27 noiembrie 2015

EVENIMENTUL ZILEI: 27 NOIEMBRIE


27 noiembrie, 1866
  •             Eminescu are nostalgia Blajului şi scrie poezia Amicului F.L., tînărul Filimon Ilia, pe care-l cunoscuse la Blaj şi cu care se împrietenise. Tonul este elegiac şi poezia evocă mari şi ambiţioase întrebări filozofice:

Tîrnava prinsă-n galbire maluri
Şoptea prin unde gîndirea sa,
Pe cînd plimbarea ni rătăcea
Visări, speranţe pe frunţi de valuri.

Ţii minte oare cînd te-ntrebai
Ce este omul? Ce-i omenirea?
Ce-i adevărul? Dumnezeirea?
Şi tu nouri îmi arătai?...

27 noiembrie, 1881
  •             Revista Amicul familiei din Gherla reproduce poezia Mănuşa, traducerea lui Eminescu din Fr. Schiller, făcută de poet pentru Schalk-Bibliothek din Leipzig. Mănuşa reprezintă cea de-a treia tălmăcire a lui Eminescu din lirica lui Fr. Schiller.

Sursa:Vintilă, Petru. Eminescu: Roman cronologic. - București: Cartea Românească, 1974. - 810 p.    

Niciun comentariu: