1884
- Petre Missir reface epistolar
(confesîndu-se lui Maiorescu) un mic film eminescian al ultimelor
săptămîni: „cînd m-am întors la Iași după Paști m-am ferit de a-i intra în
suflet, pentru ca să nu-l penez. Încetul cu încetul am intrat însă în intimitatea
lui prin Pompiliu, astfel că azi, cînd îi dau prilej, îmi spune multe și-l
cunosc foarte bine în ceea ce este și cum este, și de cînd îl cunosc, m-a
cuprins un fel de milă și de afecțiune pentru dînsul, pare că mi-ar fi
frate.‟ Relatează necesitatea ivită la un moment dat de a-l muta pe poet
de la Pompiliu la Burlă, deși Eminescu aci „a rămas nemulțumit de
comunitatea locuinței lui Burlă‟, apoi povestește despre lipsa de energie
a poetului, de abulia manifestată în felurite prilejuri (cu greutate a
acceptat să-și facă un costum de haine, fiindcă i se păreau prea scumpe,
îi trebuiesc lucruri de schimb, se plînge că n-are, dar nu se încumetă
să-și cumpere, regretă lipsa bibliotecii, dar nu scrie la București să i
se trimită cărțile. Eminescu sfîrșește prin a-i mărturisi lui Missir că a
ajuns „ein aufgegebener Mensch‟ (un om sacrificat).
1886
- „...Eminache a fost de paști în
București, dar nu-i merge prea bine cu sănătatea; l-a apucat un fel de
nepăsare, de cheltuiește fără nici o mustrare de cuget banii ce i se
încredințează ca garanție pentru cărțile împrumutate de la bibliotecă...‟
(Dintr-o scrisoare a lui Chibici către Slavici).
Sursa:
Vintilă, Petru. Eminescu: Roman cronologic. –
Bucureşti: Cartea Românească, 1974. – 810 p.
Publicat: Irina Ţurcanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu