Creaţia poetului nepereche a fost analizată din punct de vedere şi cu mijloace variate, încât cu greu s-ar putea spune ceva nou.
Nu
poate fi spus acelaşi lucru şi despre Alex Ştefănescu, critic şi istoric
literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România, care în cartea sa din seria
inaugurată de editura ALLFA, Eminescu,
poem cu poem comentează poemul Luceafărul
.
Unii cunoscuţi mă întreabă de ce este
nevoie de aceste comentarii. Nu s-a scris destul despre Eminescu? Credeţi că o
să găsiţi interpretări mai originale? (nota autorului)
Alex Ştefănescu nu doreşte şă facă
comentarii originale, pentru că anume dorinţa de originalitate i-a făcut pe
unii exegeţi să se îndepărteze de textul eminescian, s-a ajuns la consideraţii
critice cu totul străine de poeziile lui Eminescu, spune autorul. De aceea, iniţiativa
critică a lui Al. Ştefănescu s-ar putea numi întoarcerea
la text. Autorul ne îndeamnă să citim încă o dată poeziile lui Eminescu şi
să încercăm să înţelegem prin ce anume ne farmecă. Ca să-l înţelegem pe
Eminescu nu trebuie neapărat să-l studiem în prealabil pe Schopenhauer, aşa cum
cred unii. Trebuie doar atât să nu căutăm în opera lui pleonasme, (conchide autorul ).
Orice
scriitor proiectează în ceea ce scrie ceva din sine.
În Luceafărul există un cvartet de voci lirice, exprimând fiecare câte
o dimensiune a personalităţii eminesciene. Eminescu interpretează toate cele
patru roluri, dar din punct de vedere biografic se regăseşte în luceafăr,
cunoscând din propria experienţă tristeţea omului superior condamnat la
singurătate. La originea întregii construcţii se află dorinţa intensă a
poetului de a spune ceva despre el însuşi şi despre situarea lui în lume,
relatează în continuare autorul.
Evident, poemul Luceafărul are o eleganţă statuară, care pare săpat în marmură de
Praxitelis. Nici un cuvânt nu poate fi scos din text şi nici nu poate fi
adăugat nici unul.
Despre autor: Alex
Ştefănescu este prozator, dramaturg, publicist. Contribuţia sa de căpătâi, care
l-a adus în centrul atenţiei lumii literare este Istoria literaturii române contemporane (an. 1941-2000). În această
lucrare monumentală autorul face o analiză a tuturor scriitorilor din epoca
respectivă, care îl plasează pe Alex Ştefănescu printre cei mai importanţi
critici şi istorici, alături de G. Călinescu, E. Lovinescu, N. Manolescu.
Seria de volume Eminescu, poem cu poem cuprinde întreaga operă poetică antumă a
marelui poet, Doină, Împărat şi proletar,
Epigonii, Scrisoarea a III etc.
În prezent, în colecţia CAIE a
intrat doar primul volum din această serie Eminescu,
poem cu poem, Luceafărul, (ed. ALLFA, 78 pag.). Cartea este destinată în
primul rând profesorilor de română, studenţilor de la litere şi celor
îndrăgostiţi de opera lui Eminescu.
Publicat: Harti Vera
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu