1875
·
Eminescu primeşte propunerea lui Maiorescu de a fi numit revizor şcolar: La scrisoarea D-voastră din 15. 1. c. am onoarea a răspunde, că primesc
bucuros funcţia de revizor şcolar peste districtele Iaşi şi Vaslui, nu că
prin asta aş adăuga ceva la bună-starea mea materială, căci în faptă cîştig pe
loc cu lecţiile de la institutul academic şi şcoala normală împreună 367 l. n.
astfel încît adaosul nu este considerabil în vederea cheltuielilor, ce le-aş
ave cu drumul.
·
Punctul meu de vedere este, că se intră în contact cu
populaţia rurală care mă interesează în deosebi. Cred a fi în stare de a Vă da
relaţii fidele asupra strării şi traiului ei, precum şi asupra marginilor,
între cari ar fi cu putinţă a se lărgi sau a se adînci invăţămîntul primar…
·
Din ordinul lui Maiorescu, Hasdeu e desărcinat din funcţia de profesor
universitar.
1882
·
Maiorescu telegrafiază României June la Viena: Foarte mişcat de salutarea D-voastră, rog
primiţi şi exprimaţi colegilor recunoştinţa mea. Puţin poate face un critic,
mult trebuie să facă o întreagă generaţie de tineri inteligenţi. Am început noi
în grele împrejurări, literatura română aşteaptă să urmăriţi cu mai mare
rezultat. Trăiască România Jună. Maiorescu.
1883
·
Seara în cafeneaua Union, Eminescu s-a întîlnit cu un prieten şi i
s-ar fi destăinuit cu o disperare totală: Eu mă apropii cu paşi
repezi spre nebunie, să aveţi grije de mine.
1889
·
Caragiale public în ziarul Constituţionalul evocarea În nirvana.
Marele dramaturg spune aici despre Eminescu:Avea aerul unui sfânt tînăr
coborît dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se
vedea scrisul unor chinuri viitoare.
·
Hasdeu publică în Revista nouă cunoscutul necrolog
eminescian: ... Eminescu a lăsat multe versuri admirabile; însă meritul
lui cel covârşitor, un merit de principiu, este acela de-a fi voit să
introducă şi de-a fi introdus în poezia românească adevărata cugetare ca fond
şi adevărata artă ca formă, în locul acelei uşoare ciripiri de mai înainte,
care era foarte igienică pentru poet şi pentru cititor, scutindu-o deopotrivă,
pe unul şi pe celălalt, de orice bătaie de cap şi de orice bătaie de inimă.
·
Nu zic nimănui
să-l imite pe Eminescu. Din contra. Poezia este o căsătorie a realităţii cu
idealul în sufletul poetului în acele momente când poetul e poet, –
poetul fie cât de mare nu e poet totodeauna, – în acele momente, prin
urmare, în care el este mai el, mai însuşi, mai individual ca oricând. În
fiecare suflet poetic realitatea şi idealul se combină şi se acordă într-un alt
mod. Între doi poeţi pot fi asemănări numai doar prin asemănarea cea organică
între naturile amândurora, niciodată prin imitaţie. A imita pe cineva în poezie
este talent tot atât de vulgar ca şi a imita pe cineva pe scenă, unde şi acolo
un actor artist urzeşte, nu maimuţăreşte. Eminescu va trăi, fiindcă a izbutit a
găsi frumosul fără a imita pe nimeni...
Sursa: Vintilă,
Petru. Eminescu: Roman cronologic. – Bucureşti: Cartea Românească, 1974. – 810
p.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu