1885
- „Poetul Eminescu, precum ni se scrie de la Iași, e foarte bine căutat în spitalul central St. Spiridon de acolo; orice primejdie cu piciorul s-a înlăturat; o săptămînă, două și va ieși pe deplin însănătoșat.‟ (Familia)
- Maria Dr. Gavrilescu, logodnica doctorandului în îngrijirea căruia poetul a stat la Spiridonie, evocă ultima zi de spitalizare: „În ziua hotărîtă pentru eșirea lui din spital, el se sculă vesel din pat, își făcu toaleta mai cu îngrijire și înainte de a sosi prietenii spre a-l duce acasă, el își luă binișor bastonul pe care îl adusese Miron, împreună cu alte lucruri ce-l rugase să i le aducă de acasă, și răzămîndu-se păși încet spre cancelaria unde se afla doctorul Russ Seigneur, marile chirurg al Moldovei. Bătrînul doctor cînd îl văzu se sculă de pe fotoliu și întinzîndu-i mîinile îi zise :
‒ Bravo,
domnule Eminescu, iaca așa te vreau!
- Poetul mulțumi călduros, iar la plecare sărutînd pe amîndoi obrajii pe tînărul doctorand care cu atîta dragoste și devotament îl îngrijise, îi zise : «Ține, dragă d-le Gavrilescu, această carte de la mine. Sunt foarte mîhnit că nu pot să-ți răsplătesc altfel toată vegherea, oboseala și dragostea dumitale.» Doctorandul, Luînd volumul de versuri pe care îl înmînase cu atîta jenă îl deschise și ceti :
- „Alinătorului suferinței mele trupești și mîngîitorul meu sufletesc, bunului doctorand Gavrilescu, recunoștință nețărmuită.”
- După ieșirea din spital, Eminescu nu mai stă la hotelul Bacalu, ci într-o locuință nouă, găsită de prietenii săi. Maria Dr. Gavrilescu fixează imaginea camerei :
- „La ieșirea lui din spital prietenii îl duseră la noua lui locuință : o odăiță în ogradă la etagiul al III-lea din casele Lepădatu str. Lăpușneanu, locuință pe care tustrei o plătiau lunar, precum și întreținerea, după mărturisirea însuși a poetului. Cum intrai în această odăiță te lovia simplicitatea ei. În față o oglindă cu consolă, în mijlocul casei o masă ; în stînga odăiei în fund, un pat simplu de fer cu vergi, la capătul patului o măsuță în dreptul ferestrei, și două scaune simple, nimic așternut pe dușumea. Pe măsuța de la cap, un sfeșnic, o garafă cu apă și un teanc de sferturi de hîrtie albă, un condei și-o călimară. Pe jos și pe mese tot soiul de reviste, broșuri, cărți, împrăștiate în cea mai mare desordine precum și numeroase bucăți de hîrtie cu versuri și proză, unele șterse, altele rupte și mototolite… ‟
Sursa: Vintilă,
Petru. Eminescu: Roman cronologic. – Bucureşti: Cartea Românească, 1974. – 810
p.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu