Evenimentul zilei: 30 ianuarie

1874

Maiorescu îl întreabă într-o scrisoare pe Eminescu: „ Cum stai cu doctoratul de filosofie? Îl faci în Berlin? (...) În orice caz însă te rog să vezi și în această întrebare un semn de atențiune și considerare, ce o avem toți cei din cercul nostru pentru D-ta; asemenea cuvinte ar fi de prisos prntru alții, căci ei ar simți de la sine ceea ce  se cuprinde în ele; dar pesimiștii de felul D-tale trebuie, poate, să fie din cînd în cînd  deșteptați din visul prea concentrat al microcosmosului lor interior...”

Scrisoarea lui Titu Maiorescu este expediată în preajma unor schimbări politice , cînd el însuși avea să intre în noul guvern.

1876

Prefectura județului Iași raportează Ministerului Instrucțiunii că revizorul școlar Mihai Eminescu, în intervalul 1 - 15 decembrie 1875, n-a inspectat decît două școli rurale: Medeleni și Sculeni.

1877

Titu Maiorescu îi scrie lui Iacob Negruzzi : „...Timpul nu publică nici o notiță despre Convorbiri, fiindcă e redactat de fleacul cela de Grandea. Însă foaia noastră cea nouă dacă o fondăm, sau Timpul dacă (precum se agită acum) intră sub mîna mea, se-nțelege că va da seama de tot ce apare în revista ta...”

Titu Maiorescu preia conducerea ziarului Timpul îngrijind de apariția gazetei pînă la 30 aprilie în același an.

La sfîrșitul scrisorii, Maiorescu îi spune : „Fă bine, dă lui Eminescu alăturatul bilet dacă mai este el pe la tipografie; dacă nu : Te rog, fă-mi tu comanda”.

1884

Chibici îi aduce lui Maiorescu scrisoarea „ cu totul cuminte a lui Eminescu către el. Chibici îi expediază lui Eminescu următoarea telegramă: „Primit scrisoarea. Cea mai mare bucurie de însănătoșirea ta. Totul regulat bine pentru tine. Amănunte prin scrisoare.”

Pe Eminescu îl vizitează din nou Constantin Popasu și conversează cu el aproape o oră. „Tot timpul a fost liniştit şi clar”. Poetul îl întreabă pe Popasu „cu mult interes cine îngrijește de el și cine plăteşte pentru el...”

1885

„La Montpellier în Franța s-a constituit o societate Junimea română, al cărei președinte este dl N. Cristescu, avînd de scop fundarea unei biblioteci şi ajutorul mutual între studenții români de acolo.” (Familia)

1889

„Despre Eminescu ni se scrie de la București, că după lungi suferințe fisice și materiale, azi, la sfîrșit se află pe deplin sănătos și iarăși se ocupă de literatură. În curînd Teatrul Național are să represinteze o piesă de dînsul. Pensia viageră de 250 de lei pe lună i s-a votat mai zilele trecute și de Senat cu unanimitate de voturi.  Are încă o mulțime de poesii inedite; e vorba ca să le corecteze și să le publice. Sperăm că și noi vom fi-n posiția d-a publica cîteva din ele.” (Familia)

 „ Cea de pe urmă dată cînd am văzut pe Eminescu a fost la Teatrul Național. Eu eram cu nevasta mea într-o lojă, iar el era într-un stal din care ne fixa toată vremea. Se vedea că avea intenția să vie în loja noastră, dar pînă la urmă îl cuprindea sfiala căci abia sculat se așeza iarăși la loc.” (Iacob Negruzzi : (Amintiri din Junimea.)

 „...Mă numesc unul din oamenii în viață, care l-au văzut pe Eminescu în carne și oase. Eram copil de 7 ani. L-am zărit pe Calea Victoriei... Trecea prin public un om grăbit, fără să ocolească, un om impetuos. «Uite-l pe Eminescu!» a spus cineva, cu un glas pe care-l țin minte. Se pare că poetul nu mai făcea parte din viața lui și că trăia o metempsihoză străină...” (Tudor Arhezi : Eminescu)

 Cu cîteva zile înainte ca poetul să fie internat la Mărcuța, îl întîlnește pe N. Petrașcu : „ ... Eram la restaurantul Hugues. Intră surîzînd, se așeză la masă, spuse c-a terminat un articol politic, pe care-l arătă în servieta de(la) subsuoară, ceru o cafea cu rom, și fără nici o legătură aparentă de idei, începu să istorisească un prim sentiment al lui pentru o cîntăreață vieneză «cu părul galben ca de aur și cu glasul ca clopotul», zicea dînsul. Își aminti de o arie germană ce ea cînta pe atunci pe scenă, și porni să cînte din ce în ce mai tare. Se opri, ieși afară unde-i veni rău, apoi plecă uitîndu-și servieta. Se întoarse trist și posomorît, luă servieta și zice : «uitasem tîrtașii». Îmi strînse mîna din nou, privi ceașca de cafea din care băuse, clătină din cap și porni...

Sursa: Vintilă, Petru. Eminescu: Roman cronologic. – Bucureşti: Cartea Românească, 1974. – 810 p.