CARTEA EMINESCU MEREU DESCHISĂ

Elena DABIJA,

director, CAI „Eminescu” 

Eminescu nu este un idol, el nu este un zeu.

El este tot ceea ce este: Noi în noi.

Nichita Stănescu

Mihai Eminescu a fost și va rămâne peste vreme o CARTE DESCHISĂ! Grija și onoarea pentru Mihai Eminescu este cunoscută pe meridianele lumii. Și noi, românii de pretutuindeni, avem onoarea și datoria să-l cinstim și să-l cunoaștem pe Eminescu în toată multitudinea sa – ca simbol al neamului.

Fiecare în parte, citindu-i opera, găsește noi valențe și noi adevăruri, care atât de bine se potrivesc și în zilele noastre, de parcă poetul a prezis viitorul acestui neam pătimit.

Mihai Eminescu ne-a deschis calea spre universalitate și nemurire. Din el percepem adevărul istoric și cu el suntem un popor mai bogat spiritual. Cu Eminescu ne alinăm fiecare în parte bucuriile și necazurile, cu el suntem mai optimiști, cu el mergem înainte spre idealurile noastre naționale. Eminescu ne adună mereu sub steagul adevărului istoric și steagul limbii române.

Din stimă, dragoste și dor de Eminescu noi înălțăm statui: scriem, traducem și edităm cărți, compunem și interpretăm muzică, realizăm chipul poetului în arte plastice, sculptură, filatelie, medalistică – toate exprimate după puterile fiecăruia.

Ne aplecăm mereu de-asupra cărții sale de la mic la mare pentru a sorbi din înțelepciunile vieții. Din multitudinea de documente eminesciene existente fiecare îl percepe și îl înțelege pe Eminescu în felul său, deoarece nu este o rețetă cum să cunoști un scriitor și cum să citești o carte sau o operă.

Mihai Eminescu este al nostru, al acelora care au încercat să se apropie de el și care se vor mai apropia, precum ne-a scris în genialul său LEGĂMÂNT marele poet Grigore Vieru – lacrima lui Mihai Eminescu:

S-o lăsați așa, deschisă,

Ca băiatul meu ori fata

Să citească mai departe

Ce n-a dovedit nici tata.

Mulți admiratori a avut și va mai avea Mihai Eminescu, care vor citi opera şi vor descoperi înţelesurile ascunse.

Primul Congres mondial al eminescologilor, cu genericul A-l cunoaşte pe Eminescu, a-l face cunoscut lumii..., a lasat amprente în istoria Centrului Eminescu prin cărţile pe care le-au donat oaspeții cu dedicații din suflet, menite să rămână pecetluite pentru totdeauna în colecție. Propun spre lectură aceste capodopere eminesciene:

Dintre cristale, Eminescu: [antologie] / alc. Ion Mărgineanu. – Alba Iulia : Altip, 2012. – 192 p. + fot. Gândurile din volum sunt adânci, mişcătoare şi sincere: „A aduna – cât de cât – paşii adolescentini ai Eminescului de pe arealul actual al judeţului Alba – înseamnă, de fapt, a răzui o pătată oglindă în care şi-au dat întâlnire râul şi ramul, zvârcolirea benefică a Limbii Române, literatura şi arta, economie şi politicul, adică lungul drum al culturii şi civilizaţiei spre ele însele, devenind Timp şi Răstimp, stampă a moralităţii, dar şi al răsfrântului de umbre şi hazard, de înţelepciune şi demnitate – … Urmăriţi în pagini, numele lui Radu Brateş, D. Vatamaniuc, Elena Moldovan, Ion Mărgineanu, Aurel Pantea, Petru Anghel etc. veţi avea raze strălucitoare ce stau pe chipul lui Eminescu spre a curăţa mereu de intemperii chipul Eminescului, special pentru a-l lăsa sentimental cel mai curat naşterilor prezente şi viitoare.” La această carte Ion Dumitrel spune: „Este o bucurie că poporul român are un model naţional: Poetul Miha Eminescu, omul unei vaste culturi, stăpân pe uneltele sale de exprimare, ziaristul de temut în epocă, căruia nu i-a scăpat nimic din ceea ce se cheamă evenimentele prioritare ale vremii. Şi astăzi actualitatea scrierilor sale politice nu poate fi pusă la îndoială, iar lirica lui rămâne mereu o probă de foc a Limbii Române.”

Georgescu, Nicolae. Boala şi Moartea lui Eminescu / Nicolae Georgescu ; ed. a 2-a rev. şi ad. – Bacău : Babel, 2012. – 218 p. Cartea conţine aşa cum scrie şi autorul în prefaţă: „Ceea ce vrem să spunem este că noi avem impresia că facem un fel de istorie vie inspectând fiecare palier cronologic şi teoretic, de mentalitate or de tradiţie al acestui complex numit eminescologie.” Diferite ipoteze ale bolii urmate de moartea marelui poet, l-au determinat pe autor să descopere adevărul cu ajutorul a mai multor documente demonstrative, a unor rapoarte medicale de la Institutul „Caritate” unde Eminescu şi-a petrecut ultimele zile din viaţa sa, cât şi a unor declaraţii ale personalului Institului de pe acea vreme. Destinul tragic al acestuia răsună ca un ecou pentru cei care l-au iubit şi-l iubesc pe Eminescu exact aşa cum a fost – poet romantic şi sentimental, care purta în suflet o rană prea adâncă ce n-a putut fi vindecată nici măcar de vreme. În pofida tuturor speculaţiilor privind demenţa acestuia, nimeni nu îndrăzneşte să conteste faptul că Eminescu a fost un geniu, o personalitate cu spirit poetic deosebit.

Cartea Boala şi moartea lui Eminescu este binevenită pentru îmbogăţirea spectrului cultural cât şi pentru descoperirea adevărurilor ascunse din motive necunoscute.

Codreanu, Theodor. Eminescu în captivitatea „nebuniei” : (ediţie definitivă) / Theodor Codreanu. – Ch. : „Universul” ÎS, 2011. – 360 p. Eminescologul Theodor Codreanu ne deschide acest volum cu Metoda dublului referenţial (În loc de prefaţă) pentru a ne uşura lectura şi pentru a înţelege adevărul privitor la revizuirea biografică a celor din urmă şase ani de viaţă a lui Mihai Eminescu. Studiile, cercetările şi argumentele convingătoare cu referire la „nebunia” lui Eminescu sunt structurate în XXVII capitole întitulate: Detractorii şi „nebunia”; Fratricidul verbal; Dublul Monstruos; Teoria dublului binom;Violenţa benefică fondatoare; Mistica „nebuniei”; „Vidul” spiritual;Miza morţii civile; Ce spune corespondenţa „martor al adevărului”; Războiul diagnozelor; Fricţiuni şi injecţii cu mercur; Boghean versus iszac; Dincolo de argumentul medical; Incomodul ghem al politicii; Antecedente; D ce a „înnebunit” Eminescu?;Alte preludii la ziua cea neagră; 23 iunie 1883. implicarea lui Slavici; „Internarea”: vizite şi reacţii; 28 iunie 1883; De la Idiosincrasiile catincăi Slavici la ilegalitatea „internării”; Suferinţa lui Maiorescu; Ironia lui Caragiale; Veronica Micle – „martorul mut”; De la „cinismul” lui Caragiale la kynismul lui Eminescu; agonie şi kynism; Kynism şi mântuire, după care urmează un Indice de nume.

Autorul ne demonstrează pentru a câta oară, „că ar fi timpul să recunoaştem în Eminescu marele bolnav, marele nebun al literaturii române, singurul veritabil: Oare nu a sosit momentul să recunoaştem, în fine, în Eminescu un geniu şi un mare bolnav, totodată – unul dintre bolnavii exemplari ai secolului romantic, alături de Nerval, de pildă, sau Nietzsche.”

Iacoban, Mircea Radu. Căminarul : [proză] / Mircea Iacoban. – Iaşi : Junimea, 2012. – 210 p. – (Col. Eminesciana). Proza dată este bazată pe fapte, date, documente reale dar filtrate prin propria gândire a autorului. Lucrarea pune cititorul să gândească, să reflecteze asupra faptelor citite. Autorul a utilizat în principal informaţii din colecţiile de documente eminesciene datorate lui Aug. Z. N. Pop, Gheorghe Ungureanu, George Muntean etc., precum şi din gazetele vremii...

D.V.