Când se naşte un poet, viaţa se miră, căci nu-l poate cuprinde. Când se stinge un poet,
viaţa reuşeşte în sfârşit să-l cântărească.
Poetul Mihai Eminescu pentru pământul românesc rămâne a fi cel mai mare
poet al neamului, pentru că a ştiut să exprime în mod remarcabil sufletul ţării
sale.
Românii se simt cel mai
bine redaţi şi reprezentaţi de chipul şi tema Eminescu... (Constantin Mălinaş)
Încă din vechime, când se
întâmplau momente de răscruce în viaţa unui popor, mai marele cetăţii bătea
monedă cu chipul lui ca semn al puterii şi al suveranităţii. Aşa era moda
vremurilor. Marii oameni de cultură care şi-au lăsat, de-a lungul timpului,
strălucirea minţii ca avere neamului lor nu au avut parte de astfel de
privelegii. Au fost totuşi câteva execepţii când unii dintre ei au fost urcaţi
în efigii pentru a pune piatra de hotar trecerii prin vreme.
Albumul – catalog Eminescu în arta
medalei (1871-1989) de Constantin Mălinaş – apărut la Editura Geea din
Botoşani, în anul 2009 – rămâne unul de referinţă, deoarece ni-l arată pe
marele poet român aşezat la rangul de suveran al cetăţii, ca semn al preţuirii
şi al duratei.
Albumul, rod al unei tentacităţi de excepţie şi a unei munci asidue de
aproape zece ani, ne oferă o paletă largă de chipuri ale lui Eminescu care au
fost ocrotite în special de colecţionari, dar şi de Societatea Numismatică
Română. De semnalat este faptul că un
important centru de medalistică s-a format la Chişinău cu iradieri la
Bălţi. Medalii Eminescu au apărut la Budapesta, Talin, Riga, Moscova, Paris. Un
alt izvor al medalisticii eminesciene îl reprezintă atelierele unor artişti
plastici din ţară şi din lume.
Cronologia medalisticii albumului, care îl
implică pe poet, este extrem de interesantă; la prima medalie prezentată în
album, Mihai Eminescu are rolul de iniţiator alături de alţi junimişti. Este
vorba de editarea medaliei dedicată memoriei lui Ştefan cel Mare, Mănăstirea
Putna, 15 august 1871, - o temă apropiată de cea a albumului. 75 de ani mai
târziu Cercul Studenţesc Arboroasa din
Cernăuţi, pentru rememorarea Congresului de la Putna, îi aşează pe cei doi pe
aceeaşi monetă. Colecţia Ion C. Rogojanu din Bucureşti deţine primul sigiliu cu
numele Eminescu realizate de studenţii bucureşteni în anul 1887 în timpul
vieţii poetului.
Sigiliul, constată Mălinaş, prefigurează medaliile ce vor
urma. Editarea medaliilor Eminescu a debutat la Iaşi în anul 1889, cu
implicarea Băncii Moldovei, în total aici fiind create 9 medalii Eminescu, şase
dintre ele până în anul 1988. Următorul centru medalistic este Bucureştiul.
Medalionul pentru mormântul poetului de la cimitirul Bellu a fost gravat de
G.Georgesco în 1891. În capitală, în anul 1904, au fost concepute şi produse
două piese medalistice Eminescu, iar altele 18, periodic, până în 1988. Menirea
albumului lui Constantin Mălinaş este aceea de a stabili legătura medalisticii
Eminescu cu Europa. Începe cu Viena, cu ocazia Congresului interromânesc din
1871, unde poetul a fost parte
activă. Urmează apoi Parisul, unde s-a turnat medalionul pentru mormântul
poetului, Elveţia şi Budapesta.
Anul 1989 rămâne un an de referinţă în sfera numismaticii. An de sărbătoare
a românilor de pretutindeni – declarat de UNESCO Anul Internaţional Eminescu –
a fost momentul de glorie al medalisticii eminesciene. Fenomenul petrecut în
România, dar şi în străinătate, este cuprins în albumul lui Mălinaş,
reprezentând 80 de piese, fiecare cu descrierea aferentă. Sculptorul Gheorghe
Adoc a creat cea mai înaltă medalie Eminescu. Sculptorul rus, Mâcola Piven ,
adeptul adâncirii portretului în material, îi datorăm cea mai adâncă medalie.
Albumul Eminescu în arta medalei include o perioadă de 118 ani (1871-1989).
Autorul Constantin Mălinaş ne-a lăsat proba unei munci tenace de colecţionar
bine documentat, dar şi o pasiune nobilă pentru chipul lui Eminescu prin care
cultura română şi-a bătut propria monetă devenită simbol al identităţii
naţionale.
Sursa: C. Mălinaş. Eminescu în arta medaliei
Publicat: Harti Vera
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu