Ion Minulescu
6 ianuarie 1881 – 11 aprilie 1944
„Odaia
trubadurului mincinos este bazarul cu lacrime-n-crustate prin dantele și cavoul în care suspină visuri blonde de
femei, elogiul erotismului epidermic și
frivol fiind fără echivoc ori remușcări. Perpessicius a avut dreptate să
considere că erotica lui Minulescu este cea mai personală de la Eminescu
încoace. Erotismul său exemplifică filosofia senzualistă a unui RoKoKoKűnstler.‟
Ion Vartic
Minulescu, Ion (1881, București – 1944, București), poet, prozator
și dramaturg. Pseudonimul lui Ion Theodor Minculescu. Fiul comerciantului Tudor
Minculescu și al Alexandrinei (n. Ciucă). Studii secundare la Pitești și
București; studii superioare neterminate în Franța. Debut poetic în 1897 sub
pseudonimul (I.M.) Nirvan, în revista Povestea
Vorbei din Pitești, cu poezia Gândului.
În 1905 publică versuri și proză (Din
jurnalul unui pribeag) în revista Viața
Nouă a lui Ovid Densusianu, de orientare simbolistă. O poezie a lui
Minulescu ( În orașul cu trei sute de
biserici) publicată în 1907 în Convorbiri
critice îi atrage atenția lui I. L. Caragiale. În 1908, sub direcția lui,
apare Revista celorlați.
Articolul-program Aprindeți torțele
reprezintă o reacție violentă, în numele artei înnoitoare, împotriva
tradiționalismului. Ca director general în Ministerul Cultelor și Artelor are
inițiativa deschiderii primului Salon
oficial de pictură. Director al Teatrului Național din București (1926).
Opera: Romanțe pentru mai târziu (1908); Casa cu geamuri portocalii (1908); De vorbă cu mine însumi (1913); Pleacă berzele (1921); Lulu Popescu (1921); Roșu, galben și albastru (1924); Cetiți-le noaptea (1930); Nu sunt ce par a fi (1936); Bărbierul regelui Midas (1931); 3 și cu Rezeda 4 (1933);
Dramaturgie: Dragoste veche (1906), reluată sub
titlul Finitta la commedia sau Da capo al fine (1941), Pleacă berzele (1921); Omul care trebuie să moară (devenită
Ciracii lui Hegesias), jucată în 1924, la Chișinău, Manechinul sentimental (1926), Allegro
ma non tropo (1927) și Amantul anonim,
în care prelucrează motivul lui Don Juan (1928). Premiul național de poezie în
1928.
Deși apreciat în
epoca sa ca prozator și dramaturg, Ion Minulescu a intrat în conștiința
contemporanilor și continuă să fie perceput și astăzi, în primul rând, ca poet.
Considerat de unii critici simbolist, recunoscut de alții ca având doar rol de
popularizare a curentului, motivele fiind doar pretext, mimare a unor gesturi
care ascund profunzimile, Ion Minulescu a introdus în poezia românească un stil
nou: masca de clovn ascunde trăiri dramatice, uneori tragice. Poetul pare a se
teme de propriile sentimente și, după modelul unui personaj clasic, râde ca să
nu plângă. Aparenta ușurință a versurilor sale și muzicalitatea lor au
determinat pe unii comentatori să-l considere superficial. În realitate, poetul
își ascunde sentimentele, se ferește de gravitatea lor, fuge de ridicol și
preferă să fie cel dintâi care atrage atenția asupra adevărului ecleziastic
după care nu este nimic nou sub soare, iar ce a fost va mai fi. Ion Minulescu
avea o bună școală de poezie, mediile estetice din Franța sau din țară i-au
format gustul pentru arta rafinată și respectul pentru temele clasice. El este
la curent cu marile valori culturale, cunoaște literatura clasică antică, riscă
experiențe moderniste. Iubitor de teatru, are știința punerii în scenă și
exploatează valoarea decorului, a declamației sau senzualitatea șoaptei.
Cifrele magice, denumirile exotice, orașe dispărute sau doar îndepărtate,
simple cuvinte scrise cu majuscule, totul se transformă în recuzită. Rezultatul
este o poezie fluidă, capabilă să impresioneze, uneori până la lacrimi. Romanța noului-venit, un fel de artă
poetică, așezată în fruntea volumului Romanțe
pentru mai târziu (1908) ilustrează convingător strategia poetului. Poemul începe
banal cu o întrebare: „Străinule ce bați la poartă, / De unde vii / Și cine ești?...‟, urmată,
însă, de un răspuns teatral cu trimitere, parcă, la tragedia antică: „De unde
pot veni, când ochii-mi, / Plini de
regrete și tristeți, / Par două candele aprinse în cripta morților poeți?‟ Ca
și când nu ar fi de-ajuns, cu o ușurință de care doar Ion Minulescu e capabil,
și cu o rapiditate pe care doar camera de luat vederi o mai realizează, îl
aduce în fața cititorului pe Apollo, sugerează persecuția profeților biblici,
cerând cu insistență deschiderea porților pentru a putea pătrunde,
triumfătoare, arta: „Veniți să vă aprind în suflet lumina stinselor făclii /
Și-n versuri fantasmagoria și vraja noilor magii!‟ Ar părea că a spus tot, dar
este doar o iluzie, fiindcă poetul își amintește, în final, și de rolul
militant al artei, al cărui purtător de cuvânt se declară: „Iar cânturile
voastre - / Cânturi cu care azi cerșiți o pâine - / Să le-ncunun cu strălucirea
aureolelor de mâine!...‟ Evident, poetul rămâne un veșnic damnat, iar poarta „a
rămas închisă la glasul artei viitoare‟. Ceea ce nu a fost o profeție
împlinită, fiindcă, tocmai prin el și prin alți poeți simboliști, poarta
poeziei moderne s-a deschis, iar Ion Minulescu și poezia lui au avut și
continuă să aibă numeroși admiratori. Așa cum se observă cu ușurință, farmecul
poeziei sale vine și dintr-o bizară alăturare a cuvintelor banale cu nume
sonore, insolite, cu denumiri de orașe vechi sau îngropate, cu trimiterea la
ținuturi exotice, la personaje din mitologie, la călătorii imaginare. În Spre insula enigmă, de pildă, marea „își
împletește respirarea cu al sirenelor ecou‟, portul e sărman și abia-și mai
lămurește în zare „conturul alb, ca și-un cavou / Din care morții-ncep
să-nvie!...‟ În alt poem, luna Octombrie este o curtezană pală, „cu-obraji
fardați și buze supte‟, iar matelotul îndrăgostit, în altă poezie, reușește
performanța de a impresiona chiar sirenele, care n-au de ales și plâng! Această
inventivitate, pe care o vom găsi mai târziu și la Marin Sorescu și la Nichita
Stănescu (desigur, fiecare în felul lui), dă poeziei lui Ion Minulescu un
farmec aparte, agreabil și atrage adolescenții sensibili. Mai puțin cunoscute
sunt însemnările, evident în manieră personală, intitulate Strofe pentru toată lumea (1930), din care nu lipsesc strofe pentru
cele patru anotimpuri, pentru elementele naturii, pentru faptele diverse,
pentru Cel-de-Sus. În Rugă pentru
Duminica Floriilor, mimând modestia, poetul își cere iertare că nu și-a
găsit locul printre contemporani. Apropierea de poezia lui Arghezi este însă
mai substanțială și ar fi necesar un studiu special care să analizeze atât
temele comune cât și modalitățile de exprimare, paralelismele dintre Rânduri pentru Mi-Tzu-Ko, de pildă, și Cântec pentru adormit Mitzura de Tudor
Arghezi. La fel de necesară s-ar dovedi și o privire asupra elementelor comune
universului poeziei sale și a lui Ion Barbu. Ca romancier, Ion Minulescu e considerat
a fi printre primii care au legitimat și au ilustrat „polivalența speciei,
polimorfismul romanului‟ (Mihai Gafița). Prin Roșu, galben și albastru și prin Corigent la limba română el a creat romane autobiografice, cu
sincere confesiuni, fără a mai apela însă la convenția „manuscrise găsite‟ sau
a destinatarului care stă în spatele autorului, citind peste umăr. Tudor Vianu
îl clasează în grupul fanteziștilor, „atât prin nuvelele extraordinare ale unei
etape mai vechi‟, dar și prin romanul Roșu,
galben și albastru, cu relatări plasate în timpul primului război mondial,
povestiri „în care temperamentul său jovial și fantast, complăcându-se în
atitudini cinice, ajunge să-și dea deplina expresie stilistică‟. În Manechinul sentimental (1926) , Ion
Vartic descoperă o sinteză a unei concepții
carnavalești, prin care Ion Minulescu „prezintă acțiunile umane în
tonalitatea burlescă a marionetelor, exprimându-și scepticismul față de reala
substanță a efectelor omenești și relevând diverse automatisme comportamentale‟.
Criticul consideră, în mod corect, că „materizalizarea plenară a filosofiei
senzualiste eminesciene‟ se regăsește în Amantul
anonim (1928), „una dintre cele mai subtile piese românești‟.
Sursa:
100 cei mai
mari scriitori români / Coordonator Mircea Ghițulescu. – București: Editura
Lider, 2005. – 355 p.
Publicat: Irina Țurcanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu