Revistă bibliografică: Fiodor Dostoievski un mare scriitor rus

   

     Fiodor Mihailovici Dostoievski (Фёдор Миха́йлович Достое́вский), (11 noiembrie, 1821, – 9 februarie, 1881, St. Petersburg, Rusia) a fost unul din cei mai importanţi scriitori ruşi, ale cărui opere au avut un efect profund şi de durată asupra ficţiunii din secolul al XX-lea. Adesea prezentând personaje aflate în stări de conştiinţă extreme sau fracturate, operele sale demonstrează un talent extraordinar pentru pătrunderea psihologiei umane şi analiza politicii sociale şi spirituale a societăţii din Rusia epocii sale. Multe dintre operele sale au fost profetice şi el a fost un precursor al unor idei moderne. Se spune despre el că este părintele existenţialis-mului, în special în Note din subterană, volum descris de Walter Kaufmann drept „cea mai bună uvertură pentru existenţialism scrisă vreodată”.

 Opera lui Dostoievski are un efect profund şi de durată asupra imaginaţiei şi cititorului contemporam. Adesea, prezentând personaje aflate în stări de conştiinţă extreme sau fracturate, operele sale demonstrează un talent extraordinar în pătrunderea psihologiei umane şi analiza politicii sociale şi spirituale a societăţii din Rusia epocii sale.  

Biblioteca Centrului Eminescu deţine toate  volumele  semnate de acest important autor din literatura universală. Recent fondul de documente  s-a completat cu 7 titluri din opera scriitorului rus apărute în colecţia Adevărul. Vă invităm s-ă lecturaţi aceste volume captivante şi vă facem o scurtă prezentare a acestor:  

Dostoievski, Fiodor. Crimă şi
pedeapsă. - Bucureşti, 2012.

Romanul Crimă şi pedeapsă  (1866) a consacrat gloria literară a lui Dostoievski apărînd pentru prima data în revista Russki Vestnik. Urmărit cu interes de contemporani şi tradus în aproape toate limbile europene, romanul Crimă şi pedeapsă a reprezentat şi o prima închegare literară mai completă a concepţiei sale filozofice.

    Acţiunea romanului se desfăsoară în anul 1865 , marcat de o gravă criză financiară, şi nu întîmplător debutează povestea lui Raskolnikov sub semnul aceleiaşi crize. Familia lui se află în pragul mizeriei, el insuşi trebuie să îşi intrerupă studiile din cauza stării materiale precare. Roskolnikov îşi iubeşte mama şi sora şi suferă crîncen din cauza că în loc să le susţină, le obligă la sacrificii. Primirea unei scrisosri de la mama sa , perspectiva sacrificiului ruşinos al surorii alimentează revolta tînărului şi îl întăreşte în hotărîrea sa mai veche de a-şi omori cămătăreasa, hotărîre pe care o abandonase în ajun, dupa vizita « de proba » la cămătăreasă. Roskolnikov vede prin crima sa o sansă pentru ai feri de mizerie şi umilinţă pe cei care îi sunt dragi. Această motivare îl determină să creadă că ar avea dreptul să încalce normele morale obişnuite în folosul oamenilor. Trăirile sufleteşti intense ale personajului pot da dovadă uneori de cinism acesta fiind chiar mîndru de crima pe care socoteşte că a săvîrşit-o pentru o cauză nobila.   Crimă şi pedeapsă este povestea unei aventuri, a unui destin. 

Fratii Karamazov, cel din urma şi cel mai complex roman al lui Dostoievski, este în acelaşi timp

Dostoievski, Fiodor. Fraţii Karamazov.-
Bucureşti

povestea scrisă magistral a unui paricid şi o meditaţie filosofică asupra întrebărilor esenţiale ale umanităţii: existenţa lui Dumnezeu, liberul-arbitru, natura colectivă a vinei şi consecinţele dezastruoase ale raţionalismului.

      Acțiunea romanului are în centru pe cei trei frați care au fiecare o predispoziție patologică pentru patimă. În sens metaforic se poate spune că frații alcătuiesc oarecum cele 3 ipostaze fundamentale ale omului. Dmitri, cel mai în vârstă, e un exponent al senzualismului și al trupului. Ivan, reprezintă intelectul, rațiunea. Interesant este revolta aparent atee a lui Ivan: el nu neagă existența lui Dumnezeu, ci nu poate accepta lumea așa cum a fost creată de Dumnezeu. Alexei ("Aleoșa"),personajul protagonist, e simbol al trăirii spirituale și al apropierii de Dumnezeu. Toți trei frații sunt în conflict cu tatăl lor Feodor Pavlovici Karamazov care reprezintă tipologia omului depravat ce duce o viață amorală și desfrânată. Smerdeakov, presupus al patrulea frate, fiu nelegitim, îl slujește pe tatăl lui, Feodor Pavlovici, evoluția sa este de asemenea interesantă; având ca principiu existențial sofismul el se dedică acestui concept care îl va duce în final la sinucidere.

 

Idiotul este un roman al lui Feodor Dostoievski, scris în 1867-1868. A fost publicat prima oară în revista Russky Vestnik, din Sankt Petersburg, 1868-1869.

       Romanul Idiotul este unul din cele mai remarcabile opere ale lui Dostoievski, dobândind un renume mondial.

Înainte de a se decide pentru acest nume, Dostoievski se gândea să-și numească romanul Prințul Mîșkin.

Este dovada pură a talentului lui Dostoievski, urmărind evoluția în societate a unui personaj mai puțin obișnuit, prințul Lev Nikolaevici Mîșkin, considerat astfel de celelalte personaje din cauza sincerității și bunătății lui și numit idiot datorită bolii de care suferea, epilepsia fiind numită popular idioțenie. Autorul a creat un personaj extrem de complex, caracterizat prin relațiile sale cu societatea și cu celelalte personaje, dar și prin faptele sale, deseori de neînțeles. Câteodată, este prezentat drept un om extraordinar, chiar prin calitațile sale, considerate defecte de către ceilalți, iar alteori însuși autorul își ia în derâdere personajul, transformându-l într-un paria al societății, păstrând însă o atitudine ironică.

      Romanul este la fel de complex ca și protagonistul și se încheie cu prezentarea sfârșitului tragic al prințului care, în urma unei decepții sentimentale cât și a uciderii celei care ar fi trebuit să devină soția sa de către un prieten apropiat, ajunge înapoi în sanatoriul din Elveția în stare critică, sănătatea lui nemaiputând fi restabilită.

Demonii, este o genială prefigure a bolşevismului şi a totalitarismului secolului XX, prin trasarea cîtorva  Pyotr Verkhovensky, este un conspirator revoluţionar care încearcă să creeze un nucleu revoluţionar în zonă. Fiul Varvarei Stavrogin este considerat personajul principal deoarece autorul simte că acesta nu are nici o simpatie pentru umanitate.

portrete ale anarhiştilor ruşi ai vremii. Romanul se desfăşoară într-o provincie rusească, în mare pe moşia lui Stepan Trofimovich Verkhovensky şi a Varvarei Stavrogin. Fiul lui Stepan Trofimovich's,

       Verkhovensky aduna conspiratori, ca filozoful Shigalyov, sinucigasul Kirillov şi fostul militar Virginsky, şi încearcă să le consolideze loialitatea prin uciderea lui Ivan Shatov, un coleg conspirator. Verkhovensky plănuieşte sa-l facă pe Kirillov, care şi-a propus să se sinucidă, să-şi asume crima în biletul de adio. Kirilov se conformează şi Verkhovensky îl ucide pe Shatov, însă schema se destramă cînd, cuprins de remuşcări, Nikolai Stavrogin se sinucide.

        Fără îndoială, Demonii este cel mai intens roman al lui Fiodor M. Dostoievski: "900 de pagini de beznă spirituală, de furie şi disperare, crime şi sinucideri, o deznădejde dusă la limitele ultime ale suportabilului".

Amintiri din casa morţilor, primul dintre romane, se numără printre scrierile cu puternice accente autobiografice semnate de prozatorul care avea să influenţeze, prin opera sa, nenumăraţi creatori şi artişti.       Romanul a apărut în 1861 şi înfăţişează viaţa, suferinţa şi patimile condamnaţilor care-şi ispăşesc pedeapsa într-un lagăr siberian. Experienţa personală pe care a trăit-o F.M. Dostoievski în cei patru ani petrecuţi într-un astfel de spaţiu concentraţionar, la care a fost osândit pentru apartenenţă la grupul revoluţionar al lui Petraşevski, a fost decisivă pentru scrierea romanului. Iniţial, autorul a fost condamnat la moarte, dar sentinţa a fost comutată. Adolescentul este povestea unui tânăr aflat în faţa primelor alegeri majore pe care trebuie să le facă Dostoievski, Fiodor. Adolescentul.- Bucureşti: Adevărul, 2012. în viaţă. Arkadi Makarovici Dolgoruki porneşte spre Moscova în căutarea unui tată care nu-l recunoaşte ca fiu legitim, un bogătăş care iubeşte nespus plăcerile lumii. Pus în faţa unei opţiuni, protagonistul începe să-şi descopere mai multe laturi ale personalităţii. Diferit, ca ton, de toate celelalte creaţii ale lui Dostoievski, romanul Adolescentul deschide, prin structură şi prin felul în care este construit discursul narativ, o imagine nouă asupra lumii şi a momentului în care copilăria se face nevăzută, lăsând loc maturităţii. Publicată în 1875, cartea ocupă un loc special în creaţia dostoievskiană, povestea fiind istorisită din perspectiva unui tânăr de 19 ani, care îşi păstrează întregi naivitatea şi imaturitatea. Acesta este, de ­altfel, „secretul“ folosit de scriitor pentru a dezvălui în acelaşi timp lumea, văzută prin ochii lui, şi lumea lui interioară, reflectată în cugetările despre viaţă şi societate ale personajului. Publicat de Marcela Fărîmă.