Regina
Elisabeta, soția marelui nostru rege Carol I de Hohenzollern, avea unele
veleități literare. Scria versuri și proze în limba germană, semnându-le cu
pseudonimul Carmen Sylva. Personalitățile culturale ale timpului știau că
încercările ei erau modeste; de aceea, păstrau tăcerea cuvenită și se abțineau
să elogieze aceste producții literare, pe care lingușitorii casei regale le
ridicau în slăvi.
Carmen Sylva,
care nu știa o boabă românește (deși venise de multă vreme la București) a
auzit de talentul poetului și, curioasă, a dorit să-l cunoască personal,
poftindu-l la curte prin criticul și omul de cultură Titu Maiorescu. Fără o
prealabilă consultare a lui Eminescu, domnul Maiorescu a făgăduit reginei o
întrevedere, aceasta fiind încântată că invitatul cunoaște fluent germana și,
desigur, îi va lăuda creațiile literare. Firește, poetul ar fi dat bir cu
fugiții, dacă nu s-ar fi gândit că-l pune pe Maiorescu (protectorul său) într-o
situație delicată față de regină.
Așa se face că
Eminescu, îmbrăcat într-o redingotă cam strâmtă, de împrumut, sosește cu un
cupeu elegant la palatul regal, exact la ora stabilită. În superbul salon de primire,
unde poetul a îngenunchiat, sărutându-i ceremonios mâna, s-a iscat o convorbire
literară, evident în limba germană.
Se povestește
că, în timpul audienței, regina Elisabeta i-a întins o poezie de-a ei ca s-o
citescă și să-și exprime părerea. Cu ochii săi negri și adânci, Eminescu a
citit și recitit calm producția și apoi, cu originala lui sinceritate, i-a
spus:
-
Majestate! În forma actuală, cred c-ar
fi bine să nu fie publicată. Mai trebuie cizelată...
Înfruntarea
directă a acestui boem înfumurat o supără însă pe Carmen Sylva. Făcând uz de
autoritatea sa regală ea îi răspunse pe un ton apăsat:
-
Uiți că vorbești cu regina României?
-
Nu uit, Majestate! se zice că a replicat
tăios orgoliosul poet. Vorbesc cu regina
României, dar nu cu regina poeziei.
Audiența s-a
încheiat repede. Eminescu s-a înclinat și fără să-i mai sărute reginei mâna, a
părăsit salonul, simțind cum redingota de împrumut îl strânge la umeri.
Se mai spune că,
mai târziu, Carmen Sylva a dorit să se răzbune pe poet. Când s-a citit la palat
Luceafărul lui Eminescu, cică regina
Elisabeta și-a exprimat părerea, absolut personală, că lungul poem „nu-i decât
o imitație nereușită după Vasile Alecsandri”. Livia, fiica lui Maiorescu,
prezentă la acea lectură, scrie mai apoi ironic despre aprecierea neinspirată a
reginei: „Creier regal!...”
Sursa: Crăciun, Boris. Viața ilustrată a
poetului nemuritor
Publicat: B. Olesea
