După ce zăbovesc la Memorialul Ipotești, în parcul pitoresc de la Casa Eminovicilor, vizitatorii sunt poftiți la o drumeție spre lacul faimos, aflat la 4 km depărtare, în pădurea ademenitoare Baisa. Autocarele și autoturismele ajung, pe limba asfaltului, în inima codrului de aramă. De aici, se merge pe jos, pe o alee modernizată, prin pădurea romantică, spre „lacul codrilor albastru” – loc unde venea adesea Mihai la scăldat, mai ales cu fratele său Ilie, războindu-se cu neamul broaștelor. Amândoi înotau, printre nuferi galbeni și trestii înalte, spre insula cea verde și misterioasă. Acesta este lacul „cu apă vie”, cum i-a zis poetul, de unde ascultă pitpalacul, buciumul de la stână care sună cu jale, iar „Dintre ramuri de arin/ Melancolic cornul sună”. În mijlocul codrului des, copilul Mihai vedea cum, din hugeacul de aluniș, ies în luminiș toate păsările pădurii și „ciripesc pitite-n ramuri…” Fiind băiat, cutreiera pădurea și spre seară, se culca lângă izvor, ascultând cum apa sună încetișor și parcă suspină. Rămânea în extaz acolo, până răsarea luna, după ce pândise cum somnoroasele păsărele pe la cuiburi se adună, ascunzându-se în rămurele.
Din acest codru și de la lacul copilăriei i-au rămas întipărite în minte și suflet imagini vii, care s-au prefăcut apoi în versuri nemuritoare, recitate și cântate de mii de români, care-și iubesc graiul și natura, ca pe ochii din cap.
Sursa: Viața ilustrată a poetului nemuritor, Boris Crăciun.
Publicat: B. Olesea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu