Mihail
Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Pașcani - d. 19 octombrie 1961, București)
Preşedinte al Uniunii Scriitorilor, membru în Consiliul Mondial al Păcii, M.Sadoveanu a fost unul dintre cei mai prolifici scriitori din literatura română ,fiind comparat cu aproape toţi marii scriitori ai lumii, academician, om politic.Excelent exegete al sufletului românesc, Sadoveanu a scris peste 120 de volume, depăşind prin talentul său toate curentele literare cu care a fost contemporan. Prin temele predilecte (natura, istoria, vânătoarea, pescuitul, viaţa ţărănească etc.), reflectate armonios printr-o viziune realistă şi legendar-mitică, Sadovenu a evocat viaţa românească în aspectele ei cele mai fundamentale.
Preşedinte al Uniunii Scriitorilor, membru în Consiliul Mondial al Păcii, M.Sadoveanu a fost unul dintre cei mai prolifici scriitori din literatura română ,fiind comparat cu aproape toţi marii scriitori ai lumii, academician, om politic.Excelent exegete al sufletului românesc, Sadoveanu a scris peste 120 de volume, depăşind prin talentul său toate curentele literare cu care a fost contemporan. Prin temele predilecte (natura, istoria, vânătoarea, pescuitul, viaţa ţărănească etc.), reflectate armonios printr-o viziune realistă şi legendar-mitică, Sadovenu a evocat viaţa românească în aspectele ei cele mai fundamentale.
Sadoveanu, Mihail. Baltagul /
Mihail Sadoveanu. - Chişinău: Cadran, 2003. - 128 p.
Romanul "Baltagul" înfăţişează o lume de o
puritate ancestrală, trăitoare într-un ţinut în care datina este legea nescrisă a comunităţii.
"Baltagul" roman de
dragoste, iniţiatic, justiţiar şi etic, confirmă geniul creator al lui
Sadoveanu, intenţia autorului ca prin literatură să resacralizeze lumea
subordonând-o rânduelelor ansestrale, înfăţişind o lume de o puritate mitică,
trăitoare într-un ţinut în care datina este legea. Supranumit “Eminescu al prozei”(Nichita Stănescu), M.Sadoveanu este laureat
al Premiului de Stat din România, membru al Academiei Române, primeşte
Medalia de aur a Păcii, etc. Abordează mai multe specii
literare, cum ar fi povestirea, nuvela, romanul şi altele.
Romanul Baltagul este una
dintre capodoperele sadoveniene şi ale prozei româneşti datorita conciziei,
dinamismului acţiunii şi armoniei compoziţionale, fiind scris numai în
zece zile şi aşternut pe hîrtie atît de frumos şi curat, fără ştersături şi
adăugări, încît manuscrisul este pus în plic şi expediat la editură, publicat
în 1930.
Mihail Sadoveanu , face referinţe la timpurile vechi prin dezvăluirea unor
paricularităţi vii,caracteristice oamenilor locului. Viaţa intimă a
oamenilor este evocată de scriitor prin mijlocirea familiei Lipan,membrii
căreia contactează permanent şi strîns cu exponenţi pitoreşti ai diferitelor
pături sociale de la sat şi, în parte, de la oraş. Capul familiei Nichifor
Lipan, este un oier dîrz, harnic, priceput la vorbă şi la faptă; altfel
nici n-ar fi plecat din sat, asupra iernii, în ţinutul Dornelor, să cumpere oi.
Dar
personajul principal al romanului nu e totuşi Nichifor, ci Vitoria Lipan, soţia
lui iubitoare, care, atunci cînd Nichifor întîrie, simte că soţului i s-a
întîmplat o nenorocire şi porneşte pe urmele lui, să-l găsească şi să-l răzbue.
Peripeţiile drumului lung şi anevoios, antrenarea în acţiune a fiului
Gheorghiţă, intuiţia şi perseverenţa Vitoriei în scopul descoperirii soţului
omorît de oameni haini, găsirea omului iubit, răzbunarea lui şi, în fine,
respectarea rînduielilor creştine legate de înmormîntare - toate acestea
adeveresc un personaj de dimensiuni şi semnificaţii amintind de eroinele
epopeilor antice.Ion Ciocanu,critic literar
În trilogia Fraţii
Jderi dimensiunile sunt de epopee, acest roman fiind incontestabil
adevăratul nostru epos eroic. Subiectul romanului - trilogie îl formează
Moldova în timpul lui Ştefan cel Mare şi Sfînt. Structura narativă a romanului
este arborescentă, fiind construită pe două nuclee, unul în jurul domnului Ştefan,
dezvoltînd tema luptei pentru destinul naţional şi realizînd cadrul social
istoric, iar celălalt avînd drept centru pe Ionuţ Jder, împreună cu familia lui
Manole Păr Negru, şi urmăreşte problema formării eroului, a luptătorului pentru
apărarea fiinţei naţionale.
Epopeea Fratii Jderi se deschide cu spectacolul de la hram, simbol al
vitalităţii şi inţelepciunii unui popor, al voinţei de a dura, şi se sfîrşeste
cu victoria de la Podul-Înalt, simbol al eroismului naţional, comentata de
monahul cronicar Nicodim, privind mareţia şi dramatismul evenimentului. Toata
viaţa feudală românească din această epopee trăieşte din arta povestitorului şi
din existenţa relatată a eroilor. Epopeea este un roman al romanelor, al unui
scriitor care studiază genial viaţa feudală roânească, intr-un limbaj arhaic,
solemn, liric, ceremonios, intemeind romanul istoric românesc modern,
monumental.Zaharia Sangeorzan
Sadoveanu Mihail. Ţara de
dincolo de negură; Hanul Ancuţei / Mihail Sadoveanu. - Bucureşti: Art, 2011. -
245 p.
Natura este, în
universul lui Mihail Sadoveanu, un personaj urmărit cu multă atenţie şi
curiozitate. natura este locul unde omul se întîlneşte cu lumea mitului, a
poveştilor, a fantasticului, adică Ţara de dincolo de negură.
Nu numai pușcașii și pescarii sunt
oameni ai naturii, ci toate personajele sale, în ipostazul lor de vânători,
chiar când sunt recrutate dintre intelectuali. Și tot așa nu numai
oamenii vechi evocați în câteva bucăți și nu numai oamenii primitivi de subt munte și din bălțile Dunării sunt
din trecut, ci toți vânătorii săi. Mai întâi, prin patriarhalismul îndeletnicirii lor și în al doilea
rând, prin ceea ce e ancestral în instinctul care-i duce prin munți și văiși prin bălțile misterioase. Și, în sfârșit, trecutul
este evocat chiar și de felul relațiilor dintre
vânători, cu camaraderia lor simplă, cu poveștile și
"minciunile" vânătorești -- în adunările lor prin case mobilate ca pe vremea
dacilor -- cu "cuconu Nicu", cu pădurari ieșiți de prin tainițele codrilor și cu acea
egalitate dintre "cuconu Nicu" și pădurar,
datorită meșteșugului vânătoresc care, suprimând ierarhia socială, întoarce pe om la
natură și la primitivitate.
Hanul
Ancuţei, capodoperă a marelui scriitor,
cunoscută chiar şi de către cei care n-au citit-o şi folosită,
ca un brand gata făcut, în
industria hotelieră, este o megapovestire despre arta povestirii. Într-un han
cu ziduri ca de cetate şi cu o hangiţă, Ancuţa, plină de ,,vinon-ncoa'',
într-un timp pierdut în negura timpurilor şi totuşi nu prea îndepărtat, se
desfăşoară în fiecare seară un ceremonial al istorisirii unor întîmplări eşite
din comun. Spectatorii sunt şi actorii acestui show patrialhal care mizează
mult pe vinul adus în garafe pîntecoase, ca acelea care îi plăceau lui Eminescu
( cînd mergea la ,,Balta rece'' cu Ion Creangă), şi pe ...lentoare. Nimeni nu
se grăbeşte, nimeni nu recurge la excentrităţi pentru a-şi mări audienţa, deşi
o anumită preocupare pentru raiting exista; nu întîmplător, unele istorisiri
sunt precedate de o promovare insistentă şi, în plus, în cazul uneia dintre
ele, se practică amînările repetate, pentru a crea o aşteptare în rîndurile
ascultătorilor. Alex. Ştefănescu
Povestirea istorică - romanţată, Viaţa lui Ştefan cel
Mare, nu face parte din operele de vîrf şi prea elogiate ale
scriitorului, dar totuşi are o mare importanţă pentru istoria poporului nostru
deoarece ne istoriseşte despre viaţa şi faptele de vitejie a celui mai mare
domnitor român al tuturor timpurilor. Cartea cuprinde şi un şir de date
veridice cu privirea la genialogia lui Ştefan, nepot a lui Alexandru cel Bun,
care domnise în 1400-1432...
Mihail Sadoveanu rămîne şi aici un maiestru al scrisului, observînd - cu
privire la înscăunarea lui Ştefan cel Mare - că ,,sfîrşitul zbuciumelor, ca şi
alinarea vijeliilor, stă ca într-o taină a unei flori''. Moldovenii ,,erau
doritori de un domn adevărat''. Ce-i drept, ei ,,nu-l puteau cunoaşte în fiinţa
tînărului domnişor venit din necunoscut'', adică neştiut pînă atunci. Ion
Ciocanu,critic literar.
Sadoveanu, Mihail. Domnul Trandafir şi
alte poveşti şi povestiri pentru copii / Mihail Sadoveanu. - Bucureşti: Sedcom Libris, 2008. - 169 p.
Povestirea
„Domnu’ Trandafir”, scrisă de Mihail Sadoveanu, a fost prima oară publicată în
anul 1905, în revista „Albina”, urmând să fie publicată din nou în anul 1907 în
volumul scriitorului, „La noi în Viişoara”.Sadoveanu, scrie această operă din recunoştinţă,
respect, admiraţie, dragoste pentru dascălul său, Mihai Busuioc, idolul lui în
viaţă. Va fi mereu o amintire plăcută în sufletul elevilor săi, iar Mihail
Sadoveanu îi va fi veşnic recunoscător, fiindcă l-a învăţat gramatica,
punctuaţia şi învăţătura sufletească, ce au alcătuit baza meseriei sale.
Un comentariu:
Foarte frumos si interesant !!!
Trimiteți un comentariu