Eminescu Mihai. Ediţie de lux: Vârstele poetului

EMINESCU, Mihai. Casetă: [6 volume] / Mihai Eminescu; Coperta: Gabriel Bratu Ediţie de Alexandru Piru . ─ Craiova : Editura Vlad & Vlad, 1993

Centrul Academic Internațional Eminescu continuă să achiziţioneze ediţii eminesciene apărute pe parcursul anilor. Fondul de documente s-a îmbogăţit cu o ediţie valoroasă de lux  în 6 volume care a fost pregătită pentru tipar şi prefaţată de Alexandru Piru, cunoscut critic şi istoric literar

 Vârstele poetului

 „(...) Totalizând și cronologizând opera poetică a lui Eminescu, încercăm să-l delimităm să vedem cum s-ar fi înfățișat el contemporanilor săi, dacă mijloacele din vremea sa i-ar fi permis și ar fi putut să-și publice, pe măsură ce avea gata, un volum de mărimea celor tipărite azi de poeți.

(...) Credem că începând cu unsprezece ani și terminând mai devreme cu doi ani, Eminescu ar fi putut să ne lase până la 33 de ani, șase volume de poezii cam de aceeași mărime care l-ar fi impus conștiinței publice mult mai repede și mai surprinzător decât a reușit să-l impună sintetic ediția Maiorescu. Să încercăm să ni-l configurăm astfel, sumar. ‟

   Primul volum  întitulat "Numai poetul"   de la 16 la 21 de ani (1866-1871) ar fi cuprins antume şi postume, de la elegia La moartea lui Aron Pumnul la dedicaţia Frumoasă şi jună, producţia a cinci ani, în care Eminescu se arată disponibil să treacă de la Amorul unei marmure la Venere şi Madonă şi de la Elena la Mortua est! la ideea înfruntării timpului prin cântec („Numai poetul, / Ca pasări ce zboară /  deasupra valurilor, / trece peste nemărginirea timpului, / În ramurile gândului, / În sfintele lunci, / Unde pasări ca el / Se întrec în cântări‟( Numai poetul).

    Cel de-al doilea volum, " Memento mori"  de la 22 de ani, scris într-un singur an, începe meditativ cu poemul în versuri albe Demonism, pe tema shopenhaueriană a răului ca motor al istoriei, continuă cu tema dantescă a femeii înger coborând din cer (madona angelica) din Aveam o muză, o Ileană Cosânzeană, în poema Când crivăţul cu iarna, zână a locului în Miradonis (Myrradonis, fiica regelui cipriot Cyniras prefăcută de Venus în arbore de smirnă care naşte pe Adonis), zâna Dochia în cea mai lungă poemă emninesciană pe tema succesiunii civilizaţiilor, a vanităţii lumii şi a motivului calderonian viaţa este vis din Memento mori (1302 versuri).

Alt poem lung (844 versuri) intitulat de editori când Povestea magului călător prin stele, când Feciorul de împărat fără stea trebuie numit după primul vers: În vremi demult trecute...

Aici antume nu sunt decât Egipetul (fragment din Memento Mori) și Sara pe deal (fragment din poemul Eco). De semnalat poezia Odin şi poetul prevestind satira din Scrisoarea a III-a și Tăceți! Cearta amuțească – altă odă funebră la moartea lui Eliade Rădulescu.

   

   Poemele din al doilea volum sunt din epoca vieneză, cele din al treilea "Înger şi demon" – în cea mai mare parte din studenția berlineză, nu fără evocări din Ipotești și Iași, și cuprind anii 1873-1875. În afară de ecouri directe (Privesc orașul furnicar, Din Berlin la Postdam), ele interpretează miturile istoriei contemporane (Înger și demon, Împărat și proletar), baladescul simbolic (Floare albastră cu trimitere la iubita din Ipotești, Făt-Frumos din tei, localizare, chiar traducere după Romanze von Elfenbrunnen de Em. Geibel), fac apel la romanticul Witz (Mitologicale, În căutarea Sheherazadei, Antropomorfism). Versifică basme, începând cu Călin (727 de versuri, notat întâi în proză) și continuând cu Fata-n grădina de aur (488 de versuri) și Miron și frumoasa fără corp (540 de versuri), după notele călătorului german Richard Kunisch din cartea sa Bukarest und Stambul, skizzen, Berlin, 1861). Izolarea unora din aceste capodere la sectorul folcloric a făcut un mare deserviciu creației eminesciene, neîndreptat nici de  Perpessicius, care le publică ca o anexă la opera originală în volumul al VI-lea al ediției sale. La acest lucru a contribuit și poetul însuși care nu și-a tipărit aceste piese finite nici măcar în reviste în timpul vieții.

  Al patrulea volum , " Melancolie" egal ca întindere cu precedentele, îl dă poezia anului 1876 de peste 50 de poezii, doar o cincime publicate antum, printre care și poemele mitice, Călin – file din poveste și Strigoii.  Poezia erotică inspirată de Veronica Micle debutează cu sonetul Iubind în taină revelat întâi de ediția Maiorescu. Revista Convorbiri literare oferă în 1876 doar Melancolie (pe tema înstrăinării de propriul eu, concepută întâi ca un monolog al lui Ștefan cel Tînăr dintr-un proiect de piesă neîncheiat, balada simbolică Crăiasa din povești, Lacul (Cu imaginea iubitei din Ipotești) și Dorința, primul mesaj către Veronica, înmânat personal. Restul cu reacțiile vii, dramatice, ale îndrăgostitului nerecompensat, obligat în același timp la dojeni și iertări, la catulianul odi et amo rămâne manuscris, precum Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci, adevărată foaie de temperatură a crizei. În loc să se confeseze în timpul vieții, poetul a lăsat ca pasiunea sa să vorbească postum.

   Al cincilea volum "Noi amândoi avem acelaşi dascăl" însumează lirica de la 27 la 29 de ani (1877-1879), de la Peste vârfuri, detașată de Eminescu din piesa Bogdan-Dragoș și înmânată lui Maiorescu pentru ediția sa, un ecou din Hernani de Hugo în acest cântec al Anei (Verenei), până la Despărțire, ultima poemă din 13 variante ale acestor trei ani. Postuma Codru și salon definește bipolar cele două tipuri de sensibilitate ale Erosului eminescian, opunând spațiului monden sofisticat și iritant pe cel natural, securizant sau, din perspectiva timpului, prezentul neliniștitor trecutului nostalgic. Vezi pe de-o parte Povestea codrului, O, rămâi, Freamăt de codru, pe de alta Departe sunt de tine, Cu mâne zilele-ți adaogi, De câte ori, iubito, Afară-i toamnă, Sunt ani la mijloc, Când însuși glasul, printre cele mai publicate, cărora li se adaugă postumele Oricâte stele, Pe un album, O,-nțelepciune ai aripi de ceară!, În van câta-veți..., Un câne-i omenirea, O stingă-se a vieții, Urât și sărăcie. Piese de rezonanță rămase în manuscris: Diamantul Nordului, Umbra lui Istrate Dabija – voievod, Iambul, Noi amândoi avem același dascăl.

   În sfârșit, al șaselea volum " Luceafărul" scris de la 30 la 33 de ani (1880-1883), cuprinde cele mai multe antume, creația clasică desăvârșită a lui Eminescu Scrisorile, Glossă, Odă – în metru antic, Mai am un singur dor, Luceafărul, liedurile De ce nu-mi vii, S-a dus amorul, Când amintirile, Adio, Ce-i amorul, Pe lângă plopii fără soț..., Și dacă..., Din noaptea, Lasă-ți lumea ta uitată, multă vreme năpăstuita poezie Doina, iar din postume, extraordinarul poem Gemenii, cu prologul Sarmis (la un loc, 412 versuri). De n-ar fi convins cu primul volum de la 21 de ani (a atras însă atenția lui Maiorescu de la început prin trei poezii: Venere și Madonă, Mortua est! și Epigonii), Eminescu ar fi fost recunoscut de toți încă de la al doilea și depășindu-și contemporanii încă din 1872 cu Memento mori și devenind în următorii zece ani poetul nostru incomparabil.

Alexandru Piru