1876
- În cadrul obișnuitului ciclu de
conferințe organizate de Junimea
, în această duminică Eminescu vorbește în Aula universității despre influența austriacă asupra românilor
din Principate, de față fiind și consulul austriac din Iași. Îmbrăcat
în redingotă neagră, poetul, care crede a nu avea vocație oratorică, trece
prin momente de panică. Conferința se încheie cu puțin înainte de termen și
vorbitorul trage de timp, uitîndu-se mereu la ceas, dar expunerea sa face
pînă la sfîrșit o impresie deosebită atît prin profunzimea ideilor, cît și
prin stilul ei elevat. Ea rămîne, totuși, prima și ultima manifestare
oratorică a poetului.
- Ecou la conferința lui Eminescu,
reacția lui Gh. Panu, așa cum acesta a înregistrat-o în Amintiri: „Nu știu prin ce
întîmplare n-am asistat la ea, dar mi s-a spus că a fost deplorabilă.
Eminescu nu putea vorbi în public, pe urmă forma lui era totdeauna foarte
grea, iar fraza încărcată de tot felul de propozițiuni incidentale și de
digresiuni. Fondul foarte serios, însă de multe ori impenetrabil. Mi se
pare că de atunci n-a mai ținut nici o conferință; de altminterea trăind
într-o lume aparte, lumea capului lui, Eminescu era indiferent, ba chiar
disprețuia toate aceste manifestațiuni, pe care el le găsea ridicole.‟
- Un alt ecou, de data aceasta al unui
străin, la coferința lui Mihai Eminescu: raportul consulului austriac
acreditat la Iași, Hans Welz, trimis lui Iulius Andrassy, ministrul de
externe al guvernului habsburgic din Viena. O dată cu raportul său
diplomatic, trimite în traducere germană și textul integral al conferinței
lui Eminescu. În raport se spune – între altele (socotindu-l pe Eminescu
profesor universitar): „... Das Thema des Eminescu wǟhlte betraf Die Lage
der Rumǟnen in Oesterreich- Ungarn. Das zahlreich versammelte Publikum
folgte dem Vortrage mit der gespanutesten Aufmerksamkeit und zeichnete den
Vortragenden durch rauschenden Beifall aus.‟
- Mult mai tîrziu (în 1902), N. A. Bogdan,
care fusese de față la conferința lui Eminescu, a evocat-o cu simplitate
și nostalgie. Iată momentul intrării poetului în sala de conferințe: „Eminescu
apăru sfios, rătăcit, în o redingotă cam ponosită, cu o pălărie neagră,
tare, avînd în mâna dreaptă un bilet de vizită, probabil că pe ele erau
notate principalele puncte ce era
să le trateze în conferința sa. Odată la măsuța ce-i servia de tribună, el
își așeză cu precauțiune pălăria cu fundul în jos, aruncă o privire furișe
în public, apoi o altă privire la notițele lui, și începu...‟
Sursa:
Vintilă, Petru. Eminescu: Roman cronologic. –
Bucureşti: Cartea Românească, 1974. – 810 p.
Publicat: Irina Ţurcanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu