17 martie 2016

Chișinăul de altădată


CHIȘINĂU – 580 DE ANI DE LA PRIMA TESTARE DOCUMENTARĂ
 Zi de zi trecem fără să băgăm de seamă, pe lîngă multe clădiri şi desigur locuri din Chişinău, însă nici măcar nu presupunem că anume aceste locuri ascund istorii de-a dreptul impresionante.
          De-a dreptul uimitor este faptul că, o biserică din centrul Capitalei a fost pe vremuri muzeu ateist, ulterior Circul astăzi fiind  amplasat pe cimitirul nobilimii. Prin urmare o istorie aparte are şi primul aeroport din Chişinău, care astăzi deja numai există. Acesta a fost amplasat in Sectorul Râşcani al Capitalei, unde la moment, astăzi, se află monumentul detaşamentului de voluntari bulgari. Acolo, în anul 1921 a fost construit primul aerodrom al Chişinăului, însă în scurt timp, încă unul a mai apărut alături.
După cum menţionează istoricul, Olga Şpachina: „Aici erau indicate două aerodromuri, unul militar
şi altul civil. Cel civil era mai important, avea 43 de hectare, iar cel militar – 18 hectare. Pista de decolare s-a aflat aproximativ acolo unde astăzi este bulevardul Moscovei. Iar unde e strada Dimo, erau aliniate avioanele".
 Aceste aerodromuri au fost distruse în timpul celui de al doilea război mondial din cauza bombardamentelor. Prin urmare, a fost reconstruit doar aeroportul civil, care a functionat tot în acest loc până în anul 1960, după care a fost strămutat în suburbia Revaca.

      După cum a relatat istoricul: „Primele avioane erau foarte uşoare, fragile şi motorul nu putea ridica o greutate mai mare de 200 de kilograme.  Viteza era de 100 – 120 de km pe oră, care acum ne face să zâmbim".
O istorie captivantă are şi locul pe care în prezent se află clădirea Circului, unde, se întindea proprietatea boierului Constantin Râşcanu, la sfârşitul secolului XVIII. După cum  a menţionat muzeograful Muzeului de istorie a oraşului Chişinău, Liuba Coşman:  La 1772 el cumpără moşia, normal că aici deja este populat şi este nevoie de o biserică. Pe lângă biserică apare şi un cimitir. Erau înmormântaţi boierii şi nobilii. În anii 80, pe acest loc se construieşte clădirea Circului".
Steluța Chicerman, bibliotecară


Niciun comentariu: