1883
- O nouă poezie de Eminescu, în revista
Familia a lui Iosif Vulcan: Cînd amintirea...
- Salahoria la Timpul macină pe încetul, dar iremediabil, rezistența fizică
și psihică a poetului. Vlahuță îl găsește pur și simplu extenuat: „Într-o
zi m-am dus la tipografie să-l iau ca să mîncăm împreună. L-am găsit
făcînd corecturi. Era obosit la față.‟ Eminescu îi mărturisește că ar
pleca să se odihnească undeva la țară măcar două săptămîni și își
interoghează destinul: „Dar unde să mă duc? Cu ce să mă duc? Pe cine să
las în locul meu?‟ Vlahuță își amintește: „Asta era la sfîrșitul lui mai. După
o săptămînă gazetele anunțau că Eminescu a înnebunit.‟
- I. Slavici, în Amintirile sale: „... În primăvara anului 1883 însă el a
început să se îndărătnicească și nu mai eram nici eu cel de mai nainte. Sufeream
de cîțiva ani acum de o hiperclorhidrie, ale căreia simptome, interpretate
de medici drept manifestațiuni ale unei alte boli, mă chinuiau, mă
umpluseră de îngrijare și mă făcuseră nerăbdător. Nu mai aveam dar măsura
de mai nainte nici în relațiunile mele cu Eminescu și mă supăram cîteodată
pe el. Obiceiul lui era că citea cu glas tare ceea ce îi plăcea, mai ale
poeziile, și făcea multă gălăgie cînd scria, se plimba, declama, bătea cu
pumnul în masă, era oarecum în harță cu lumea, la care se adresa. Îi
băteam în perete; el stingea lumînarea și se liniștea, dar era de
rea-credință și nu se culca. Peste cîtva timp, cînd credea c-am adormit,
aprindea din nou lampa și iar începea să bodogănească. Mă sculam atunci,
mă duceam la el și-l rugam să mă lase să dorm. Aceasta-l răpunea, dar
relațiunile dintre noi erau din ce în ce mai încordate. Eu eram din ce în
ce mai stăruitor, iar el se făcea tot mai îndărătnic și zicea în cele din
urmă că abuzez de afecțiunile lui și-l terorizez. Aceasta a fost pentru
mine primul semn al bolii de nervi care-l cuprinsese...‟
- Și tot în legătură cu această epocă,
Ioan Slavici își aduce aminte: „Primise de la tatăl său o scrisoare, în
care îi spunea că fratele său, acela care fusese la Sibiu și mai tîrziu la
Timișoara, s-a întors acasă, unde s-a îmbolnăvit. Stăruia să vie și să-l
ia de «pe cap», căci i-a făcut lehamite. A rămas să se ducă, să-l ridice
și să-l aducă la sanatoriul Suțu. Pentru aceasta era nevoie de bani. Pe
cît îmi aduc aminte, în urma stăruințelor d-lui dr. T. Nica a și
găsit, nu știu cum, 2 000 de
lei; la Botoșani n-a plecat însă, căci s-a îmbolnăvit și nu se știe ce s-a
ales de cele 2 000 de lei.‟
- În manuscrisul 2257, Eminescu notează
o definiție în stil decameronic a stupului: „Stupul e o mănăstire de
călugărițe fecioare, în care numai stareța are amanți și face copii.‟
1887
- Un număr de 60 de cetățeni ai
orașului Botoșani înaintează o petiție către Consiliul județean în vederea
grabnicei ajutorări materiale a poetului.
1888
- „Poetul Eminescu a petrecut zilele
acestea la București; starea sănătății sale este satisfăcătoare.‟ (Familia)
Sursa:
Vintilă, Petru. Eminescu: Roman cronologic. –
Bucureşti: Cartea Românească, 1974. – 810 p.
Publicat: Irina Ţurcanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu