George Bacovia
17 septembrie 1881-22
mai 1957
„În versuri sau în proză, individualizarea
scriitorului este atât de pronunțată, încât orice epitet din panoplia criticii
tradiționale este inoperant în judecarea ansamblului. În faze diferite de
creație, autorul a fost eminescian, clasicizant, decadent, simbolist. Dar o
parte definitorie a operei «scapă» acestor calificative, dovedindu-se o
literatură pentru care singurul termen adecvat este cel de bacovianism.‟
Mircea Scarlat
Bacovia, George (1881, Bacău – 1957, București), poet, prozator.
Pseudonimul lui Gheorghe Iorgu Vasiliu. Al cincilea din cei treisprezece copii
ai lui Dimitrie Vasiliu, negustor, și al Zoiței (n. Langa). Studii: liceul la
Bacău (1903), Facultatea de Drept la București, apoi la Iași (1911). Nu
profesează avocatura, deși plătește taxa cuvenită la Baroul din Bacău,
preferând slujbe neînsemnate (profesor suplinitor de caligrafie și desen,
copist, șef de birou, ajutor contabil, bibliotecar) până în 1932 când obține o
pensie din partea Societății Scriitorilor Români. În 1955, Consiliul de
Miniștri îi acordă o pensie de onoare. Debutează la 18 ani în revista Literatorul cu poezia Și toate semnată G. Vasiliu. Student în
drept la București, citește în cenaclul lui Macedonski. Apariția primului său
volum de versuri (Plumb, Iași, 1916)
reprezintă o nouă etapă în literatura română. Cartea va fi premiată abia în 1923 de Ministerul Artelor și de Societatea Scriitorilor
Români, în 1925, după
reeditare. Volumul de versuri Scântei
galbene apare la Bacău, simultan cu prozele Bucăți de noapte (1926). Deși căsătorit cu Agatha Grigorescu,
Bacovia va continua să facă naveta între București și Bacăul atât de prezent în
poezia sa. Premiul Național de poezie în 1934. Volumele Cu voi (1930), Comedii în
fond (1936), Stanțe burgheze
(1946) întregesc profilul unui poet ce reușește să devină un reper artistic și
moral al epocii. Interzis între 1949 și 1954, va fi reabilitat în 1956, omagiat,
decorat (Ordinul Muncii clasa I) și retipărit. Poezii (1957) va fi ultimul
volum antum al poetului, prefațat de Eugen Jebeleanu. Pe 22 mai 1957 George
Bacovia se stinge la București, fără să bănuiască extraordinara carieră postumă
a poeziei sale.
Sursa: 100 cei mai mari scriitori români / Coordonator
Mircea Ghițulescu. – București: Editura Lider, 2005. – 355 p.
Publicat: Irina Țurcanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu