Camil Petrescu
9 aprilie 1894 – 14 mai 1954
creatorul
romanului
psihologic
modern.
Poet, romancier,
nuvelist, dramaturg, eseist, Camil Petrescu este o personalitate deosebită: s-a
consacrat filosofiei, a studiat matematicile, s-a aventurat în știința militară,
a înființat și condus perioadice, a atacat probleme diverse – politice,
economice, sociale, culturale, sportive. A creat tehnici narative inedite în
literatura română. Problematica dominantă în creația lui Petrescu este condiția
intelectualului în societatea contemporană.
Camil Petrescu se naște la 9 aprilie 1894, la București. Este
fiul ofițerului Camil Petrescu, mort înainte de nașterea copilului său, și al
Anei Keller, care se stinge din viață puțin după venirea pe lume a viitorului
scriitor.
A fost crescut de comisarul de poliție T.
Popescu și soția acestuia Maria, cunoscând experiențe traumatizante de la o
vârstă fragedă. „Copilăria mi-a fost umbrită de dispariția părinților. M-am
văzut fără rude, fără familie, crescând de capul meu. Mi-am zis atunci că voi
studia; m-am pus pe studiat cu temeinicie și îndârjire.‟ (Camil Petrescu).
Camil Petrescu urmează clasele primare la
școala din Obor, cartier în care locuia familia adoptivă, apoi este bursier la
Liceul Sf. Sava (1906-1909) și finalizează
studiile liceale în 1913, ca absolvent al Liceului Gh. Lazăr din capitală.
În 1913 devine student al Facultății de
Litere și Filosofie a Universității din București. Debutează în 1914, la
revista Facla, prin articolul Femeile și
fetele de azi, semnând cu pseudonimul Raul D. Colaborează în această
perioadă la Rampa lui N. D. Cocea și Cronica lui T. Arghezi.
Paralel cu studiile universitare
frecventează, din 1916, cursurile școlii militare la Regimentul 6 Mihai Viteazul.
Implicarea României în Primul Război Mondial
îi determină în august 1916 plecarea pe front, ca voluntar. Timp de un an este
rănit de 3 ori, cade prizonier și revine în țară în aprilie 1918. Experiența
traumatizantă trăită de el însuși, mutilarea fizică (are probleme cu auzul) vor
fi valorificate mai târziu în opera scriitorului. În această perioadă lucrează
la piesa Jocul ielelor (1919,
refăcută în 1946).
În 1919 își ia licența în filosofie, după
care deține, pentru câteva luni, postul de suplinitor de limba română la Liceul
Gh. Lazăr, transferându-se în același
an la Timișoara. Aici activează ca profesor și ziarist, conducând publicațiile Banatul Românesc, Țara și Limba română. În
perioada timișoreană definitivează munca asupra culegerii Versuri. Ideea. Ciclul morții (propune o viziune realistă asupra
campaniei din 1916-1918), care apare în 1923, și asupra dramei Suflete tari, jucată în 1925 la Teatrul
Național din București.
În 1921 revine la București, desfășurând o
febrilă activitate pubicistică. Între 1927 și 1940 ține un jurnal, editat
postum cu titlul Note zilnice, în
care consemnează lipsurile materiale și atacurile împotriva lui.
Dramaturgia lui Camil Petrescu este
completată de piesele Act venețian
(1919), Mioara (premiată la Teatrul
Național din București în 1926); comedia Mitică
Popescu (Teatrul Mic, 1928) ș.a. (în total 10 piese). Autorul „impune în
teatrul românesc drama absolută, ale
cărei evenimente esențiale se derulează la nivelul conștiinței individuale,
descriind un traseu al descoperirii și al cunoașterii‟ (Gh. Crăciun). Marea
pasiune pentru teatru este confirmată și de titlul lucrării de doctorat Modalitatea estetică a teatrului, pe
care și-l ia în 1937.
În 1939 este numit director al Teatrului
Național din București. Tot în acest an i se acordă Premiul Național pentru
literatură dramatică românească.
Consacrarea ca prozator a lui Camil Petrescu
i-o aduce anul 1930, cu publicarea romanului Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, „Ion Barbu în
poezie, T. Arghezi, Sadoveanu, Mircea Eliade, Ion Vinea în proză... (...) au
dat anului acestuia o strălucire aparte, de epocă așezată, de maturitate
artistică. Cu mult deasupra celorlalte, prin caracterul său de unitate Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de
război, romanul de debut definitiv al romancierului Camil Petrescu, se
înscrie pe aceeași linie.‟
(Perpessicius).
Anunțat în presă prin publicarea
fragmentului Drum cu ocoluri la Odobești,
romanul a avut un real succes, prima ediție epuizându-se în câteva zile. Al.
Rosseti, editorul de la Cultura națională
a lui Petrescu, își amintea că „tânărul blond, cu ochi pătrunzători și mișcări
repezi‟ intenționa să scrie o nuvelă mai lungă, de vreo 150 de pagini, despre
războiul din 1916-1918, Fata cu obraz
verde. Oscilând între mai multe titluri – Proces-verbal de dragoste și război, Romanul căpitanului Andreescu, Petrescu crește nuvela până la
romanul Ultima noapte de dragoste, întâia
noapte de război. (Nuvela devine capitolul II din partea a II-a). Camil
Petrescu a refăcut romanul de câteva ori, ultima dată chiar în pocesul
editării.
Identificat deseori cu personajul principal
Ștefan Gheorghidiu, care luptă pe două fronturi – al geloziei și al războiului
monstruos, autorul explica într-un interviu: „Gheorghidiu nu sunt eu, de
altfel, n-am fost niciodată însurat. (..)
aproape toate gesturile și cele mai mici incidente sunt culese din
mediul în care am trăit. Toate incidentele sunt aproape autentice, dar sunt
altfel organizate decât au fost în realitate‟.
În 1931, pentru acest roman, lui Camil
Petrescu i se decernează Premiul Național pentru proză.
În 1933 îi apare romanul Patul lui Procust, la care autorul a
lucrat timp de 7 ani, fiind obsedat de acest titlu din adolescență. În 1913 Petrescu
ia cunoștință de existența romanului Le
lit de Procuste de Leon Dauder. Folosind modalități estetice verificate în
primul roman, autorul propune diferite perspective asupra acelorași întâmplări,
sporind autenticitatea, explorând o nouă modalitate de a scrie: „Ingeniozitatea
lui C. Petrescu constă în a fi aranjat ca un roman în scrisori (istoria
amorului dintre dna T și Fred Vasilescu) să încorporeze în altul (povestea
dragostei lui Ladima pentru Emilia)‟ (Ov. Crohmălniceanu).
Personajele masculine create de C. Petrescu
se caracterizează prin sete de adevăr, aspirație către absolut, dorința de a
transcende limitele. Fideli față de sine, eroii săi masculini sunt „înfrânți și
totuși victorioși prin chiar noblețea înfrângerii‟ (Vasile Popovici).
Timp de 10 ani (1933-1943) C. Petrescu se
dedică filosofiei, pretinzând elaborarea unui sistem filosofic propriu,
„substanționalismul‟. Unele dintre ideile lucrării Doctrina substanței, rămasă neîncheiată, le găsim în proza lui
Petrescu, autorul sincronizând literatura cu filosofia.
În 1936 publică volumul de eseuri și
articole Teze și antiteze, în care
își exprimă opiniile despre poezie, roman, teatru, scriitor etc. „Menirea
scriitorului e să sporească, prin scrisul lui, conștiința în lume. Aici e
puterea lui. Sporind lumina, izgonește răul.‟
Eseul Noua
structură și opera lui Marcel Proust explică admirația lui Petrescu pentru
scriitorul francez pe care l-a tradus în română și al cărui model narativ
(autenticitatea, renunțarea la cronologie, dilatarea timpului ș.a) parțial l-a
urmat.
Contribuția lui Camil Petrescu la
dezvoltarea literaturii este înalt apreciată, scriitorul fiind ales în 1948
membru al Academiei Române.
Paralel cu vasta activitate publicistică,
desfășurată după 1940 , Petrescu proiectează un roman monumental dedicat lui N.
Bălcescu, Un om între oameni,
conceput din trei volume, dar rămas neterminat. În 1953 vede lumina tiparului
primul volum, care va fi tradus în germană, franceză și engleză.
În 1954 inovatorului romanului românesc i se
decernează Premiul de Stat clasa I și titlul de Laureat al Premiului de Stat pe
anul 1953, de asemenea, este distins cu Ordinul Muncii, clasa I.
C. Petrescu trece în veșnicie pe 14 mai
1957.
Complexă, opera lui C. Petrescu, de la
poezie la filosofie, rămâne unitară prin manifestarea spiritului polemic,
obsesia absolutului, respingerea calofiliei (cu Petrescu se asociază noțiunea
anticalofilie, pentru a nu falsifica trăirea prin atenția deosebită acordată
stilului).
De la articolul politic la studiul
științific, Camil Petrescu a abordat în creația sa o diversitate de teme și
motive (iubirea, războiul, familia, intelectualul, parvenitismul, artistul etc.
).
Ca romancier, a adoptat formule estetice moderne,
punând accentul pe autenticitate, pe tehnici narative inedite pentru literatura
română (fluxul conștiinței, introducerea fragmentelor monologate în narațiunea
de tip memorialistic, pluriperspectivismul) etc., inovând romanul românesc și
sincronizând literatura română cu cea universală.
Inovator prin problematică și modalitatea de
a scrie, C. Petrescu deschide noi orizonturi prozei românești.
„Spirit deosebit de mobil, unul dintre cele
mai efervescente din întreaga istorie a culturii românești, condus de credința
că înalta intelectualitate implică facultatea de a reface în conștiință „toate
experiențele pe care le-a făcut omenirea până la el‟, îmbogățindu-le totodată
„printr-o experiență nouă‟, Camil Petrescu a ținut cu obstinație să se afirme în
cât mai multe sfere de activitate, dacă nu în toate, deschizând în fiecare noi
orizonturi.‟ ( Dumitru Micu)
Sursa:
Scriitori români notorii: Viața. Activitatea. Opera / alcăt.
: Angela Lungu, Cristina Bujor. – Ch.: Epigraf, 2006. – 112 p.
Publicat: Irina Țurcanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu