Evenimentul zilei: 28 februarie

1882

·        Dintr-o lungă scrisoare a lui Eminescu către Veronica, această mărturisire: 

„...Bolnav, neavînd nici o poziție socială sigură, prin care să-ți pot pregăti un trai modest și poate fericit alături de mine; sărac, precum bine știi că sunt și avînd pururea grija zilei de mîni, tu crezi că eu aș putea fi atît de nelegiuit să pot veni lîngă tine și nu vreau să vin ; crezi că în starea în care mă aflu îmi abate a-ți face infidelități, mă crezi în sfîrșit o sută de ori mai mizerabil de cum sunt în stare a fi.  În momentele în care îmi simt nefericirea și slăbiciunea de caracter, în momentele în care văd că nu sunt bun de nimic în lumea aceasta și că în zadar trăiesc, atunci cînd sunt descurajat și sătul de viață, te-am rugat, femeie dulce și fermecătoare, să ierți că am îndrăznit a te iubi, să ierți că am aruncat această umbră de mizerie asupra vieții tale, care, după caracterul tău, trebuia să fie veselă și luminoasă. Eu nu tăgăduiesc că am făcut o crimă iubindu-te, o crimă ce zilnic o expiez. Nu tăgăduiesc că făgăduindu-ți lucruri ce nu le-am ținut, pentru că n-am fost în stare a le ține, n-am comis cel mai mare păcat față de singura ființă în lume care neiubită de nimeni și antipatică tuturor muritorilor, mi-a dăruit o rază de fericire. Toate acestea nu le tăgăduiesc, toate acestea le-am mărturisit ție și te-am rugat să mă ierți. Prețuesc pe de altă parte sacrificiile care mi le-ai făcut. Dar azi tu-mi spui că te-ai săturat de a mai aștepta, ci vrei să mergi la Viena, că ești tînără și viața ți-e deschisă, c-un cuvînt îmi faci din nou tabloul unei vieți pe care eu n-o înțeleg. Eu nu mă opun fericirii tale ; dacă crezi că un alt motiv de viață ar fi mai bun pentru tine, dacă în sfîrșit mă poți uita, uită-mă. Eu, din parte-mi, te asigur de un lucru, eu nu te voi uita niciodată...‟

Sursa:

 Vintilă, Petru. Eminescu: Roman cronologic. – Bucureşti: Cartea Românească, 1974. – 810 p.

Publicat: Irina Ţurcanu