Un studiu valoros despre trei coloși ai culturii românești

Mihai Eminescu, Constantin Brîncuşi, Lucian Blaga sunt cele trei piscuri ale gândirii, spiritualităţii şi expresivităţii româneşti, care au în comun, dincolo de teme, iubirea de neam, de tradiţii şi valori naţionale. Ei au reuşit, pe bună dreptate, să se impună în marea cultură şi artă universală.
            Pentru a înţelege toate acestea, Victor Crăciun, scriitor, publicist, preşedintele Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, a realizat un studiu profund, care are menirea de a stabili şi evidenţia ansamblul legăturilor, asemănărilor tematice, spirituale, artistice între cei trei titani ai culturii româneşti: M.Eminescu, C.Brâncuşi, L.Blaga.
            M.Eminescu era deja un poet în adevăratul sens al cuvântului atunci când s-a născut C.Brâncuşi. Prin anul 1888, la Craiova, cultul lui Eminescu era extraordinar şi Brâncuşi, un intelectual civilizat, nu putea să nu fie interesat de poeziile lui Eminescu. „Cărţile sale de căpătâi, pe lângă multe altele, i-au fost poeziile lui M.Eminescu în ediţia lui Titu Maiorescu” - afirma Petre Pandrea, care se ocupă de intelectualismul lui Brâncuşi. V. Crăciun consideră, că între M.Eminescu şi C. Brâncuşi este o tainică apropiere: „ Luceafărul zboară spre Cătălina, Măiastra se înalţă la Luceafăr”. Zicea limpede Brâncuşi: „Zborul - ce fericire! ”, iar Eminescu, fără a folosi cuvântul zbor, plămădeşte calea de mii de ani a Luceafărului, dându-i măreţia alunecării care este mişcarea „Măiastra”.
            Poeziile lui Eminescu îl pot face pe orice îndrăgostit să-şi întâlnească fericirea, iar „o sculptură desăvârşită trebuie să aibă darul de a-l vindeca pe cel ce o priveşte” - C. Brâncuşi. Ambii geniali creatori români: unul poet şi gânditor, altul sculptor şi gânditor, s-au format în credinţa în Dumnezeu, ambii au avut legături cu Biserica.
Una dintre primele opere monumentale pentru România a lui Brâncuşi a fost sculptura „Rugăciune”. Pe piedestalul ei pot fi aşezate versuri din poezia lui Eminescu „Rugăciune”: „Crăiasă alegându-te
             Îngenunchem rugându-te…”

Poeziie lui M.Eminescu „De ce nu-mi vii”, „Pe lângă plopii fără soț”, menționează V.Crăciun, sunt versuri care, începând să le rostești, se lasă a fi urmate de altele, se așteaptă căutate, nu pot fi uitate. De cealaltă parte, o statuie a lui C.Brâncuși se cere privită, se cere a fi înțeleasă, să simți ceea ce vezi. M.Eminescu a șlefuit limba și a înnobilat cuvântul, ducând pe cea mai înaltă treaptă de expresivitate limba literară, iar C. Brâncuși a dăltuit la propriu piatra și lemnul, a modelat lutul, asigurîndu-și rolul de inovator în sculptura românească și a lumii, afirmă V.Crăciun.

  M.Eminescu la 33 ani cunoscuse desăvîrșirea prin capodoperele sale. C.Brâncuși a avut un destin mai lung de viață, opera lui încheindu-se cu „Columna nesfîrșită”, care este considerată, în opinia autorului, Luceafărul lui Brânuși.

C.Brânuși a fost foarte mult atras de chipul zeiesc al poetului. O confirmare a acestei idei V.Crăciun o depistează în sculptura „Somnul”, în care asemănarea chipului este evidentă: fruntea înaltă, gura senzuală, expresii visătoare, ceea ce amintesc de prima fotografie a marelui nostru poet.

  Afinitățile spirituale C.Brâncuși-L.Blaga sunt profunde, ambii gânditori cioplind, unul la propriu, altul la figurat „Pietre pentru templul lor”. „Poemele luminii” blagiene devin la Brâncuși o componentă de bază în perceperea formelor noilor sculpturi. Ca și Eminescu, înaintea lor, subliniază V.Crăciun, C.Brâncuși și L.Blaga sunt dintre cei care smulg din lumina divină acea ,,Lumină lină” , ,,Legătura între cer și pămînt”, prin care trec doar Sfinții și Luceferii” (M.Eminescu ,,Răsai asupra mea” , C.Brâncuși ,, Măiastra” , L.Blaga ,,Mirabila sămînță”.)

  Apariția noilor opere ale lui C. Brâncuși este considerată de L.Blaga ca o revoluție, impunînd în ,,arta tînără” numele sculptorului român așezat alături de Picasso.

  Rămînem impresionați de portretul lui C.Brâncuși, formulat de L.Blaga: ,,Are un mușchi de muncitor, o privire și un surâs de copiat, iar în mînă o finețe de nervi ce trădează pe omul de rasă”.

  Cea mai puternică legatură Brâncuși -Blaga este predispoziția spre reflecție, spiritul lor meditativ autentic.

  Au făcut și unul, și altul ,,Pașii profetului” pe calea meditației românești, cu aforizme, frânturi de gînd, ideile estetice brâncușiene găsindu-și componente interesante în scrisul lui Blaga, conchide autorul. Aceleași idei în privința credinței ortodoxe și a bisericii, pe care M.Eminescu o numește cea dintâi ,,națională”, L.Blaga, fiu de preot, continuă această idee. L.Blaga a fost recunoscut unul din cei mai importanți filosofi ai culturii românești cu reflecții în estetica europeană.

  C.Brâncuși se considera un artist gânditor și formulează explicit această convingere: ,,sculpturile mele sunt ocaziuni ale meditației, iar sculptorul e un gânditor. Arta este o oglindă, în care fiecare vede ceea ce gândește”.
            Să ne aducem acum aminte de versul blagian ,,Corola de minuni a lumii”. Îi includem în această  „corolă de minuni”  deopotrivă pe M. Eminescu, C. Brâncuși, L. Blaga – conchide V.Crăciun.
             Apariția acestei minunate cărți este un eveniment de amploare în cultura românească, nu numai o sursă de informație, ci de asemenea o provocare pentru cei care doresc să pătrundă în esența operelor acestor trei genii. Lecturarea acestui studiu valoros duce la crearea a noi viziuni, a noi abordări și aprecieri ale acestor reprezentanți ai culturii românești, cât și ai artei și literaturii universale în ansamblu.
            Vă invităm să lecturaţi cartea:

Victor Crăciun: Mihai Eminescu – Constantin Brâncuși – Lucian Blaga, afinități spirituale – București : Semne, 2015.- 100 p.

Maria Chirilă, bibliotecară, 

grad de calificare I