Marin Preda - prozatorul moralist, între tradiție și modernism

Marin Preda

5 august 1922 – 16 mai 1980

„Preda are ceea ce n-au mulți creatori: o filosofie de existență, un mod, adică, de a gândi omul și relațiile lui în univers. Numai la Sadoveanu mai aflăm o viziune despre om de o asemenea profunzime și coerență: omul privit dinspre partea cosmicului. La Preda, omul este privit dinspre partea istoriei.‟

Eugen Simion

Preda, Marin (1922, Siliștea Gumești / Teleorman – 1980, Mogoșoaia / București), romancier, dramaturg, traducător. Fiul lui Tudor Călărașu și al Joiței (n. Preda), țărani. După școala primară în sat urmează Școala normală din Abrud (1937-1940), apoi la București, unde s-a transferat Școala de la Abrud după cedarea Ardealului. Debut în ziarul Timpul cu schița Pârâtuʼ (1942), după care publică frecvent în Timpul, Vremea, Evenimentul. Debut editorial: Întâlnirea din pământuri, povestiri, 1948. Urmează volumele Ana Roșculeț (1949), Moromeții (1955) – considerat o capodoperă – Moromeții, II (1967), Risipitorii (1962), Risipitorii, ediție definitivă, 1969, Intrusul, 1968, Marele singuratic (1972), Delirul (1975) și Cel mai iubit dintre pământeni, I-III (1980). Volumele Imposibila întoarcere (1971) și Viața ca o pradă (1977) adună materiale, comfesiuni, eseuri, foiletoane publicate în presă. A fost vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România (1968), director al editurii Cartea Românească. Membru corespondent al Academiei Române. Premiul Uniunii Scriitorilor (1972, 1977) și al Asociației Scriitorilor din București (1968, 1971). A scris piesa de teatru Martin Bormann și a dramatizat propriul roman, Moromeții. A tradus din Albert Camus (Ciuma, 1965) și Demonii de F. M. Dostoievski (1970).

Sursa:

100 cei mai mari scriitori români / Coordonator Mircea Ghițulescu. – București: Editura Lider, 2005. – 355 p.

Preda, Marin

Moromeții / Marin Preda. – București: Cartex Serv, 2004.

Romanul se deschide amplu, sub semnul unei temporalități blânde, cu memorabila frază

„...timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare.”

Temporalitatea este însă drama personajelor lui Preda, deoarece ele trebuie să iasă din timpul sacru/timp răbdător și să intre în timpul profan/timpul istoriei, un timp al fatalității, ireversibil, neîndurător și nerăbdător. Primul roman se încheie tot sub auspiciile temporalității, însă al unui timp ce nu mai are răbdare cu oamenii, precipitat, haotic, profan.

Romanul Moromeții are ca temă satul și țăranul în perioada dintre cele două războaie mondiale. Scriitorul caută să găsească un răspuns la problema dacă mica proprietate țărănească poate rezista la presiunile relațiilor de producție capitaliste. Ilie Moromete stăpânește în chip absolut peste o familie a cărei alcătuire prevestește parcă destrămarea: trei fii din prima căsătorie – Paraschiv, Nilă și Achim, în timp ce Niculae, Tita și Ilinca sunt copiii Catrinei facuti cu Ilie Moromete din a doua casatorie. Pentru a păstra unitatea familiei, tatăl este neînduplecat și justițiar.

Preda, Marin

Intrusul / Marin Preda; pref.: Răzvan Voncu. – București: Curtea Veche Publishing, 2011.

"Intrusul este, într-un anume sens, chiar un roman al înfrângerii regimului comunist. Nu de către democraţie sau de către firava opoziţie internă, ci 1) de către forţele obscure ale psihe-ei umane, și 2) de către propria sa demagogie. Niciunul dintre personajele din roman nu se lasă transformat în vreun fel de către regim: Surupăceanu devine doar electrician, nu și comunist, Maria rămâne o femeie pe care discursul ofi cial despre „familia socalistă“ n-o oprește să-și caute fericirea în afara cuplului, directorul combinatului, deși se pregătește să termine facultatea la seral, nu se transformă și în „activistul bun“, oferindu-i eroului Surupăceanu, după accident, doar un derizoriu post de portar [...]. Paradoxul întregii opere a lui Marin Preda este acela că învingători sunt numai învinșii, căci numai ei au puterea de a se ridica și de a o lua de la capăt. Condiţia tragică a omului, în viziunea lui Preda, rezidă în contradicţia dintre imposibilitatea reîntoarcerii și evidenţa încăpăţânatei reîntoarceri a fiinţei strivite de istorie." (RĂZVAN VONCU)

Preda, Marin. Risipitorii / Marin Preda. – București: Cartex Serv, 2004.

Risipitorii este romanul unei familii şi, lucru nou la Marin Preda, romanul unui sentiment. El acoperă o mare arie socială şi se întinde pe spaţiul a două generaţii : părinţii (Petre şi Rodica Sterian, Toma Sterian) şi copii Constanţa, Vale, Gabi, dr. Munteanu, Mimi Arvanitache). Materia romanului o constituie dramele copiilor şi, analizându-le, talentul lui Marin Preda îşi regăseşte forţa lui reală.

Preda, Marin. Viața ca o pradă / Marin Preda. – București: Cartex Serv, 2006.

Romanul Viața ca o pradă înfățișează drumul sufletesc, intelectual al lui Marin Preda, prin adolescență și tinerețe, drum ce se finalizează, la sfârșitul relatării, cu publicarea cărții Moromeții, ce l-a consacrat, punându-l pe făgașul normal al vieții sale. Aventura conștiinței sale, așa cum spune însuși autorul, îl poartă prin încercări, strădanii, renunțări și greutăți până când reușește să își găsească drumul, anume viața închinată scrisului cu pasiune și ardoare.

Preda, Marin. Delirul / Marin Preda. – București: Cartex Serv, 2003.

 Scrierea lui Marin Preda, „Delirul”, apărea de sub teascurile tipografiei în 1975, cu cinci ani înainte de tragica-i dispariţie de la 16 mai 1980. În afara unor noţiuni ca istorie, adevăr, realitate, proza lui Marin Preda  nu ar avea nici un înţeles. Abordând teme morale sau existenţiale într-un stil epic de mare densitate, într-o literatură inspirată din realităţile contemporane Marin Preda a aşezat proza românească pe terenul solid al observaţiei psihologice, el fiind cel mai avizat cronicar al unei epoci de tragice răsturnări sociale sub presiunile politice şi a represiunilor inchizitoriale din „obsedantul deceniu”.

Preda, Marin. Cel mai iubit dintre pământeni / Marin Preda. – București: Litera Internațional, 2003.

“Marin Preda a scris, în fond, un roman pe care n-aş putea să-l numesc altfel decât romanul unei mari conştiinţe. Conştiinţa, întâi, a unui mare prozator care judecă fără părtinire, fără mistificaie (nici măcar aceea ce se bizuie pe un tiranic senti-ment al justiţiei!), o istorie în care forţele se confruntă în chip dramatic; conştiinţa, apoi, a unui erou care crede în puterea spiritului şi în mitul fericirii prin dragoste. Destinul îl loveşte de mai multe ori, însă înfrângerile nu-l împing spre negaţia valorilor şi nu-i sălbăticesc sufletul.” (EUGEN SIMION)

Preda, Marin. Marele singuratic / Marin Preda. – București: Cartex Serv, 2004.

"Recitesc însemnările lui Marin Preda despre artă și observ două categorii de obsesii: una se referă la posibilitatea operei de a recupera totalitatea ființei umane, alta privește actul de creație ca atare. A scrie este pentru el, ca pentru Sartre, a descoperi sensul plenitudinii și al totalității care există în om, a face ca individul să se simtă esențial în raport cu universul. Preda nu-i un om al fragmentului, este un om al totalității, ca Malraux, Camus și, încă o dată, ca Sartre." (Eugen Simion)

Preda, Marin. Imposibila întoarcere / Marin Preda . – București: Cartex Serv, 2004.

Veți putea lua act de bogăția acestei cărți de eseuri care adună în jurul marii teme a raporturilor cu timpul și a imposibilei întoarceri nenumărate considerații privind societatea românească postbelică, destinul scriitorului în noua lume, mărturisiri ale autorului despre propriul scris și despre propriile personaje, observații despre polemică…