Revenit în țară în august 1874, Eminescu se stabilește în Iași, pentru început doar temporar, poetul urmărind să revină la Berlin pentru trecerea doctoratului. Până atunci, el este numit director al Bibliotecii Centrale din Iași, funcționând ocazional și ca membru în diverse comisii de examinare la școlile din oraș. Pentru scurt timp, este profesor de germană la Institutul academic din Iași. La bibliotecă, propune în repetate rânduri achiziționarea de manuscrise și tipărituri din vechiul scris românesc, între care operele lui Dosoftei și ale lui Cantemir din secolul al XVII-lea.
În tot acest timp, locuiește într-o căsuță din curtea mănăstirii Trei Ierarhi, împreună cu Samson Bodnărescu și Miron Pompiliu, ba la un moment dat, chiar și cu Slavici. Veselul trio junimist petrece în devălmășie, astfel încât locuința lor capătă renumele de „Balamuc”. Hoinărelile ieșene ale tinerilor, de la Copou în Șorogari arată un spirit apt încă să suporte cu un zâmbet greutățile. Iar acestea nu vor întârzia să apară. Postul de la Biblioteca Centrală îi este atribuit curând bucovineanului Dimitrie Petrino, iar Eminescu primește în schimb funcția de revizor școlar pentru județele Iași și Vaslui. Nu peste mult timp, fostului bibliotecar i se intentează proces pentru presupusa sustragere de cărți și mobilier aparținând instituției. Era vorba, de fapt, de un proces îndreptat împotriva lui Maiorescu și a Junimii de către facțiunii rivale din oraș. Ca toate procesele de acest gen, menite să distrugă reputația celui învinuit în ochii opiniei publice, și acesta să termină cu achitarea poetului, în tăcerea ignobilă a „lumii bune”.
Ca revizor, Eminescu se dovedește foarte conștiincios și responsabil, vizitând periodic școlile pe care le avea în grijă și propunând soluții de îmbunătățire a situației școlare, din păcate rămase fără ecou. În timpul unui congres al învățătorilor din județul Iași, poetul îl cunoaște pe institutorul și autorul de manuale Ion Creangă. Prietenia i-a legat a intrat în istoria literaturii. Doctorandul în filosofie îl cultivă cu căldură pe humuleșteanulrăspopit, ascultându-i poveștile și admirându-i modul de a fi, ba chiar, la un moment dat, imitându-l. Se îmbracă, asemenea învățătorului, în haine de șiac, însoțindu-l pe acesta în lungi petreceri, prin toatea mahalalele Iașilor. Totodată, humuleșteanul învață de la Eminescu o etică a scrisului, înaltă și riguroasă. În toamna lui 1875, poetul îl aduce pe Creangă la Junimea.
Un nou scriitor apăruse.
Publicat: B. Olesea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu