1881
·
Eminescu primeşte vizita tatălui său venit de la Botoşani. Bătrînul căminar
îi va fi făcut o impresie dezolantă sărăcăcioasă odăiţă de la etajul întîi al
Casei Szatmary, unde locuia Mihai. Era o încăpere în
capătul unui gang întunecos, cu o singură fereastră ce da într-un geamlîc spre
curtea interioară. Erau acolo o sobă de teracotă şi un pat de lemn. Casa a fost
demolată în anul 1939 şi se găsea pe strada Enei nr. 1, lîngă Baia Centrală.
1884
·
În vara acestui an îl cunoaşte pe Eminescu şi A. C. Cuza, reintors la Iaşi
de la studiile universitare, în vacanţă: …Prin 1884, cînd l-am cunoscut în
Iaşi, Eminescu locuia în curtea Otelului România, legendarul Petrea Bacalu, în
dosul, şi în parte, pe locul ocupat acuma de Sala Pastia, într-o mansardă, din
podul unei şuri de piatră, la care te urcai pe o scară exterioară. Printr-o uşă
cu geam, dînd de-a dreptul afară, pătrundeai în această cameră, spaţioasă de
altfel, dar joasă în plafond, fără prea multă lumină, avînd un pat, un scaun şi
o masă simplă ca mobilier.
Cărţile şi ziarele erau aruncate pe jos. Şi, din aceeaşi sursă,
această shiţă de portret: …Pe atunci Eminescu era,
după întîiul acces al boalei, restabilit pe deplin, cu înfăţişarea senină, cu
fruntea înaltă şi minunat arcuită, cu privirea blîndă, din ochii săi prea mici,
visători, cu zîmbetul iertător şi nirvanic. …De altfel, un suflet de copil, ce
nu se cunoaşte, impersonal pînă la desăvîrşită uitare de sine, şi cu toate
acestea, de o distinsă reservă, uneori vesel şi izbucnitor, ca un şcolar
zburdalnic, de obicei serios, melancolic şi tăcut. Părea a fi stăpînit de un
neastîmpăr lăuntric, de un dor nemărginit de necunoscut. De cite ori nu l-am
auzit îmbiindu-mă: să ne ducem – să plecăm departe, într-o pribegie fără ţintă şi
fără sfîrşit. Dar îţi făcea impresia nu a unui om necăjit de neajunsurile
traiului, ci a unui gînditor care plutia mai presus, a unui exilat din lumi
ideale…
1889
·
Mai sînt
cîteva ore pînă la începerea ceremoniei funerare. Sculptorul Filip Marin ia
masca mortuară a poetului. La orele 17 începe slujba religioasă în
incinta bisericii Sf. Gheorghe-Nou. Cortegiu funerar porneşte de la biserica
Sf. Gheorghe-Nou spre cimitirul Bellu. Pe ultimul său drum, poetul este purtat
pe strada Colţei, piaţa Universităţii şi la cimitir se rostesc cuvîntări
funerare. În urma carului funerar merg pe jos: Titu Maiorescu, Lascăr Catargiu,
Th. Rosetti, D. Aug. Laurian, M. Kogălniceanu şi tineri, foarte mulţi elevi de
liceu şi studenţi. Pictorul şi graficianul Constantin Jiquidi desenează carul
mortuar şi cortegiul funebru în trecere prin faţa Universităţii, în dreptul
statuii lui Gheorghe Lazăr.
·
În faţa mormîntului deschis medicul Ioan Neagoe, amic din tinereţe şi coleg
de şcoală cu poetul rosteşte: ... Şi noi, care te-am iubit
şi te-am preţuit atît de mult, îţi vom desmierda multă vreme cu lacrimi
mormîntul tău şi-l vom corona cu flori de teiu, pronunţînd numele Eminescu,
care conţine în el aşa de mult, cît o lume întreagă.
Te-ai
dus!
Deasupra
criptei negre a sfîntului mormînt
Se scutură
salcîmii de toamnă şi de vînt,
Se
bat încet din ramuri, îngînă glasul tău...
Mereu
se vor tot bate, tu vei dormi mereu!...
Sursa: Vintilă,
Petru. Eminescu: Roman cronologic. – Bucureşti: Cartea Românească, 1974. – 810
p.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu