1871
- De la Ipoteşti, Eminescu îi scrie lui Titu Maiorescu, spre a explica de ce comitetul Serbării nu i-a trimis pentru lectură decît cuvîntarea lui A. D. Xenopol. „De nu mă înşel, se pare cumcă nu V-ar fi supărat într-atîta împrejurarea că Vi s-a presintat o singură cuvîntare, pe cît aceea, cumcă Comitetul ar fi anticipat asupra opiniilor D-voastră.
Nu a fost însă Comitetul acela, care-a anticipat
opinării D-voastră, ci numai membrii aceia, cari lucrase şi ei cuvîntări şi
cari citind pe a D-lui Xenopol şi convingîndu-se cumcă într-adevăr ar fi cea
mai bună din toate, şi-au retras din bună voie pe-ale lor, nevoind a le expune
la o comparare, de care ei erau singuri, cumcă ar eşi în desfavoarea lor...”
1878
- În Timpul, un nou editorial de Eminescu, Despre cultură. O idee din articol : " …Civilizaţia omenească se-ncepe oarecum din nou şi din fundament cu orice generaţie nouă, care dacă nu e silită a repeta anevoioasele cercetări, făcute de părinţi, totuşi trebuie să-şi cîştige prin propria memorie şi judecată cunoştinţele lor...”
Din Bucureşti, Maiorescu îi scrie Clarei
despre hotărîrea de divorţ, pe un ton decis, în termeni aproape juridici:
„Toată această agitaţie a ta pentru înapoiere, explicare, împăcare etc. e un
punct de vedere depăşit”.
Reîntors în Capitală de la Floreşti, Eminescu îşi
găseşte lucrurile mutate la locuinţa lui Maiorescu, care, după mărturia lui
Slavici, „rezervase pentru dînsul un iatac luminos...”Slavici precizează, în
continuare: „ ...A şi tras acolo, dar n-a rămas decît vreo două săptămini de zile.
El nu era în stare să nu se supună pînă-n cele mai
mici amănunte la rînduiala casei, în care se bucura de toată bunăvoinţa.
Dimineţile se scula şi se îmbraca la timp, la oara mesei şi atît de prînz, cît
şi de cină, era totdeauna prezent, serile, mai nainte de a se culca, îşi dădea
hainele şi încălţămintea, ca să fie curăţite.
Acestea erau pentru dînsul jertfe grele, pe care le
aducea însă cu toată inima. Ceea ce trecea peste puterile lui erau bunăvoinţa
de care nu se socotea vrednic şi pe care nu se simţia în stare s-o
răsplătească.
Îl întelegeam şi-i dădeam dreptate. Am luat deci
înţelegere cu el să se mute la mine plătind chirira cuvenită...”(I. Slavici:
Amintiri.)
Eminescu nu se mută la Slavici: „El şi-a schimbat
însă gîndul şi s-a mutat pe la Biserica Sf. Constantin, în casele unui săpunar,
unde închiriase două odăi cu intrare separată...”
Sursa:Vintilă,
Petru. Eminescu: Roman cronologic. - București: Cartea Românească, 1974. - 810
p.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu