- G Panu evocă primirea la Junimea a răspunsului polemic din Revista Contemporană (el o numește
Contimporanul! N.N) la articolul Beția
de cuvinte: „În seara întîi de Junime
dl. Maiorescu vine cu Revista
contimporană (răspunsul d-lui Grădișteanu, noi deja avem cunoștință de
acel răspuns căci ne procurasem Contimporanul).
Dl. Maiorescu era vesel, dl. Negruzzi căuta să fie vesel, în realitate
criticile din Contimporanul
probabil că-l afectase; era foarte susceptibil la critici. Eminescu rîdea
cu indiferență, auzise că în Contimporanul
este atacat dar nu-și dăduse osteneala nu numai ca să citească, dar nici
măcar să se intereseze ceva mai aproape; (...)‟ (Amintiri de la Junimea din Iași).
- Eminescu locuiește la Berlin „5
minute depărtare de Universitate, pe Albrechtstrasse nr. 6, într-un hotel
cu totul modest care se numea pe atunci Bremerhof‟.
1876
·
Data
Decretului nr. 1013, prin care Eminescu este destituit din funcția de revizor
școlar.
·
Telegrama
Ministrului Instrucțiunii Gh. Chițu adresată: „D-lui M. Eminescu revizor școlar
Iași‟: „Cu data de 4 iunie d-ră fiind pus în disponibilitate prin decret
domnesc, vă comunic aceasta invitîndu-vă a preda imediat prin inventariere
arhiva revizoratului în primirea d-lui institutore Darzeu, aceasta pînă la o
altă organizare a revizoratelor.‟
1882
·
Eminescu
îi trimite o nouă scrisoare Veronicăi: „În caz de lipsă de bani, care te-ar
împiedica să vii, te rog scrie-mi și poate să-ți pot trimite eu. Cîteva zile am
avut mult de lucru și de aceea de
alaltăieri nu ți-am scris. (...) N.B. – Te jenează că scriu numai pe o pagină,
Mimi? Zău dacă am două fire de nisip în casă și asta-i cauza. Pînă ce scriu a
doua pagină se usucă cea dintîi.‟
1887
·
Un
uriaș incendiu izbucnește în Botoșani, transformînd în ruine cîteva sute de
case din oraș. Într-o scrisoare adresată Corneliei Emilian, Henrieta face o
sumară și dramatică descripție a acestui incendiu catastrofal: „Scuzați vă rog
că nu v-am putut ține regulat de a vă scrie tot a treia zi, iată cauza: focul
grozav ce-a fost în oraș, de care groază nu am fost scutită nici eu. Cea mai
mare nenorocire totul scosesem din casă, numai patul cu nenorocitul meu frate
rămăsese la care pierdusem tot curajul, ce puteam face cu el care este într-o
slăbiciune de nu se mai poate ridica singur. Însă bunul D-zeu a știut cel puțin
în momentul fatal de mine. Repeziciunea pompierilor și a vecinilor m-a scăpat
de cel mai mare pericol, care s-ar fi desfășurat tot mai mult asupra lui bietul
Mihai pe care l-ași fi calicit fizic din nou scoțîndu-l afară, cu fricțiunea de
4 grame de mercur; era un vînt răce ca toamna, cura lui nu-i permite cea mai
mică răceală...‟
Sursa:
Vintilă, Petru. Eminescu: Roman cronologic. –
Bucureşti: Cartea Românească, 1974. – 810 p.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu