Istoria unei capodopere

Lucrarea lui Aurel David intitulată ARBORELE EMINESCU linogravură policromă realizată în 1966 materializată în câteva variante datorită tirajării, datorită reproducerilor sub o multitudine de forme recreări şi prelucrări cu diferite materiale şi tehnici de cărte alţi autori, a devenit în scurt timp una dintre cele mai faimoase şi apreciate lucrări de artă plastică în plan universal, fiind înalt apreciată şi considerată de către amatorii de artă şi de majoritatea specialiştilor o capodoperă.

                Referitor la crearea linogravurii ARBORELE EMINESCU de către Aurel David informaţiile şi relatările despre apariţia ideii, despre declanşarea şi desfăşurarea procesului creator, despre matearilizarea imaginii în cele câteva variante sunt din păcate, foarte puţine şi uneori deosebit de contradictorii. Autorul nu era dispus şi nu avea înclinaţii să ducă un jurnal sau să poarte corespondenţă, un motiv serios al lipsei acestora fiind şi faptul că atmosfera socială sufocantă de la Chişinău din perioada respectivă nu favoriza încredinţarea ideiilor şi gândurilor personale, mai intime, hârtiei. Cea ce dispunem sub câteva idei publicate în cadrul a două interviuri în periodică de la Chişinău din perioada respectivă. Ar fi fost utile şi instructive şi amintirile colegilor şi prietenilor apropiaţi, dacă acestea ar fi fost şi s-ar fi păstrat neschimbate în pofida trecerii timpului, însă din cauza motivelor obiective şi subiective, majoritatea artiştilor plastici din Basarabia din a doua jumătate a secolului al XX-a nu au avut tentaţia şi obişnuinţa de a scrie…

                Vom încerca, deci, să adunăm împreună cele câteva mărturii ale autorului referitoare la data şi circumstanţele apariţiei în conştiinţa sa a ideii lucrării ARBORELE EMINESCU care a declanşat procesul creator, precum şi declaraţiile ulterioare ale autorului referitoare la mesajul şi istoria realizării acestei lucrări.

               Scriitorul Andrei Burac, care l-a cunoscut pe A. David şi deţine informaţii importante despre viaţa şi activitatea acestuia, a realizat cu pictorul un interviu, publicat în ziarul Tineretul Moldovei în 2 martie, 1975, interviu intitulat TRĂIM O EPOCĂ MONUMENTALĂ cu unele aspecte legate de biografia şi de creaţia pictorului, dialogul respectiv conţinând şi câteva referiri la linogravura ARBORELE EMINESCU.

Reproducem fragmentele interviului referitoare la acest subiect (…)

(“…) A. B. : Cum î-ţi vin ideile?

A.D. : Sufăr de insomnie. Şi noaptea, stând în întuneric, creierul continuă să lucreze ca un ceasornic. Şi atunci îmi vin cele mai năstruşnice idei. (…)

A.B. : Eşti autorul a câtorva interpretări grafice originale şi destul de populare. Una dintre aceste lucrări am întâlnit-o în multe clase, păstrate cu sfinţenie, şi nu numai în Moldova.

A.D.: Despre ce lucrare vorbeşti? Soarele, Valurile?

A. B.: Eminescu.

A. D.: Aaaaa!...

Acum două zile la muzeu am citit o scrisoare din care mi-am extras câteva rânduri:

“…Câţi-va ani în urmă la Moscova, în locuiţa unei rude, pentru prima dată am văzut acest tablou, care m-a impresionat profund. Până atunci nu ştiam nimic despre Eminescu. În faţa mea era un simbol al chinului, al luptei talentului, al sensului şi bucuriilor vieţii. Eram atât de copleşită, încât l-am cerut. Vroiam să-l obţin cu orice preţ, dar mi s-a refuzat categoric…” Aceste rânduri sunt semnate de Rimma Passova din Leningrad.

A.B. : Aş vrea să ştiu de unde şi când ai pornit spre această lucrare?

A.D.: Somnoroase păsărele le ştiam pe din afară încă înainte de a cunoaşte alfabetul, iar când am mai crescut mă străduiam să-i pătrund sensul altor versuri ca: “gonit de toată lumea prin anii mei să trec/ Pân ce-oi simţi că ochiu-mi de lacrime e sec…/ “ şi vroiam să văd chipul acestui om pe hârtie. Omul care a scris astfel de rânduri “(După cum reiese din această afirmaţie a picitorului chipul poetului în această ipostază, se identifică cu chipul personajului din poemul Rugăciunea unui dac.) Încercasem de mai multe ori şi nimic. Iar prin 1966 pictam un portret şi eram aşa de necăjit: cu cât mai mult lucram cu atât mai prost îmi ieşea. Şi la un moment dat mi-a venit fericita idée: poetul – arbore în univers. Îmi tremurau şi mâinele şi picioarele.

A. B. Cu adevărat fericită idée!

A. D.: Până a doua zi dimineaţa am şi avut o variantă. Odată cu aceasta am înţeles multe. Adică m-am apropiat de nişte simboluri eterne. Am mai multe lucrări realiazate în cheia aceasta: Rugul veşnic (…) Râu de munte, reprodusă în revista Drujba narodov, Ecranul de la televiziune, pictură murală în tehnica mozaicului cu cioburi de sticlă colorată…

Sursa: Vrabie, Gheorghe. Aurel David. Artistul şi opera. Monografie-album. – Chişinău, 2004. – 116 p.