Aureliu Busuioc-scriitorul liber şi emancipat: Revistă bibliografică.

"Aureliu Busuioc a dat o nouă expresie literaturii basarabene! El a reprezentat întotdeauna imaginea scriitorului liber și emancipat, sincronizat în toate cu spiritul literar general românesc și care niciodată nu a avut complexul limbii moldovenești. Aureliu Busuioc va rămâne în conștiința noastră ca un scriitor cu o ținută aparte, un scriitor cu o deosebită ținută intelectuală, plină de ironie și vervă, un personaj de neuitat al vieții literare.” (Arcadie Suceveanu)

Busuioc, Aureliu. Pactizând cu diavolul. – Chişinău: Cartier, 2013. – 270 p.

„Personajul principal al romanului, Mihai Olteanu, naratorul, îşi numeşte confesiunile însemnările unui martor. Biografia sa urmează, până la un punct, linia biografică a autorului. Ar fi însă o greşeală să punem între ei semnul identităţii. Din simplul motiv că eroul a fost modelat după un repertoriu tipologic în care figurează mai mulţi inşi trăitori în epocă. În literatură, aceste persoane se numesc arhetipuri. Titlul, uşor publicistic ‒ Pactizând cu diavolul ‒ , nu străluceşte prin originalitate, dar se remarcă prin directitudine. Transparenţa lui este cea mai bună recomandare pentru un cititor avid să afle totul dintr-o sursă bine documentată şi credibilă artistic.‟ Eugen Lungu

Busuioc, Aureliu. Şi a fost noapte... – Chişinău:Cartier, 2012. – 125 p.

 „Vreau să mă pregătesc de cele veşnice, pentru că, dacă mi-am trăit viaţa fără niciun Dumnezeu, e timpul ca spre sfârşit să mă întorc la drumul cel drept şi să încerc să-l pătrund până la sfârşit, aşa cum a hotărât Dumnezeu în prima lui hotărâre. Nu ştiu dacă am să reuşesc. În orice caz, vreau să las în urma mea o amintire plină de... nici nu ştiu de ce... De fapte mai mult sau mai puţin bune, de hotărâri mai mult sau mai puţin idioate, de tot ceea ce este viaţa unui om, la urma urmei.

(...) vă doresc să fiţi sănătoşi, să fiţi dârji, bravi, să luaţi cele mai potrivite hotărâri, pentru că cea mai măruntă hotărâre îţi poate întoarce viaţa în altă direcţie. Şi nu uitaţi să vă iubiţi, pentru că dragostea este cea mai frumoasă parte a vieţii, şi unde nu este dragoste, nu este nimic.

Să trăiţi, să fiţi sănătoşi şi să fiţi întotdeauna îndăgostiţi.‟

   Fragment din discursul lui Aureliu Busuioc, rostit la lansarea romanului Şi a fost noapte..., în 17 mai 2012, la Librăria din Centru din Chişinău.

Busuioc, Aureliu. Lătrând la lună. – Chişinău: Cartier, 2012. – 174 p.

„Enrique completează galeria ironicilor începută glorios cu Radu Negrescu, numai că Enrique este, într-un, fel antipodul celui mai popular personaj lansat de A. Busuioc: Negrescu, cu indiferența sa afișată, practicând o filozofie a neimplicării, distant și rațional-mentorist din megalomanie, misogin cu program, străin de forfota umană și atent doar la marele semnal, și Enrique, reacționând prompt și pătimaș, intrând necalculat în toate daraverile, pedepsind instantaneu (cu mijloacele sale) obrăznicia și lipsa de bun-simț a pramatiilor, pretinși amici ai Grăsanului, focos și admirativ în amor, urmărindu-și sentimentele până în pânzele albe, gata chiar de ceea ce oamenii numesc puțin cam retoric sacrificiu.” Eugen Lungu  
Busuioc, Aureliu. Punct. – Chişinău: Î.E.P. Ştiinţa, 2007. – 140 p.

Colecţia „Antologia unui autor” propune poeţilor să-şi selecteze singuri poeziile cele mai reprezentative, Editura venind doar cu anumite sugestii şi criterii: de fiecare dată sumarul să cuprindă aproximativ o sută de titluri, destule pentru a face cunoscută o individualitate artistică şi suficient de puţine pentru a nu-l obosi pe cititorul de azi, care îşi pierde repede răbdarea.

Busuioc, Aureliu. Dʼale vânătorii. – Chişinău: Prut Internaţional, 2005. – 191 p.

Literatura cinegetică pare a fi un gen intrat într-o glorioasă decadenţă. Potecile de pădure, pripoarele călcate doar de vânat şi vânător, ochiurile de baltă, etern foşnitorul stuf nu mai ademeneşte pe cei care obişnuiau să le cutreire, dar şi să le imortalizeze prin scris. E o poetică atinsă de declin. Vânătoarea s-a “profesionalizat”. Cei care mai urmează acest instinctatavic aleargă azi chiar după carne şi nu pentru desfătul ochilui.

Prozele vânătoreşti ale lui Aureliu Busuioc sunt scrise în cel mai graţios spirit al genului. Pădurea, un colţ paradisiac al deltei – pe care o schiţeză cu ochi de expert – sunt cadrul natural în care se consumă drama cinegetică, acestea din urmă fiind mai mult un prilej de scruta omul – care demn de specia umană, cănd nepermis de aproape de regnul pe care pretinde că l-a părăsit.

Uneori de o ironie incisivă, alteori de o tulburătoare tandreţe, naratorul îşi tratează personajele în funcţie de locul pe care acestea – cuvântătoare sau ba – tind să-l ocupe în ierarhia celor două regnuri. Eugen Lungu.