Lucian Blaga
9 mai 1895-6 mai 1961
Poetul
filosof
și
filosoful poet.
Lucian Blaga este una din cele mai complexe
personalități ale culturii române moderne. Poet, filosof, eseist, dramaturg,
Blaga a exprimat marile neliniști ale spiritului modern, opera sa fiind
dominată de o construcție echilibrată și armonioasă, cu semnificații profunde
și trăiri intense.
Lucian
Blaga, s-a născut la 9
mai 1895, în comuna Lancrăm-Sebeș, județul Alba, fiind al nouălea copil al Anei
Moga, de origine aromână, și al lui Isidor Blaga. Tatăl era preot ortodox în
sat, ca și bunicul, dar pasiunea sa ulterioară și definitivă urma să fie
lectura. Însuși poetul a afirmat: „Pe tata eu nu l-am pomenit decât ca pe un
pasionat om al cărții‟. Unchiul său, Iosif Blaga, este cunoscut ca estetician
și teoretician literar.
Copilăria fericită petrecută la Lancrâm a
determinat dezvoltarea ulterioară a viziunii lui Blaga asupra satului. Vacanța
de vară petrecută la 8 ani în munții Sebeșului i-a relevat un univers nou, cu
puternice ecouri în opera viitorului poet.
Lucian Blaga a fost mut până la 4 ani,
restul vieții fiind caracterizat printr-o înclinare spre interiorizare și o
tăcere izbitoare. Foarte sensibil la receptarea impresiilor venite din
exterior, reacțiile sale nu au căpătat expresie fonetică până la un moment dat,
când copilul cedează rugăminților mamei și vorbește limpede și fără poticneli.
Deci recepția și analiza datelor se produc, dar cu o asemenea intensitate,
încât momentul răspunsului este întârziat de o mai adâncă prelucrare
interioară.
Urmează școala primară în locul de baștină,
continuându-și studiile în Sebeș-Alba (oraș situat la doar 4 km de satul
natal), cursurile fiind predate în limba germană. Din cercetarea registrului
matricol al acestei școli rezultă o situație școlară excelentă sau foarte bună
(clasa a III-a), fiind primul sau al doilea din clasă. Primul mare poet
descoperit de Blaga este F. Schiller, patronul spiritual al școlii.
În 1906 își începe studiile la Liceul Andrei Șoguna din Brașov, unde este elev
strălucit, clasificat aproape întotdeauna întâiul. Face lecturi variate:
citește Goethe (Faust fiind ‟lectura decisivă‟ a vârstei sale de formație),
Schiller, Alecsandri, Caragiale, Creangă, Eminescu, Sadoveanu și multă
filosofie: Spinoza, Schopenhauer, Platon, filosofia indiană.
În 1909 familia se instalează definitiv la
Sebeș, adolescentul despărțindu-se de satul natal, în care va reveni, din când
în când, pe parcursul întregii vieți, afirmând că ‟veșnicia s-a născut la sat‟
(Sufletul satului).
Prima
sa călătorie întreprinsă în 1910 în străinătate, într-o excursie școlară
(Constantinopol, Atena, Napoli, Pompei, Roma, Veneția, Budapesta) îi trezește
interesul pentru artele plastice.
Continuă prin lecturi formația sa
științifică și filosofică. Primele lui încercări filosofice sunt Despre număr și despre judecățile
matematice, Reflexii asupra intuiției
lui Bergson (publicat în Românul din
Arad).
În 1914, după ce își ia bacalaureatul
‟foarte bine‟, preconizează să-și întreprindă studiile la una din
Universitățile din Germania. Izbucnirea războiului îi schimbă planurile: Blaga
se înscrie la Seminarul Teologic din Sibiu, pentru a nu fi înrolat în armata
austro-ungară. În 1917, după absolvire, își începe studiile la Facultatea de
Filosofie a Universității din Viena (specialitatea secundară fiind biologia).
În anii de studenție, frecventează cursuri de istoria artelor și de estetică,
scrie eseuri și însemnări filosofice pentru publicațiile din Arad și București.
În 1920 obține titlul de doctor în filosofie, pentru teza Cultură și Cunoștință (Kultur und Erkenntnis).
La 1 decembrie 1918 Blaga participă la
istorica Adunare Națională de la Alba-Iulia, care a împlinit idealul tuturor
românilor.
În decembrie
1920, în urma unei mari iubiri începute în 1916, se căsătorește cu Cornelia
Brediceanu (cu care avea peste 10 ani o fiică Dorli), tânăra familie
stabilindu-se la Cluj. Întrând în diplomație, este atașat de presă și consilier
la legațiile României din Varșovia (1926), Praga (1927-1928), Berna (1928-1932,
1937-1938) și Viena (1932-1937), iar apoi ministru plenipotențiar la Lisabona
(1938-1939). În această perioadă, colaborează nu doar cu publicațiile din țară,
ci și cu cele din Polonia, Elveția, Cehia, Germania în special cu articole
despre cultura română.
În 1921 este ales membru al Societății
Scriitorilor Români, iar în 1936 (la doar 41 de ani!) – membru activ al
Academiei Române, pronunțînd discursul de recepție Elogiul satului românesc. Din 1939 până în 1948 este profesor la catedra
de Filosofia culturii a Universității din Cluj, creată special pentru el.
Destituit din învățământ, devine cercetător la Institutul de Istorie și
Filosofie din Cluj (1949-1953), apoi la secția de istorie literară și folclor a
Academiei, filiala Cluj (1953-1959). Activează ca redactor la Cultura, Banatul, Patria, Voința și
colaborează la mai multe ziare și reviste: Gândirea,
Cuvântul, Curentul, Familia, Viața românească, Steaua, etc. În 1943
înființează la Sibiu revista de filosofie Saeculum.
Multe dintre eseurile publicate astfel sunt grupate în volumele Filosofia stilului, Fenomenul originar,
Fețele unui veac, Daimonion. Cu toate că a activat la Gândirea (a fost membru
fondator) și a fost atașat de această revistă, nu a confundat niciodată
filosofia sa cu ideologia promotorilor gândirismului (ruptura definitivă s-a
produs după 1940).
Debutul poetului Blaga se produce la 26
martie 1910 în ziarul Tribuna din
Arad, cu publicarea versurilor Pe țărm,
urmate la 8 mai de poezia Noapte. Un
moment important l-a constituit întâlnirea lui Blaga cu expresionismul, aderând
mai mult la ideile estetice decât la formulele propriu-zise ale literaturii
expresioniste.
Opera sa poetică este inaugurată de volumul Poemele luminii (1919), poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii prefațând placheta. Înainte de
apariția editorială, versurile incluse în acest volum au fost publicate (pe
parcursul anului 1918) de Sextil Pușcariu în Glasul Bucovinei din Cernăuți. Debutul este salutat de mari oameni
de cultură: N. Iorga, I. Agârbiceanu, N. Crainic, T. Vianu, D. Botez. Primul
volum de versuri este urmat de a încă șase: Pașii
profetului (1921), În marea trecere
(1924), Lauda somnului (1929), La cumpăna apelor (1933), La curțile dorului (1938), Nebănuitele trepte (1943). Acestora li
se adaugă poezii postume, care au fost grupate de Blaga în patru cicluri: Vârsta de fier 1940-1944, Ce aude unicornul,
Cântecul focului, Corăbii cu cenușă. În 1921, după publicarea volumului de
poezii Pașii profetului și a primei
sale piese de teatru Zamolxe, i s-a
decernat Premiul Academiei și Premiul Universității din Cluj, în 1929 – Premiul
Scriitorilor Români.
Poezia lui Blaga este o poezie a marilor
elanuri de viață proiectate la scară cosmică, a identificării eului cu
universul elementar, sub semnul unui ‟mit al reintegrării‟ într-o ideală
‟geografie mitologică‟. Lirica sa este străbătută de năzuința cunoașterii,
sentimentul dorului, criza existențială, devenirea cosmică. Deși abordează
eterne motive general-umane, frământările epocii nu-i sunt străine: ‟Inima mea
– e-o carte care arde / un bocet / în mijlocul Patriei‟.
Ca dramaturg, pune în discuție fondul mitic
și istoric național, aspirația spre absolut și elementaritatea existenței (Zamolxe, Meșterul Manole, 1927; Tulburarea apelor, 1923; Cruciada copiilor, 1930; Avram Iancu, 1934; Arca lui Noe, 1944; ).
Opera filosofică e la fel de vastă, Lucian
Blaga fiind autor al unui sistem filosofic care cuprinde cele cinci orientări
ale filosofiei în tradiție kantiană: cunoaștere (Trilogia cunoașterii), cultură (Trilogia
culturii), valori (Trilogia valorii),
cosmologice și antropologice (Trilogia
cosmologică).
Au fost publicate, antum și postum, câteva
culegeri de eseuri, însemnări și aforisme (Pietre
pentru templul meu, Discobolul, Elanul insulei, Isvoade). A alcătuit Antologia de poezie populară românească.
A desfășurat o vastă activitate de traducător, tălmăcind în română opera lui
Goethe Faust, creații de Lessing,
Hölderlin și alți poeți lirici universali.
Memorialistica Hronicul și cântecul vârstelor (1965) și romanul autobiografic Luntrea lui Charon (publicat postum, în
1991, de Dorli Blaga, fiica și editoarea scriitorului) – cronică a destinului
dramatic al intelectualului și al poporului român după al Doilea Război Mondial
– întregesc imaginea personalității complexe a lui Blaga.
În toamna anului 1960 este internat la
Clinica Medicală I, stabilindu-se diagnosticul – neoplasm vertebral. Moare la
Cluj, la 6 mai 1961, și este înmormântat la baștină, în curtea bisericii din
Lancrâm, lângă părinți și bunici. E 9 mai, exact ziua când ar fi împlinit 66 de
ani.
Puțini scriitori au devenit consacrați
într-un mod atât de firesc, și mai puțini s-au învrednicit de un elogiu
cvasiunanim încă în timpul vieții, lui Blaga, poetului ‟mut ca o lebădă‟ (Autoportret),
dedicându-i-se zeci de studii și numere de reviste.
Versurile lui Blaga sunt traduse în mai
multe limbi: germană și italiană (încă în 1922), rusă (1928), cehă (1929),
polonă (1931), franceză (1943), finlandeză (1945), ca și unele lucrări filosofice.
‟Lucia Blaga realizează, de fapt, într-o
creație de mare complexitate și profunzime, sinteza fertilă, echilibrată, a
tendințelor înnoitoare ale momentului (dominate de expresionism) și
permanențele fondului etnic românesc. După Eminescu, Blaga a fost poetul cel
mai profund implicat în construcția unui mit poetic național, căruia a știut
să-i confere o valoare universală. Prin excelență interogativă, creația sa
atinge, în ultima instanță, marea seninătate a clasicilor.‟ (Ion Pop)
Sursa:
Scriitori români notorii: Viața. Activitatea. Opera / alcăt.
: Angela Lungu, Cristina Bujor. – Ch.: Epigraf, 2006. – 112 p.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu