LUMEA OPEREI LUI MIHAIL SADOVEANU

Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Pașcani - d. 19 octombrie 1961, București) 
Preşedinte al Uniunii Scriitorilor, membru în Consiliul Mondial al Păcii, M.Sadoveanu a fost unul dintre cei mai prolifici scriitori din literatura română ,fiind comparat cu aproape toţi marii scriitori ai lumii, academician, om politic.Excelent exegete al sufletului românesc, Sadoveanu a scris peste 120 de volume, depăşind prin talentul său toate curentele literare cu care a fost contemporan. Prin temele predilecte (natura, istoria, vânătoarea, pescuitul, viaţa ţărănească etc.), reflectate armonios printr-o viziune realistă şi legendar-mitică, Sadovenu a evocat viaţa românească în aspectele ei cele mai fundamentale. 

Sadoveanu, Mihail. Baltagul / Mihail Sadoveanu. - Chişinău: Cadran, 2003. - 128 p. 

Romanul "Baltagul" înfăţişează o lume de o puritate ancestrală, trăitoare într-un ţinut în care datina este legea nescrisă a comunităţii.

     "Baltagul" roman de dragoste, iniţiatic, justiţiar şi etic, confirmă geniul creator al lui Sadoveanu, intenţia autorului ca prin literatură să resacralizeze  lumea subordonând-o rânduelelor ansestrale, înfăţişind o lume de o puritate mitică, trăitoare într-un ţinut în care datina este legea. Supranumit “Eminescu al prozei”(Nichita Stănescu), M.Sadoveanu este laureat al Premiului de Stat din România, membru al Academiei Române, primeşte Medalia de aur a Păcii, etc. Abordează mai multe specii literare, cum ar fi povestirea, nuvela, romanul şi altele.

  Romanul Baltagul este una dintre capodoperele sadoveniene şi ale prozei româneşti datorita conciziei, dinamismului acţiunii şi armoniei compoziţionale, fiind scris numai în zece zile şi aşternut pe hîrtie atît de frumos şi curat, fără ştersături şi adăugări, încît manuscrisul este pus în plic şi expediat la editură, publicat în 1930.

     Mihail Sadoveanu , face referinţe la timpurile vechi prin dezvăluirea unor paricularităţi vii,caracteristice oamenilor locului. Viaţa intimă a oamenilor  este evocată de scriitor prin mijlocirea familiei Lipan,membrii căreia contactează permanent şi strîns cu exponenţi pitoreşti ai diferitelor pături sociale de la sat şi, în parte, de la oraş. Capul familiei Nichifor Lipan, este un oier dîrz, harnic, priceput  la vorbă şi la faptă; altfel nici n-ar fi plecat din sat, asupra iernii, în ţinutul Dornelor, să cumpere oi.

     Dar personajul principal al romanului nu e totuşi Nichifor, ci Vitoria Lipan, soţia lui iubitoare, care, atunci cînd Nichifor întîrie, simte că soţului i s-a întîmplat o nenorocire şi porneşte pe urmele lui, să-l găsească şi să-l răzbue. Peripeţiile drumului lung şi anevoios, antrenarea în acţiune a fiului Gheorghiţă, intuiţia şi perseverenţa Vitoriei în scopul descoperirii soţului omorît de oameni haini, găsirea omului iubit, răzbunarea lui şi, în fine, respectarea rînduielilor creştine legate de înmormîntare - toate acestea adeveresc un personaj de dimensiuni şi semnificaţii amintind de eroinele  epopeilor antice.Ion Ciocanu,critic literar

 

 Sadoveanu, Mihail. Fraţii Jderi / Mihail Sadoveanu. - Bucureşti: Gramar, 2004. - 585 p.

 În trilogia Fraţii Jderi dimensiunile sunt de epopee, acest roman fiind incontestabil adevăratul nostru epos eroic. Subiectul romanului - trilogie îl formează Moldova în timpul lui Ştefan cel Mare şi Sfînt. Structura narativă a romanului este arborescentă, fiind construită pe două nuclee, unul în jurul domnului Ştefan, dezvoltînd tema luptei pentru destinul naţional şi realizînd cadrul social istoric, iar celălalt avînd drept centru pe Ionuţ Jder, împreună cu familia lui Manole Păr Negru, şi urmăreşte problema formării eroului, a luptătorului pentru apărarea fiinţei naţionale.

     Epopeea Fratii Jderi se deschide cu spectacolul de la hram, simbol al vitalităţii şi inţelepciunii unui popor, al voinţei de a dura, şi se sfîrşeste cu victoria de la Podul-Înalt, simbol al eroismului naţional, comentata de monahul cronicar Nicodim, privind mareţia şi dramatismul evenimentului. Toata viaţa feudală românească din această epopee trăieşte din arta povestitorului şi din existenţa relatată a eroilor. Epopeea este un roman al romanelor, al unui scriitor care studiază genial viaţa feudală roânească, intr-un limbaj arhaic, solemn, liric, ceremonios, intemeind romanul istoric românesc modern, monumental.Zaharia Sangeorzan

Sadoveanu Mihail. Ţara de dincolo de negură; Hanul Ancuţei / Mihail Sadoveanu. - Bucureşti: Art, 2011. - 245 p.

   Natura este, în universul lui Mihail Sadoveanu, un personaj urmărit cu multă atenţie şi curiozitate. natura este locul unde omul se întîlneşte cu lumea mitului, a poveştilor, a fantasticului, adică  Ţara de dincolo de negură.

    Nu numai pușcașii și pescarii sunt oameni ai naturii, ci toate personajele sale, în ipostazul lor de vânători, chiar când sunt recrutate dintre intelectuali. Și tot așa nu numai oamenii vechi evocați în câteva bucăți și nu numai oamenii primitivi de subt munte și din bălțile Dunării sunt din trecut, ci toți vânătorii săi. Mai întâi, prin patriarhalismul îndeletnicirii lor și în al doilea rând, prin ceea ce e ancestral în instinctul care-i duce prin munți și văiși prin bălțile misterioase. Și, în sfârșit, trecutul este evocat chiar și de felul relațiilor dintre vânători, cu camaraderia lor simplă, cu poveștile și "minciunile" vânătorești -- în adunările lor prin case mobilate ca pe vremea dacilor -- cu "cuconu Nicu", cu pădurari ieșiți de prin tainițele codrilor și cu acea egalitate dintre "cuconu Nicu" și pădurar, datorită meșteșugului vânătoresc care, suprimând ierarhia socială, întoarce pe om la natură și la primitivitate.

 Hanul Ancuţei, capodoperă a marelui scriitor, cunoscută chiar şi de către cei care n-au citit-o şi folosită, 

ca un brand gata făcut, în industria hotelieră, este o megapovestire despre arta povestirii. Într-un han cu ziduri ca de cetate şi cu o hangiţă, Ancuţa, plină de ,,vinon-ncoa'', într-un timp pierdut în negura timpurilor şi totuşi nu prea îndepărtat, se desfăşoară în fiecare seară un ceremonial al istorisirii unor întîmplări eşite din comun. Spectatorii sunt şi actorii acestui show patrialhal care mizează mult pe vinul adus în garafe pîntecoase, ca acelea care îi plăceau lui Eminescu ( cînd mergea la ,,Balta rece'' cu Ion Creangă), şi pe ...lentoare. Nimeni nu se grăbeşte, nimeni nu recurge la excentrităţi pentru a-şi mări audienţa, deşi o anumită preocupare pentru raiting exista; nu întîmplător, unele istorisiri sunt precedate de o promovare insistentă şi, în plus, în cazul uneia dintre ele, se practică amînările repetate, pentru a crea o aşteptare în rîndurile ascultătorilor. Alex. Ştefănescu

Sadoveanu, Mihail. Viaţa lui Ştefan cel Mare / Mihail Sadoveanu. - Chişinău: Prut internaţional, 2004. - 206 p.

 Povestirea istorică - romanţată, Viaţa lui Ştefan cel Mare,  nu face parte din operele de vîrf şi prea elogiate ale scriitorului, dar totuşi are o mare importanţă pentru istoria poporului nostru deoarece ne istoriseşte despre viaţa şi faptele de vitejie a celui mai mare domnitor român al tuturor timpurilor. Cartea cuprinde şi un şir de date veridice cu privirea la genialogia lui Ştefan, nepot a lui Alexandru cel Bun, care domnise în 1400-1432...

Mihail Sadoveanu rămîne şi aici un maiestru al scrisului, observînd - cu privire la înscăunarea lui Ştefan cel Mare - că ,,sfîrşitul zbuciumelor, ca şi alinarea vijeliilor, stă ca într-o taină a unei flori''. Moldovenii ,,erau doritori de un domn adevărat''. Ce-i drept, ei ,,nu-l puteau cunoaşte în fiinţa tînărului domnişor venit din necunoscut'', adică neştiut pînă atunci. Ion Ciocanu,critic literar.

Sadoveanu, Mihail. Domnul Trandafir şi alte poveşti şi povestiri pentru copii / Mihail Sadoveanu. - Bucureşti: Sedcom Libris, 2008. - 169 p.

Povestirea  „Domnu’ Trandafir”, scrisă de Mihail Sadoveanu, a fost prima oară publicată în anul 1905, în revista „Albina”, urmând să fie publicată din nou în anul 1907 în volumul scriitorului, „La noi în Viişoara”.Sadoveanu, scrie această operă din recunoştinţă, respect, admiraţie, dragoste pentru dascălul său, Mihai Busuioc, idolul lui în viaţă. Va fi mereu o amintire plăcută în sufletul elevilor săi, iar Mihail Sadoveanu îi va fi veşnic recunoscător, fiindcă l-a învăţat gramatica, punctuaţia şi învăţătura sufletească, ce au alcătuit baza meseriei sale.