1870
Epoca
pregătirilor febrile pentru serbarea de la Putna. O imazine irizată, de
vitraliu ne-a lăsat Slavici cu privire la acea epocă: “Dimineţile Eminescu
asista dimpreună cu mine la lecţiunile lui Rudolf Ihering şi ale lui Lorenz
Stein, pentru ca între lecţiuni să putem discuta chestiunile ce urma să fie
resolvate în congres. După amiază-zi îmi făceam exerciţiile în lagărul din faţa
cazărmii. El ştia că abia pe la cinci o să scap; cu toate acestea adeseori pe
la două se ivea pe cheiul canalului plimbându-se în sus şi în jos. Călca rar,
îşi ţinea capul plecat şi dat puţin la stânga, ridica din când în când mina la
gură şi se juca buza de din jos, strîngînd-o între degete, şi eu ştiam că iar e
dus cu gîndul la congres” (Amintiri).
Plecînd
la o cură balneară în Austria, Iacob Negruzzi se hotărăşte să se oprească la
Viena spre a-l cunoaşte pe Eminescu. Se aşază în cafeneaua Troidl din Wollzeile
fregventată de studenţii români şi norocul îi surîde: …Deodată se deschide uşa
şi văd întrînd un tînăr slab, palid, cu ochii vii şi visători totodată, cu
părul negru, lung, ce i se coboară aproape pînă la umeri, cu un zîmbet blînd şi
melanholic, cu fruntea înaltă şi inteligentă, îmbrăcat în haine negre, vechi şi
cam roase (…) am mers spre dînsul şi întinzîndu-i mîna, i-am zis: Bună
ziua, domnule Eminescu!...
1871
Apar
în Convorbiri literare poeziile lui Eminescu: Inger de pază şi Noaptea.
1878
Plecarea
lui Eminescu în prima şi ultima vacanţă din viaţa sa, la Floreşti, este
întunecată de boală: …El s-a îmbolnăvit în cele din urmă, o boală, care
mie îmi părea foarte primejdioasă: I se umpluseră fluerele picioarelor de nişte
bube urîte, care se întindeau. D-rul Kremnitz, care ţinea mult la el, l-a
examinat însă şi ne-a încredinţat, că bubele acelea sînt cu desăvîrşire
nevinovate, că le au adeseori oamenii, care trăiesc în mizerie şi că se vor
vindeca ele de ele după ce Eminescu va fi trăit un timp oarecare mai regulat. (Slavici
Amintiri).
Eminescu
pleacă la Floreşti, moşia din Dolj a lui N. Mandrea. I. Slavici evocă momentul
biografic în Amintiri: …A rămas deci ca el să plece la ţară, şi reposatul
Nicolae Mandrea i-a făcut rost să stea un timp oarecare la Moşia Floreşti
din Valea Gilortului, unde avea şi aer curat, şi apă bună. Pentru ca să nu stea
de pomană, ceea ce el n-ar fi primit, comisiunea însărcinată cu publicarea
documentelor rămase de la Baroul Hurmuzachi i-a dat în urma stăruinţelor lui
Teodor Rosetti un onorar de cîteva mii de lei pentru traducerea în româneşte a
unui volum din Fragmente. A rămas însă, ca aceasta să fie singura carte, pe
care o ia cu dînsul, - căci cărţile, pe care le cetia, erau duşmanii lui…
1883
N.
Bassarabescu continuă, fără ştirea lui Eminescu, să publice în Timpul note
polemice cu ţinuta cărora Eminescu nu este de accord. După încercarea de
demisie din luna februarie Eminescu e pus acum din nou într-o situaţie limită
şi se explică astfel în faţa lui Maiorescu: Domnule Maiorescu, ieri sosind
Făgărăşanu din Galaţi nu am fost la redacţie. Numai aşa se poate explica cum s-a
strecurat articolul lui Bassarabescu. Azi am declarat că mă retrag de la
Timpul, dacă nu se va face o deplină şi sinceră retractare a acelor scrieri
înjurioase. D. Păucescu a fost însărcinat să stilizeze această retractare. Nu
am ştiut absolut nimic de existenţa acestui articol, care n-a fost comunicat
nimănui şi trimis în modul anonim în care acest individ îşi trimite
insamităţile la Timpul.
1887
În
legătură cu sumarul celui de al doilea Almanah al României June din
Viena, Titu Maiorescu răspunde alcătuitorilor: …De la Eminescu, s-ar
cuveni poate să reproduceţi ultimele trei poesii, făcute după publicarea
ediţiei a doua a volumului său de poeme, deşi apărute în Convorbiri (două
în trecut, a treia va apăre în nr. Conv. în iulie). Eminescu tot mai trăieşte,
deşi este intelectual pierdut; fiindcă trăieşte, trebuie să figureze în
Almanah.
1889
Titu
Maiorescu notezează în jurnalul său intim: Pe la şase ore a venit Ştenill
(Şt. Mihăilescu) şi Viţu la mine să-mi spună că astăzi pe la trei ore a murit
Eminescu în institutul de alienaţi al d-rului Sutzu (st. Plantelor, Bucureşti)
de o embolie.
La
moartea lui Eminescu s-au găsit două caiete , groase de două degete unul lung
cam de 30 cm., lat de 20 cm. şi altul lung cam de 26 cm. şi lat de 18 cm.
Caietele erau legate în marochin şi fiecare era prevăzut cu două broaşte cu o
cheie, erau nescrise…
Fără
să ştie de moartea poetului, Veronica Micle scrie poezia Raze de lună –
Lui, care începe cu versurile:
Ce
n-ar da un mort din groapă pentru- un răsărit de lună!
Ai
zis tu şi eu atuncea cînd pe-a dorului aripe
Duşi
de al iubirii farmec , - privind cerul împreună –
Noi
visam eternitate în durata unei clipe…
Sursa: Vintilă,
Petru. Eminescu: Roman cronologic. – Bucureşti: Cartea Românească, 1974. – 810
p.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu