Octavian Goga
1 aprilie 1881 – 7
mai 1938
„Rapsodul pătimirii noastre ‟,
autorul
monografiei lirice
a satului
ardelean.
Ziarist,
prozator, dramaturg sau om politic, Ocravian Goga este, înainte de toate,
poetul unei înalte conștiințe civice și artistice, creatorul monografiei lirice
a satului transilvănean. „Întâiul mar poet din epoca modernă‟ (G. Călinescu)
surpinde jalea, durerea, revolta și aspirațiile pătimitului său neam, definind
rolul militant al scriitorului. Poetul îmbină în lirica sa accentele pașoptiste,
influența eminesciană și sensibilitatea modernă reprezentând un moment de
sinteză specific literaturii tranziției de sfârșit și început de secol.
Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1881,
în satul Rășinari, județul Sibiu, în familia preotului Iosif Goga, mama lui,
Aurelia, fiind învățătoare.
Din casa părintească i se cultivă dragostea
pentru poezia lui Mihai Eminescu și George Coșbuc, respectul și compasiunea
pentru mediul rural, pe care „ (...) am căutat să-l pătrund dus de mână de părinții
mei cărturari. Eu n-am fost țăran, dar am priceput păsurile satului și m-am
contopit cu toate durerile lui.‟ (O. Goga, Mărturisiri)
Între 1886 și 1890, urmează școala primară
din Rășinari, apoi gimnaziul și liceul unguresc din Sibiu (1890-1899), după
care, în urma unui conflict național, se transferă la liceul românesc din
Brașov, pe care l-a absolvit în 1900. Spiritul de revoltă pe care îl manifestă acum
are să-l explice poetic în Mărturisiri:
„M-am născut cu pumnii strânși, sufletul meu s-a organizat din întâiul moment
pentru revoltă. M-am născut însă la graniță.‟
Ca elev de liceu, are un debut
nesemnificativ în Tribuna (1897),
colaborând la mai multe publicații din Ardeal: Familia, Revista ilustrată, Tribuna literară ș.a
Din 1900 își continuă studiile la Facultatea
de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta unde frecventează cercul
literar Petru Maior, publicând cele
mai multe poezii la revista Luceafărul,
pe care o editează împreună cu Alexandru Ciura. Își semnează primele poezii publicate
cu Nic. Otavă. Ulterior, semna O.G., Agog, Styx, Sylex, Ion Codru ș.a
Obținând o bursă din partea Asociației Astra, studiază la Universitatea din
Berlin (1904), apoi întreprinde o călătorie în Italia, vizitând centre de
cultură. Moartea tatălui său determină întreruperea studiilor și întoarcerea în
Ardeal. Se stabilește la Sibiu.
Debutul editorial al lui Octavian Goga are
loc în 1905, cu volumul Poezii,
apărut la Budapesta, prin care se impune ca unul dintre cei mai originali poeți
ai timpului.
Placheta cuprinde 48 de poezii și se
deschide cu poezia Rugăciune –
manifestul poetic al autorului care în Mărturisiri
literare (1932) afirma: „Eu, grație structurii mele sufletești, am crezut
întotdeauna că scriitorul trebuie să fie un luptător, un deschizător de
drumuri, un mare pedagog al neamului din care face parte (...), un element
dinamic, un răscolitor de mase, un revoltat (...), un semănător de credințe și
un semănător de biruințe‟. Eul liric – poetul – imploră purificarea divină:
„Alungă patimile mele‟ și definește jalea ca pe o coordonată a întregului
univers liric: „Nu rostul meu..., / Ci jalea unei lumi, părinte, / Să plângă-n
lacrimile mele‟.
Una dintre capodoperele lui Octavian Goga
poezia Noi, unde sunt opuse
frumusețea meleagului natal și jalea neamului: „la noi‟ totul este mai frumos –
codrii, „câmpurile de mătasă‟, „bătrânul soare‟, dar lacrimi sunt mai multe
ca-n altă parte - „... roua de pe trandafiri / E lacrimi de-ale noastre‟,
„...din lacrimi e-mpletit / Și Oltul, biet, bătrânul‟, „La noi sunt cântece și
flori / Și lacrimi multe, multe...‟
Poetul se solidarizează cu generațiile
trecute, cu ancestralul și cosmicul, cu spațiul rustic – matcă primordială,
generatoare de energie, microcosm constituind o sinteză a etniei și a umanității.
Personajele create (preotul, dascălul, lăutarul, fecioara) devin „simboluri de
omenie, credință, lumină, desfătare și bucurie. Totul proiectat pe fundalul
unei naturi surprinse în succensiunea anotimpurilor.‟ (Mircea Zaciu)
Volumul de debut (Oltul, Noi, Plugarii sunt texte reprezentative) are un grandios
succes, autorul fiind elogiat de N. Iorga, T. Maiorescu, E. Lovinescu, C. Stere
ș.a. Tot în acest an, se căsătorește cu Hortensia Cosma, fiica celui mai
înstărit om din Transilvania.
Din acest moment, poetul desfășoară o vastă
activitate literară și politică. Este secretar al Astrei, a cărei publicație devine revista Țara noastră, pe care o editează în 1908, și redactor la Luceafărul. Salută răscoalele țărănești,
luptă pentru drepturile naționale și sociale ale românilor transilvăneni,
aceste evenimente răsfrângându-se în poeziile din cel de-al doilea volum – Ne cheamă pămîntul (1909). Jale și
plâns, duioșie și oftat se transformă în acest volum în neliniște și revoltă.
Primele două culegeri de poezii sunt cele
mai bune în creația autorului. „Fizionomia sa lirică se definește aparte între
elegia eminesciană și nota eroică a lui Coșbuc. Având afinități cu amândoi,
cântecul lui Goga poate fi definit cu vorbele lui N. Crainic, o „elegie eroică.‟
(Ion Dodu Bălan)
Goga preciza că sentimentele lui de revoltă
față de nedreptățile suferite de românii ardeleni l-au împiedicat să scrie o
poezie idilică: „Eu am văzut în țăran un om chinuit al pământului, n-am putut
să-l văd în acea atmosferă în care l-a văzut Alecsandri în pastelele sale și
nici n-am putut să-l văd încadrat în acea lumină și veselie a lui Coșbuc.‟
Ca om politic își
începe activitatea la Partidul Național Român, pledând în articolele sale
pentru unitatea tuturor românilor. Ca urmare a acuzărilor din partea regimului
austro-ungar, este arestat și întemnițat la Budapesta (1912).
Călătoria pe care o întreprinde după
eliberare (Italia, Elveția, Franța, Spania) îi îmbogățește experiența
intelectuală și sentimentală, lăsându-și amprenta asupra celui de-al treilea
volum – Din umbra zidurilor (1913).
Articolele din Strigăte în pustiu
(1915) și volumul Cântece fără țară
(1916) au ca geneză momentul crucial al intrării țării în Primul Război
Mondial, autorul pledând pentru implicarea României în lupta pentru eliberarea
Transilvaniei de sub austro-ungari.
În timpul războiului Goga se înrolează ca
simplu soldat, îndeplinind mai apoi diferite misiuni diplomatice la Paris și
Londra, militând pentru cauza românească. Divorțează și se căsătorește cu
cântăreața de operă Veturia Triteanu.
După Unirea din 1918, Goga deține funcții
foarte importante: ministru al Instrucțiunii și Cultelor (1919), ministru al
Cultelor și Artelor (1921), ministru de Interne (1926), prim-ministru într-o
formațiune de dreapta (1937-1938) – greșeala politică ce-l va marca.
Membru al Academiei Române (1922),
președinte al Societății Scriitorilor Români (1924-1925), O. Goga este
laureatul Premiului Academiei Năsturel-
Herescu (1906), al Premiului Național de poezie (1924), Universitatea din
Cluj decernându-i titlul de Doctor Honoris Causa (1932).
În ultimii ani de viață Goga scrie tot mai
puțin (o apariție notabilă – piesa Meșterul
Manole, 1928). Dezamăgit de politică, responsabil de erorile comise, cu
sentimentul înstrăinării de satul natal care l-a obsedat pe autorul poeziei Părinții („De ce m-ați dus de lângă voi?
/ De ce m-ați dus de acasă?‟), poetul se retrage din viața publică.
La 6 mai 1938, în comuna Ciucea, județul
Cluj, în urma unui atac cerebral, se stinge din viață „mesagerul epocii‟, cel
care „s-a ars pe sine prin flacăra nestinsă ce ardea în el‟ (N. Iorga. Un suflet de luptă: Octavian Goga).
Defunctului, adus cu un tren special la București și depus la Ateneu, i se
organizează funeralii naționale. Este înmormântat în cimitirul Bellu, iar peste
vreo opt luni își află odihna de veci în inima Ardealului drag, fiind reînhumat
în cripta Mausoleului de la Ciucea.
Încă în 1905 N. Iorga a intuit viitorul
poetului: „Goga va ajunge unul din poeții naționali, plecând nu de la teorii
sau sentimente generale, ci de la nemărginita dragoste pentru casa sa, pentru
brazda sa, pentru biserica sa, pentru satul său, pentru ținutul său oltean și
pentru țara sa ardeleană‟.
Octavian Goga
marchează un moment nou în evoluția poeziei românești la confluența dintre
tradiție și inovație. Depășind statutul de poet al satului transilvănean, care
i-a fost acordat de de critica vremii, Goga este un poet național în toată
puterea cuvântului, poetul sufletului românesc, dar cu conștiința universalității.
„Eu am crezut de la început în specificul național, scrie poetul în Fragmente autobiografice, adică am
crezut că nu se poate intra în universalitate decât pe poarta ta proprie.‟
Sursa:
Scriitori români notorii: Viața. Activitatea. Opera / alcăt.
: Angela Lungu, Cristina Bujor. – Ch.: Epigraf, 2006. – 112 p.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu