Ion Druță - scriitor de talie europeană

Druţă, I. Clopotniţa. Frunze de dor / Ion Druţă . – Chişinău : Universul, 2004. – 430 p.
“Scriitorul impune, autoritar, formula narativă lirico-simbolică, afirmîndu-se pe linia tradiţiei lui Ion Creangă şi Mihail Sadoveanu. În primele nuvele şi în lucrarea de mari proporţii “Frunze de dor” (1957), dar şi mai tîrziu, cu deosebire în romanul “Clopotniţa” (1972), cea mai importantă scriere a sa, Ion Druţă cultivă aproape fără excepţie un principiu baladesc, naraţiunea fiind intens colorată de atitudinea emoţională, de ataşamentul simpatetic faţă de eroi.  utorul şi personajele pe care le creează constituie o unitate plasmatică, actul identificării absolute făcînd dovada apartenenţei la un univers autarhic” (Mihai Cimpoi, academician)

 Druţă, I. Biserica Albă : [roman] / Ion Druţă. – Chişinău : Universul, 2006. – 415 p.

Ion Druţă este şi astăzi considerat un gigant al prozei basarabene. Deşi "incursiunile" lui în viaţa social-politică a Republicii Moldova, în speţă discursurile incom*prehensibile, au provocat mai întotdeauna dezolare, opera prozatorului de la Moscova serveşte ca exemplu multor condeieri, este venerată şi "studiată" cu râvnă. Ion Druţă este "piatra de temelie" a actualului canon literar basarabean care s-a instaurat după refluxul realismului socialist. Mitul Druţă mai dăinuie din cauza serviabilităţii şi lipsei de discernământ ale criticii dar şi a ignoranţei cititorilor. Prăbuşirea "gigantului" ar distruge canonul de sorginte sămănătoristă şi nu convine nu numai păşuniştilor, ci şi celor care visează la refacerea Uniunii Sovietice şi la revenirea în forţă a proletcultismului. Cum se explică faptul, aparent bizar, că atât "protectorii" specificului naţional, cât şi inamicii acestora, promotorii "frăţiei" moldo-ruse şi ideologiei comuniste apără cu ardoare opera lui Druţă de atacurile "răufăcătorilor" postmodernişti? Explicaţia este că proza lui Druţă îi mulţumeşte şi pe unii şi pe alţii.  (Iulian Ciocan)

Druţă, I. Harul Domnului : epopee teatrală Vol. II / Ion Druţă. – Chişinău : Baştina-RADOG, 2001. – 352 p.

 “Meritul incontestabil al lui Ion Druţă este că el a ştiut să introducă şi să impună lirismul într-o epocă absolut antilirică, refractară poeticităţii de orice fel.(...)

Discursul prozelor druţiene este unul eminamente liric, de factură accentuat poetică şi poetizantă (poetizarea reprezentînd o tendinţă estetico-stilistică), generator de stări tensionate, dramatice, molipsitoare, precum şi de o tonalitate şi atmosferă pline de viaţă. El, discursul se întemeiază pe o foarte originală turnură a frazei şi a figuraţiei, care urmează poetica spaţiului mioritic blagian, adică spaţiul undulat “deal-vale”, se constituie din orînduiri, întorsături şi logodiri de cuvinte dintre cele mai neprevăzute şi mai fascinante” (Mihail Dolgan, academician)

 Druţă, I. Vatra Blajinilor. / Ion Druţă. – Chişinău : Cartea

Moldovei, 2007. – 516 p. 

,Multul nu face bine. Sufletul nu suportă presiuni. Există cărţi care nu pot fi şi nici nu trebuie citite dintr-o răsuflare. Ceea ce a venit încet, picătură cu picătură, poate fi însuşit numai în felul în care a venit.” (Ion Druţă)

 Druţă, Ion. Povara bunătăţii noastre / Ion Druță – Chișinău: Cartier, 2012. – 668 p.

Ion Druţă este un scriitor din spiţa clasicilor români Creangă, Sadoveanu, Coşbuc, Caragiale, în chip anume un scriitor popular, în accepţia largă, povestitor înnăscut şi un mare savant cunoscător al limbii române, de la izvoarele ei cele mai pure. Printre contemporanii de generaţie, el poate sta alături de Marin Preda, Eugen Barbu, Fănuş Neagu sau Nicolae Velea, cu specificarea că, între moldovenii de azi, el este cel mai mare. Ion Rotaru