1876
- În cadrul obișnuitului ciclu de conferințe organizate de Junimea , în această duminică Eminescu vorbește în Aula universității despre influența austriacă asupra românilor din Principate, de față fiind și consulul austriac din Iași. Îmbrăcat în redingotă neagră, poetul, care crede a nu avea vocație oratorică, trece prin momente de panică. Conferința se încheie cu puțin înainte de termen și vorbitorul trage de timp, uitîndu-se mereu la ceas, dar expunerea sa face pînă la sfîrșit o impresie deosebită atît prin profunzimea ideilor, cît și prin stilul ei elevat. Ea rămîne, totuși, prima și ultima manifestare oratorică a poetului.
- Ecou la conferința lui Eminescu, reacția lui Gh. Panu, așa cum acesta a înregistrat-o în Amintiri: „Nu știu prin ce întîmplare n-am asistat la ea, dar mi s-a spus că a fost deplorabilă. Eminescu nu putea vorbi în public, pe urmă forma lui era totdeauna foarte grea, iar fraza încărcată de tot felul de propozițiuni incidentale și de digresiuni. Fondul foarte serios, însă de multe ori impenetrabil. Mi se pare că de atunci n-a mai ținut nici o conferință; de altminterea trăind într-o lume aparte, lumea capului lui, Eminescu era indiferent, ba chiar disprețuia toate aceste manifestațiuni, pe care el le găsea ridicole.‟
- Un alt ecou, de data aceasta al unui străin, la coferința lui Mihai Eminescu: raportul consulului austriac acreditat la Iași, Hans Welz, trimis lui Iulius Andrassy, ministrul de externe al guvernului habsburgic din Viena. O dată cu raportul său diplomatic, trimite în traducere germană și textul integral al conferinței lui Eminescu. În raport se spune – între altele (socotindu-l pe Eminescu profesor universitar): „... Das Thema des Eminescu wǟhlte betraf Die Lage der Rumǟnen in Oesterreich- Ungarn. Das zahlreich versammelte Publikum folgte dem Vortrage mit der gespanutesten Aufmerksamkeit und zeichnete den Vortragenden durch rauschenden Beifall aus.‟
- Mult mai tîrziu (în 1902), N. A. Bogdan, care fusese de față la conferința lui Eminescu, a evocat-o cu simplitate și nostalgie. Iată momentul intrării poetului în sala de conferințe: „Eminescu apăru sfios, rătăcit, în o redingotă cam ponosită, cu o pălărie neagră, tare, avînd în mâna dreaptă un bilet de vizită, probabil că pe ele erau notate principalele puncte ce era să le trateze în conferința sa. Odată la măsuța ce-i servia de tribună, el își așeză cu precauțiune pălăria cu fundul în jos, aruncă o privire furișe în public, apoi o altă privire la notițele lui, și începu...‟
Sursa:
Vintilă, Petru. Eminescu: Roman cronologic. –
Bucureşti: Cartea Românească, 1974. – 810 p.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu