23
septembrie,1866
- Familia publică a cincea poezie de Eminescu: Speranţa. Redactorul revistei îi dă locul de onoare, aşezînd-o pe prima pagină. În acelaşi număr se publică şi începutul raportului despre Istoria literaturii italiene, ţinut de Iosif Hodoş la cea de-a VI-a adunare generală a Asociaţiunii care avusese loc în luna august la Alba-Iulia, adunare la care alergase şi participase şi Mihai Eminescu.
23 septembrie, 1879
- Eminescu publică în Timpul necrologul lui Manolache Kostaki Epureanu: ”... Ca orator, Epureanu era strălucit. Ore întregi fermeca auditoriul, îmbrîcînd adevărurile cele mai crude în forma nevinovată a unui umor atit de contagios, încît cei mai mari adversari politici ai săi, departe de a fi jigniţi de acele valuri de fină ironie, de acele scînteieri ademenitoare ale unui spirit atît de cultivat, atît de elegant şi de o amabilitate personală covîrşitoare, îl ascultau cu adîncă plăcere. Nu fraze mari şi patetice, cum le obicinuiesc oratorii populari, cu argumente şi un spirit de fermecătoare conversaţie: iată arta în care era maestru. Epureanu era un orator cu totul modern. Dar îndărătul acestui farmec al graiului se ascundea o inimă rănită de stare tristă a patriei lui, căci el a fost cel dintîiu, poate, care nu s-a lăsat nicicînd orbit de frazeologia goală a politcienilor de industrie, nici de aparenţele unui progres în forme, pe cînd în fond poporul dădea îndărăt pe toate căile ...”
- Prima versiune a Luceafărului. Pe fila 56 din Ms. 2275 B, Eminescu arată sorgintea poemului, într-o notă marginală cu şiruri oblice: ” În descrierea unui voiaj în România, germanul K. (Kunisch- n.n.) povesteşte legenda Luceafărului. Aceasta e povestea. Iar înţelesul alegoric ce i-am dat-o, este dacă geniul nu cunoaşte nici moarte şi nume(le) lui scapă de noaptea uitării, pe de altă parte aici pe pămînt nici e capabil a ferici pe cineva, nici capabil de-a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc.
Mi s-a părut că soarta Luceafărului din poveste seamănă mult cu
soarta geniului pe pămînt şi i-am dat acest înţeles alegoric.”
Sursa:Vintilă,
Petru. Eminescu: Roman cronologic. - București: Cartea Românească, 1974. - 810 p.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu