Amintiri despre Eminescu

"Noi fostii sai colegi din Viena si mai cu seama eu care-l cunosc din cea mai frageda tinerete, am citit cu nedumerire tot ce s-a scris de viciile lui Eminescu, dar am ramas un Toma necredinciosul. Înaintea ochilor mei pastrez înca icoana blânda, senina si inteligenta a lui Eminescu, plin de viata si de sanatate, precum era când ne-a parasit în Viena. Si, când în toamna anului 1875 m-a vizitat la Cernauti, era acelasi tânar frumos, sanatos si plin de viata. Aceeasi impresie mi-a facut-o si în vara anului 1878 când am petrecut vreo saptamâna cu dânsul în Bucuresti si erau atunci în societatea noastra si fostii sai amici si colegi din Viena, Ioan Slavici, Vasile Morariu si Alexandru Chibici-Revneanu. Toti am petrecut cu Eminescu de minune, am mâncat serile împreuna, si n-am observat nicio schimbare în sanatatea si pornirile sale.”

“Eminescu dacă-i era cuiva prieten, ţinea la dânsul cu toată sinceritatea ce-l caracteriza şi care era una din cele mai frumoase virtuţi ale lui. Dar fiind şi foarte modest şi puţin comunicativ, îţi făcea impresia că-şi impune oareşicari rezerve faţă de unul sau altul din prieteni. Numai dacă era cu cineva foarte intim, îşi permitea câte o glumă nevinovată, precum a făcut-o odată cu mine, când mi-a vândut pantalonii, fapt de care a râs el încă multă vreme.” 

“Dacă-i lipsea vreo expresie potrivită sau vreo frază frumoasă, el nu se împiedica de lipsa ei de la scris, ci lăsa un loc gol şi trecea mai departe. Când era lucrarea gata, atunci o cetea de mai multe ori şi acuma începea să corigeze, să netezească, să adauge şi să cizeleze cele ce scrisese, până ce lucrarea căpăta forma frumoasă şi expresia conciză, ce o admirăm în scrierile sale. Cine a avut în mână vreun manuscript al lui Eminescu a văzut câte corecturi cuprindea, câte fraze sunt schimbate şi câte cuvinte şterse şi înlocuite prin altele mai potrivite (…). O particularitate a lui Eminescu era că nu spunea nimănui ce scrie, şi dacă scrisese ceva nu arăta nici colegilor săi din cameră ce a scris, ci încuia manuscriptul.” 

Fragment din volumul: Teodor V. Ştefanelli. Amintiri despre Eminescu. - Iaşi: Junimea, 1983. - 115 p.

    Această carte semnată de Teodor V. Ştefanelli a apărut pentru prima dată în anul 1914. Ediţia din 1983 apărută în colecţia Eminesciana şi prezentă în colecţia bibliotecii noastre este un document important pentru reconstruirea biografiei lui Mihai Eminescu. Vă invităm să lecturaţi acest document captivant.

    Autorul a fost coleg de liceu cu Eminescu la Cernăuţi, între 1860 şi 1863, şi l-a reîntâlnit în 1869, la Universitatea din Viena. Ştefanelli a trăit între 1849 şi 1920 şi a fost membru al 
Academiei Române.
Prezentare: V. Sârbu