Universitatea din Viena.
Fascinația înțelepciunii
EMINESCU DECIDE să se rupă de lumea teatrului doar în momentul în care i se prezintă perspectiva de a studia filosofia la Viena. Intențiile sale vor fi fost de mult timp conturate, iar lecturile sale atinseră de mult acest domeniu. E posibil ca Schopenhauer să-i fi fost cunoscut încă de la gimnaziul din Cernăuți, unde filosofia acestuia era chiar inclusă în programa unor cursuri de specialitate. În orice caz, la sosirea la Viena, Eminescu era foarte bine informat în istoria filosofiei.
În toamna lui 1869, Eminescu se înscrie ca „auditor extraordinar” la universitatea din capitala imperială, alegându-și cursurile unora dintre cei mai vestiți profesori din Europa la acea vreme: Robert Zimmermann, Karl Barasch-Rappaport și Theodor Vogt. El urmează cursuri de istoria filosofiei, metafizică, studiind scrierile lui Aristotel, Descartes, Spinoza și Leibnitz. Fiind înscris la Facultatea de Filosofie, urmează și cursurile unor vestiți economiști și juriști vienezi: Lorenz Stei, Rudolf Ihering, Ritter von Arnds, arborând în continuare peste pletele negre „clabățul” bănățean de la Blaj. Citește cu înfrigurare la Biblioteca Imperială, împrumută cărți numeroase, și conspectează febril scrierile cele mai interesante din presa literară și științifică a vremii. Într-o revistă austriacă găsește o traducere a Imnului Creațiunii din Rig-Veda, de unde va izvorî, mulți ani mai târziu, tabloul central al Scrisorii I.
Epoca vieneză este una foarte profitabilă pentru universul intelectual și pentru imaginația lui Eminescu. Nu doar istoria conceptelor îl preocupă acum pe poet, nu doar interpretările „lucrului în sine”, ci și fascinantele lumi îndepărtate ale Indiei și Chinei, Vedele, Buddha și Conficius, Egiptul și piramidele. Colegii își amintesc că le vorbea mult despre Nirvana, îmbrățișând idealul extrem oriental pe urmele lui Schopenhauer. Epoca e una ebuliție intelectuală, plină de proiecte de epuizare a cuprinsului filosofiei europene. Eminescu citește și autori care nu-i sunt pe plac și se lasă, de pildă, atras de „influența nefastă a filosofiei lui Herbart”, după cum îi citește și pe Hengel și Marx, de care se va delimita constant în toate ocaziile viitoare.
Întâlnirea lui Ioan Slavici, student la drept și militar în termen chezaro-crăiesc, îi dă lui Eminescu ocazia să-și găsească și unele talente pedagogice. Astfel în toamna lui 1869, poetul îl parcursese pe Kant, „era plin de Spinoza, pe care-l citise de curând, și citea pe Fichte”. Eminescu îl sfătuiește pe tânărul jurist Slavici să urmeze o cale mai lesnicioasă de aprofundare a filosofiei: „Tu să nu-ți pierzi timpul cu aceștia. Să-ncepi cu Schopenhauer, să treci apoi la Confucius și la Budaha, să mai citești în urmă și ceva din Dialoagele lui Platon și știi destul”. Tânărul poet acționa ca un mentor în cele spirituale pentru Slavici, lucru pe care acesta îl recunoaște cu mândrie.
Sursa: 100 de personalități. Oameni care au schimbat destinul lumii
Publicat: B. Olesea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu