Fără îndoială cititorul va descoperi în aceste cărţi, poveşti deosebit de reuşite. Romanele sunt o
lectură bogată, concentrată, cu personaje incitante, cu rasturnări de situaţie
şi surprize care îţi captează atenţia de la început, până în final. Vei
oscila între milă şi ură pentru că, personajele fiind atât de bine conturate,
vor stârni un val de sentimente în cititor, iar de multe ori vei ajunge să te
bucuri că nu faci parte dintr-o asemenea lume. Dragostea va fi cuvântul de ordine în această colecţie, cu eroi controversaţi, căliţi în cele mai diverse situaţii, subiecte ce vor oferi cititorului satisfacţia unei lecturi de calitate. Stilul autorilor nu mai reprezintă o surpriză
pentru noi: ritm alert, dar pigmentat şi cu introspecţii, investigaţii
amănunţite, caractere complexe, indiferent de care parte a baricadei se
situează. Mai mult decât
oricând, această cărţi vor surprinde cititorul prin umanitatea ce răzbate din
paginile lor.
Rice, Luanne.
Barca de argint. – Bucureşti: Litera Internaţional, 2012. – 304 p.
Darrah
McCarthy le aşteaptă pe surorile ei, Delia and Rory, pentru o ultimă reuniune
pe insula Martha's Vineyard, la casa familiei, înainte ca aceasta să fie
vândută. Transplantate din
propriul mediu familiar, fiecare dintre surori ajunge să-şi vadă cu alţi ochi
viaţa, relaţiile sentimentale şi legătura cu trecutul. Inevitabil, amintirile
despre mama, bunica şi mai ales tatăl lor – un irlandez care a plecat în ţara
natală când Darrah avea doisprezece ani pentru a dovedi existenţa unei moşteniri
ancestrale şi nu s-a mai întors – scot la iveală întrebări rămase fără răspuns
şi încep să destrame mitul familiei lor, iar descoperirea unor scrisori vechi
de dragoste le face pe cele trei surori să pornească în căutarea adevărului în
Irlanda. Luanne Rice reuşeşte să surprindă în Barca de argint esenţa familiei
în toată complexitatea ei imperfectă şi modul în care fiecare dintre cele trei
femei atât de diferite reuşeşte să facă faţă pierderii şi complicaţiilor
dragostei. Luanne Rice este autoarea a treizeci de romane, dintre care douăzeci
şi două au fost bestselleruri consecutive în New York Times. În prezent, cărţile ei sunt publicate în
mai mult de 22 de milioane de exemplare.
Tropper,
Jonathan. Aici ne despărţim. – Bucureşti : Litera Internaţional, 2012. –
416 p.
„E absolut de
neconceput că vom supravieţui aici, împreună, timp de şapte zile”, se gândeşte
Judd Foxman, străduindu-se să facă abstracţie de la urletele copiilor surorii
sale mai mari, în vreme ce telefonul cumnatului nu mai încetează să sune,
fratele mai mic îşi afişează noua relaţie amoroasă, iar mama lor, într-o ţinută
mult prea provocatoare, îi priveşte pe toţi cu un aer compătimitor. Stau toţi
în jurul mesei, ca într-un tablou, constrânşi de ultima dorinţă a tatălui
lor : să ţină shiva în memoria lui. Conform tradiţiei evreieşti, vor
rămâne reuniţi sub acelaşi acoperiş timp de şapte zile, o eternitate pentru
nişte oameni care nu reuşesc să stea mai mult de douăzeci şi patru de ore
împreună fără a-şi sări la beregată unii altora. În câteva ore, casa Foxman,
plină de resentimente şi de secrete de nemărturisit, devine un butoi cu pulbere
gata să explodeze, iar Judd abia dacă mai are răgazul să se concentreze asupra
dezastrului din propria viaţă.
Cu un umor
debordant, adesea licenţios, romanul scriitorului Jonathan Tropper ne spune o
poveste despre dragoste şi despre relaţiile complicate pe care le avem deseori
cu aceia pe care îi numim familia noastră.
Hilderbrand,
Elin. Insula. – Bucureşti:Litera Internaţional, 2012. – 428 p.
Birdie Cousins
plănuieşte împreună cu fiica ei, Chess, o excursie pe fermecatoarea insulă
Tuckernuck; astfel, cele două urmează să aibă prilejul să-şi aprofundeze
relaţia înainte ca tânara să se căsătorească. Birdie însăşi, după un divorţ
dificil, ştie prea bine ce înseamnă intrarea într-o căsnicie şi de-abia recent
a îndrăznit să tatoneze iarăşi nisipurile mişcătoare ale iubirii.
Când Chess
anulează pe neaşteptate nunta, iar logodnicul ei işi pierde viaţa într-un
accident de escaladă, fata, măcinată de vinovăţie, cade într-o depresie
cumplită. Cu eforturi susţinute, Birdie le convinge pe fiica mai mică, Tate, şi
pe propria soră, India, să li se alăture pe Tuckernuck într-o vacanţă de o lună.
În scurt timp, lumea celor patru femei este cutremurată de secrete şi intrigi
care evoluează într-un ritm alert spre un deznodământ surprinzător, căci
tainele, minciunile şi tragedia par să le ajungă din urmă în refugiul de pe
insulă.
Elin
Hildebrand a absolvit Universitatea Johns Hopkins şi un curs de literatură
la Universitatea Iowa, publicând până în prezent nouă bestselleruri care tratează
cu măiestrie complexitatea relaţiilor interumane.
”Atât de limpede
îmi dau seama de aceste lucruri, încât, chiar dacă l-aş revedea şi dacă el
şi-ar mai aminti de mine şi m-ar mai iubi (ceea ce,vai! e prea puţin probabil,
când ne gândim în ce lume se învârte şi de cine e încojurat) şi dacă m-ar cere
de nevastă, sunt hotărâtă să nu consimt până ce nu voi şti cu siguranţă care
din cele două păreri despre el este mai aproape de adevăr: a mătuşii sau a mea.
Pentru că dacă a
mea e complet greşită, înseamnă că nu pe el îl iubesc, ci pur şi simplu o
plăzmuire a închipuirii mele. Dar cred că nu e greşită - nu, nu, există ceva
tainic, un instinct ascuns care mă asigură că am dreptate. El are un fond bun; şi ce încântare să-l
dezvălui!
Dacă s-a rătăcit,
ce fericire să-l poţi aduce pe calea cea dreptă! Dacă acum e expus influenţei
dăunătoare a unor prieteni ticăloşi care-l pot corupe, ce glorie va fi să-i
izbăvesc de ei! O! Macar de-aş putea să cred că cerul mi-a încredinţat acestă
misiune!”
Rebreanu, Liviu. Jar ; Amândoi. – Bucureşti :
Litera Internaţional, 2012. – 384 p.
„Jar şi Amândoi,
romanele care compun sumarul volumului de faţă, sunt, orice s-ar spune, romane
ale lui Liviu Rebreanu. Autorul lui Ion nu era altul când le-a scris,
chiar dacă putem admite scăderi ale artei sale. Să le punem alături, pentru
comparaţie, nu doar cu punctele de maxim ale creaţiei sale, ci şi cu alte
romane din epocă şi vom observa că ambele valorează, după vorba consacrată, puţin
când le contemplăm, mult când le comparăm. Jar şi mai ales Amândoi nu
apar ca opere de plan secund, ci ca realizări în afinitate cu finalităţile
propuse, fiind excelente în zona în care autorul le-a plasat prin intenţiile
sale încă de la început. Există posibilitatea de a vedea opera lui Liviu
Rebreanu ca pe o piramidă structurată ca o consecinţă a unei ierarhizări ce
depinde în primul rând de prestigiul temelor. Dar există şi un model
alternativ, care poate invoca o dispunere după un model atomic,universal, în
care particulele mari şi mici participă, conform specificului lor, la echilibrul
structural al substanţei.“
Horia Gârbea
Publicat de I.Ţurcanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu