Tudor Arghezi - creatorul limbajului poetic modern

Tudor Arghezi

21 mai 1880-14 iulie 1967

„Apariția volumului de poezii Cuvinte potrivite al lui Tudor Arghezi domină producția poetică a epocii întregi; pornită în plin sămănătorism, ignorată mai mult decît contestată de critica oficială, dârz susținută de un număr restrâns de admiratori, ei înșiși poeți și, în genere, imitatori, i-au trebuit poeziei argheziene douăzeci și cinci de ani pentru a fi adunată într-o carte prețuită de toți cunoscătorii, fără a fi intrat însă cum se cuvine în conștiința publică.‟

Eugen Lovinescu

Arghezi, Tudor (1880, București – 1967, București), poet, prozator, publicist, dramaturg. Pseudonimul

literar al lui Ion. N. Theodorescu. Fiul lui Nicolae Theodorescu, militar și mic funcționar. Identitatea mamei,

nesigură. Studii secundare la București, cursuri universitare audiate la Universitatea din Geneva. Debut în Liga ortodoxă (1896), cu poezia Tatălui meu.

 Diverse slujbe mărunte după care se călugărește fiind novice, ieromonah și diacon. Colaborează la revistele Linia dreaptă, Facla, Adevărul literar și artistic, Lumea, Gândirea, Ramuri, Cuvântul. În timpul primului război mondial este, teoretic, pentru neutralitate, practic colaborează, până la un timp, cu germanii, ceea ce-i va aduce o condamnare, în 1918, în procesul ziariștilor colaboraționiști. După al doilea război mondial, publică în mai toate ziarele și revistele epocii, de obicei fixând el tarifele. Conduce, singur sau cu alți scriitori prieteni, revistele: Cronica (1915-1917); Cugetul românesc (1922-1924); Bilete de papagal (1928-1929; 1930, 1937-1938, 1945). Opera (selectivă): versuri – Cuvinte potrivite (1927), Flori de mucigai (1931), Una sută una poeme (1947), 1907 – Peisaje, (1955), Cântare omului (1957), Frunze (1961), Noaptea (1967). Proză: Icoane de lemn (1929), Poarta neagră (1930), Tablete din Țara de Kuty (1933), Ce-ai cu mine, vântule? (1937), Ochii Maicii Domnului (1934), Cimitirul Buna Vestire (1936), Lina (1942). În dramaturgie, piesele Dalila, La comisariat, Negustorul de ochelari, Interpretări la cleptomanie, Focul și lumina, Seringa, prefigurează teatrul absurd înaintea lui Eugen Ionescu și Gellu Naum. Traduceri din La Fontaine, Moliѐre, Tristan Bernard, Brecht, Saltâkov-Scedrin, Fonvizin, Krîlov, Gogol, Premiul Societății Scriitorilor Români (1927), Premiul Național pentru poezie (1934), Premiul Național pentru literatură (1946), Premiul internațional Herder (1965).

Sursa: 100 cei mai mari scriitori români / Coordonator Mircea Ghițulescu. – București: Editura Lider, 2005. – 355 p.

Publicat: Irina Țurcanu