"Aureliu
Busuioc a dat o nouă expresie literaturii basarabene! El a reprezentat
întotdeauna imaginea scriitorului liber și emancipat, sincronizat în toate cu
spiritul literar general românesc și care niciodată nu a avut complexul limbii
moldovenești. Aureliu Busuioc va rămâne în conștiința noastră ca un scriitor cu
o ținută aparte, un scriitor cu o deosebită ținută intelectuală, plină de ironie
și vervă, un personaj de neuitat al vieții literare.” (Arcadie Suceveanu)
„Personajul
principal al romanului, Mihai Olteanu, naratorul, îşi numeşte confesiunile însemnările unui martor. Biografia sa
urmează, până la un punct, linia biografică a autorului. Ar fi însă o greşeală
să punem între ei semnul identităţii. Din simplul motiv că eroul a fost modelat
după un repertoriu tipologic în care figurează mai mulţi inşi trăitori în
epocă. În literatură, aceste persoane se numesc arhetipuri. Titlul, uşor
publicistic ‒ Pactizând cu diavolul ‒ , nu străluceşte prin originalitate, dar se
remarcă prin directitudine. Transparenţa lui este cea mai bună recomandare
pentru un cititor avid să afle totul dintr-o sursă bine documentată şi
credibilă artistic.‟ Eugen Lungu
Busuioc, Aureliu. Şi a fost noapte... – Chişinău:Cartier, 2012. – 125 p.
„Vreau să mă
pregătesc de cele veşnice, pentru că, dacă mi-am trăit viaţa fără niciun
Dumnezeu, e timpul ca spre sfârşit să mă întorc la drumul cel drept şi să
încerc să-l pătrund până la sfârşit, aşa cum a hotărât Dumnezeu în prima lui
hotărâre. Nu ştiu dacă am să reuşesc. În orice caz, vreau să las în urma mea o
amintire plină de... nici nu ştiu de ce... De fapte mai mult sau mai puţin
bune, de hotărâri mai mult sau mai puţin idioate, de tot ceea ce este viaţa
unui om, la urma urmei.
(...) vă doresc
să fiţi sănătoşi, să fiţi dârji, bravi, să luaţi cele mai potrivite hotărâri,
pentru că cea mai măruntă hotărâre îţi poate întoarce viaţa în altă direcţie.
Şi nu uitaţi să vă iubiţi, pentru că dragostea este cea mai frumoasă parte a
vieţii, şi unde nu este dragoste, nu este nimic.
Să trăiţi, să fiţi
sănătoşi şi să fiţi întotdeauna îndăgostiţi.‟
Fragment
din discursul lui Aureliu Busuioc, rostit la lansarea romanului Şi a fost noapte..., în 17 mai 2012, la
Librăria din Centru din Chişinău.
Busuioc,
Aureliu. Lătrând la lună. – Chişinău:
Cartier, 2012. – 174 p.
„Enrique
completează galeria ironicilor începută glorios cu Radu Negrescu, numai că
Enrique este, într-un, fel antipodul celui mai popular personaj lansat de A.
Busuioc: Negrescu, cu indiferența sa afișată, practicând o filozofie a
neimplicării, distant și rațional-mentorist din megalomanie, misogin cu
program, străin de forfota umană și atent doar la marele semnal, și Enrique,
reacționând prompt și pătimaș, intrând necalculat în toate daraverile,
pedepsind instantaneu (cu mijloacele sale) obrăznicia și lipsa de bun-simț a
pramatiilor, pretinși amici ai Grăsanului, focos și admirativ în amor,
urmărindu-și sentimentele până în pânzele albe, gata chiar de ceea ce oamenii
numesc puțin cam retoric sacrificiu.” Eugen Lungu
Busuioc, Aureliu. Punct. – Chişinău: Î.E.P. Ştiinţa, 2007. – 140 p.
Colecţia „Antologia unui autor” propune poeţilor să-şi
selecteze singuri poeziile cele mai reprezentative, Editura venind doar cu
anumite sugestii şi criterii: de fiecare dată sumarul să cuprindă aproximativ o
sută de titluri, destule pentru a face cunoscută o individualitate artistică şi
suficient de puţine pentru a nu-l obosi pe cititorul de azi, care îşi pierde
repede răbdarea.Busuioc, Aureliu. Punct. – Chişinău: Î.E.P. Ştiinţa, 2007. – 140 p.
Busuioc,
Aureliu. Dʼale vânătorii. – Chişinău:
Prut Internaţional, 2005. – 191 p.
Literatura cinegetică pare a fi un gen intrat într-o
glorioasă decadenţă. Potecile de pădure, pripoarele călcate doar de vânat şi
vânător, ochiurile de baltă, etern foşnitorul stuf nu mai ademeneşte pe cei
care obişnuiau să le cutreire, dar şi să le imortalizeze prin scris. E o
poetică atinsă de declin. Vânătoarea s-a “profesionalizat”. Cei care mai
urmează acest instinctatavic aleargă azi chiar după carne şi nu pentru desfătul
ochilui.
Prozele vânătoreşti ale lui Aureliu Busuioc sunt scrise în
cel mai graţios spirit al genului. Pădurea, un colţ paradisiac al deltei – pe
care o schiţeză cu ochi de expert – sunt cadrul natural în care se consumă
drama cinegetică, acestea din urmă fiind mai mult un prilej de scruta omul –
care demn de specia umană, cănd nepermis de aproape de regnul pe care pretinde
că l-a părăsit.
Uneori de o ironie incisivă, alteori de o tulburătoare
tandreţe, naratorul îşi tratează personajele în funcţie de locul pe care
acestea – cuvântătoare sau ba – tind să-l ocupe în ierarhia celor două
regnuri. Eugen Lungu.
Un comentariu:
Aureliu Busuioc este foarte divers în opera sa. Din scriitorii basarabeni este cel mai bun!
Trimiteți un comentariu