aici lua Eminescu după amiază cafeaua cu lapte sau cafea neagră, cetea gazetele și asculta cu multă atențiune discuțiile tinerilor și știrile din țară.‟ (T. V. Ștefanelli)
• „Conveniau la cafeneaua (nu restaurantul) Troidl, de pe Wollzeile, foarte mulți Români din Viena. Erau printre ei și Tancu din Năsăud, Vasile Bumbac din Suceava, «chiar atuncea domol și potolit», Nastasi din Siretele Bucovinei, mai tîrziu la Brașov, Vasile Burlă, student mai vechi – mai tîrziu profesor și renumit filolog la Iași. Era Matei Lupu. Acest Matei Lupu a fost avocat și apoi călugăr la Mănăstirea Dragomirnei din Bucovina. Mai era și regretatul Onisim Țurcan, pe atuncea purtînd titlu onorific, acordat de colegii săi, de «mitropolitul cel mare al plăieșilor». Și  ne spune d. Dr. Isopescu că, de cîte ori conveniau acolo, Eminescu rămînea la «masa bătrînilor» (V. Grigoravițași alții) unde se discutau evenimentele din Ardeal și celelalte Țări române, iar tinerii își alegeau alte mese unde discutau «de ale lor». Societatea tinerilor mai convenia adesea și la Onisim Țurcan care locuia pe Belvederegasse. Mai des însă la restaurantul Obermeyer unde formaseră societatea de chefuri «Steluța» și apoi «Gorila» și acolo, la bere, vorbia și Eminescu, a cărui frumusețe era admirată de toți streinii din local...‟ (Vasile Gherasim: Eminescu la Viena : Junimea literară, 1923, pag. 374-379)

• În Amintiri din Junimea Iacob Negruzzi notează momentul descoperirii lui Eminescu, care trimisese la Convorbiri poezia Venere și Madonă : „Pe la sfîrșitul lunii februarie, sau începutul lunii martie 1870, mă întorceam într-o seară acasă de la o adunare. (...) Aruncînd ochii din întîmplare asupra mesei mele de lucru, văzusei o scrisoare nedeschisă pe care nu o băgasem în seamă. Era adresată «Redactorului Convorbirilor literare» și scrisă cu litere mici și fine ca de o mînă de femeie. Mi-am zis că trebuie să fie de la una din numeroasele poete tinere din provincie care voiau să li se tipărească versurile în revista noastră. Deschizînd plicul găsii o scrisoare împreună cu o poezie intitulată Venere și Madonă, amîndouă iscălite M. Eminescu. Numele Eminescu nu avea aparență a fi real, ci îmi păru împrumutat de vreun autor sfiicios ce nu vrea să se dea pe față.‟
• Impresionat de fumusețea poeziei, Iacob Negruzzi o arată a doua zi lui Titu Maiorescu : „«În sfîrșit am dat de un poet» ; i-am strigat intrînd în odaie și arătîndu-i hîrtia. «Ai primit ceva bun, răspunse Maiorescu, să vedem!» El luă poezia și o ceti, apoi o ceti și a doua oară și zice: «Ai dreptate, aici pare a fi un talent adevărat. Cine este acest Eminescu?»‟
• „Peste cîteva zile, fiind adunarea Junimii și Maiorescu citindu-ne versurile Venere și Madonă, toți și mai ales Pogor au fost încîntați de acest poet necunoscut.‟ (iacob Negruzzi)

 1871

• Dintr-o scrisoare către Iacob Negruzzi răzbate un proiect literar eminescian : „... Îmi scrieți că Vă urmărește un roman; ‒ și pe mine mă urmărește și unul sub influența acestei urmăriri am și scris multe coale dintr-un studiu de cultură, în care cerc a veni cu mine însumi în clar asupra fenomenelor epocelor de transițiune în genere și asupra miseriilor generațiunii presente în parte. Scrierea e complectă ca roman, ce s-atinge de scenele de sentiment, de descrierile locurilor etc., necomplectă ca studiu, astfel încît cartea mea de notițe e plină de cugetările cu care cer a mă clarifica pe mine însumi și cărora le-am destinat de pe acuma locul în scheletul romanului. E intitulat: Naturi catilinare... ‟

 1887

• În această zi Veronica Micle scrie pe pagina de gardă a plachetei sale de Poesii, proaspăt apărută în editura bucureșteană I. Haimann următoarea dedicație: „Scumpului meu Mihai Eminescu, ca o mărturisire de neștearsă dragoste‟.

 1888

• Ziarele ieșene publică tot mai des astfel de anunțuri: „Comitetul elevelor și elevilor școalei de pictură din localitate roagă pe persoanele cărora li s-au încredințat liste de subscriere pentru ajutorul poetului Eminescu, să binevoiască a le înapoia casierei cu orice sumă ce ar fi încasat. Acest apel îl face Comitetul elevilor acestei școli în vederea nevoiei mari de bani în care se găsește marele poet. ‟

Sursa: Vintilă, Petru. Eminescu: Roman cronologic. – Bucureşti: Cartea Românească, 1974. – 810 p.

Publicat: Irina Țurcanu