Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Pașcani - d. 19 octombrie 1961, București)
Preşedinte al Uniunii Scriitorilor, membru în Consiliul Mondial al Păcii, M.Sadoveanu a fost unul dintre cei mai prolifici scriitori din literatura română ,fiind comparat cu aproape toţi marii scriitori ai lumii, academician, om politic.Excelent exegete al sufletului românesc, Sadoveanu a scris peste 120 de volume, depăşind prin talentul său toate curentele literare cu care a fost contemporan. Prin temele predilecte (natura, istoria, vânătoarea, pescuitul, viaţa ţărănească etc.), reflectate armonios printr-o viziune realistă şi legendar-mitică, Sadovenu a evocat viaţa românească în aspectele ei cele mai fundamentale.
Vă propunem un fragment din lucrarea "EMINESCU" de Mihail Sadoveanu:
Preşedinte al Uniunii Scriitorilor, membru în Consiliul Mondial al Păcii, M.Sadoveanu a fost unul dintre cei mai prolifici scriitori din literatura română ,fiind comparat cu aproape toţi marii scriitori ai lumii, academician, om politic.Excelent exegete al sufletului românesc, Sadoveanu a scris peste 120 de volume, depăşind prin talentul său toate curentele literare cu care a fost contemporan. Prin temele predilecte (natura, istoria, vânătoarea, pescuitul, viaţa ţărănească etc.), reflectate armonios printr-o viziune realistă şi legendar-mitică, Sadovenu a evocat viaţa românească în aspectele ei cele mai fundamentale.
Vă propunem un fragment din lucrarea "EMINESCU" de Mihail Sadoveanu:
" Să ne aducem pururi aminte de
Mihai Eminescu, cel mai ales între toţi scriitorii acestui neam, apărut pe
neaşteptate în literatura lâncedă şi convenţională a epocii, în viaţa lui
scurtă a dus arta poeziei la înălţimi neîntrecute până astăzi , îmbogăţind
ritmul, rima şi expresia artistică, a dat cuvintelor simple valori nouă şi
armonii surprinzătoare, sentimentelor adâncime unică, viziunilor orizont
nemărginit.
Pe lângă acest progres al artei scrisului, Eminescu a îmbogăţit limba şi a legat poezia cultă de producţiile din veac ale cântăreţilor anonimi ai neamului.
Acest monument măreţ al literaturii poporului nostru a fost clădit în mai puţin de douăzeci de ani în care se numără şi anii de suferinţă când poetul a fost copleşit de o boală necruţătoare, care la 1889 i-a întrerupt brusc cursul vieţii.
Acest monument măreţ al literaturii, "mai durabil decât arma", a fost clădit între chinuri morale într-o epocă de nepăsare şi neînţelegere a geniului său, în neliniştea crâncenă a vieţii cotidiene, a lipsei umilitoare de haine şi pâine, în exploatarea unei societăţi literare şi a unui club politic."
Pe lângă acest progres al artei scrisului, Eminescu a îmbogăţit limba şi a legat poezia cultă de producţiile din veac ale cântăreţilor anonimi ai neamului.
Acest monument măreţ al literaturii poporului nostru a fost clădit în mai puţin de douăzeci de ani în care se numără şi anii de suferinţă când poetul a fost copleşit de o boală necruţătoare, care la 1889 i-a întrerupt brusc cursul vieţii.
Acest monument măreţ al literaturii, "mai durabil decât arma", a fost clădit între chinuri morale într-o epocă de nepăsare şi neînţelegere a geniului său, în neliniştea crâncenă a vieţii cotidiene, a lipsei umilitoare de haine şi pâine, în exploatarea unei societăţi literare şi a unui club politic."
Sadoveanu,
Mihail. Baltagul / Mihail Sadoveanu. - Chişinău: Cadran, 2003. - 128 p.
Romanul "Baltagul" înfăţişează o lume de o puritate ancestrală, trăitoare într-un ţinut în care datina este legea
Romanul "Baltagul" înfăţişează o lume de o puritate ancestrală, trăitoare într-un ţinut în care datina este legea
nescrisă a comunităţii.
"Baltagul" roman de dragoste, iniţiatic,
justiţiar şi etic, confirmă geniul creator al lui Sadoveanu, intenţia autorului
ca prin literatură să resacralizeze
lumea subordonând-o rânduelelor ansestrale, înfăţişind o lume de o
puritate mitică, trăitoare într-un ţinut în care datina este legea. Supranumit
“Eminescu al prozei”(Nichita Stănescu), M.Sadoveanu este laureat al Premiului
de Stat din România, membru al Academiei
Române, primeşte Medalia de aur a Păcii, etc.
Abordează
mai multe specii literare, cum ar fi povestirea, nuvela, romanul şi altele.
Romanul Baltagul este una
dintre capodoperele sadoveniene şi ale prozei româneşti datorita conciziei,
dinamismului acţiunii şi armoniei compoziţionale, fiind scris numai în zece zile şi aşternut pe hîrtie
atît de frumos şi curat, fără ştersături şi adăugări, încît manuscrisul este
pus în plic şi expediat la editură, publicat în 1930.
Mihail Sadoveanu , face referinţe la timpurile vechi prin dezvăluirea unor
paricularităţi vii,caracteristice oamenilor locului. Viaţa intimă a
oamenilor este evocată de scriitor prin mijlocirea familiei Lipan,membrii
căreia contactează permanent şi strîns cu exponenţi pitoreşti ai diferitelor
pături sociale de la sat şi, în parte, de la oraş. Capul familiei Nichifor
Lipan, este un oier dîrz, harnic, priceput la vorbă şi la faptă; altfel nici n-ar fi plecat din sat, asupra
iernii, în ţinutul Dornelor, să cumpere oi.
Dar
personajul principal al romanului nu e totuşi Nichifor, ci Vitoria Lipan, soţia
lui iubitoare, care, atunci cînd Nichifor întîrie, simte că soţului i s-a
întîmplat o nenorocire şi porneşte pe urmele lui, să-l găsească şi să-l răzbue.
Peripeţiile drumului lung şi anevoios, antrenarea în acţiune a fiului
Gheorghiţă, intuiţia şi perseverenţa Vitoriei în scopul descoperirii soţului
omorît de oameni haini, găsirea omului iubit, răzbunarea lui şi, în fine,
respectarea rînduielilor creştine legate de înmormîntare - toate acestea
adeveresc un personaj de dimensiuni şi semnificaţii amintind de eroinele
epopeilor antice. Ion Ciocanu,critic literar
În
trilogia Fraţii Jderi dimensiunile sunt de epopee, acest roman fiind
incontestabil adevăratul nostru epos eroic. Subiectul romanului - trilogie îl
formează Moldova în timpul lui Ştefan cel Mare şi Sfînt. Structura narativă a
romanului este arborescentă, fiind construită pe două nuclee, unul în jurul
domnului Ştefan, dezvoltînd tema luptei pentru destinul naţional şi realizînd
cadrul social istoric, iar celălalt avînd drept centru pe Ionuţ Jder, împreună
cu familia lui Manole Păr Negru, şi urmăreşte problema formării eroului, a luptătorului
pentru apărarea fiinţei naţionale.
Epopeea Fratii Jderi se deschide cu spectacolul de la hram, simbol al
vitalităţii şi inţelepciunii unui popor, al voinţei de a dura, şi se sfîrşeste
cu victoria de la Podul-Înalt, simbol al eroismului naţional, comentata de
monahul cronicar Nicodim, privind mareţia şi dramatismul evenimentului. Toata
viaţa feudală românească din această epopee trăieşte din arta povestitorului şi
din existenţa relatată a eroilor. Epopeea este un roman al romanelor, al unui scriitor
care studiază genial viaţa feudală roânească, intr-un limbaj arhaic, solemn,
liric, ceremonios, intemeind romanul istoric românesc modern, monumental. Zaharia Sangeorzan
Natura este, în
universul lui Mihail Sadoveanu, un personaj urmărit cu multă atenţie şi
curiozitate. natura este locul unde omul se întîlneşte cu lumea mitului, a
poveştilor, a fantasticului, adică Ţara de dincolo de negură.
Nu numai pușcașii și pescarii sunt oameni ai naturii, ci toate personajele sale, în ipostazul
lor de vânători, chiar când sunt recrutate dintre intelectuali. Și tot așa nu numai oamenii vechi evocați în câteva bucăți și nu numai oamenii primitivi de subt munte și din bălțile Dunării sunt din trecut,
ci toți vânătorii săi. Mai întâi,
prin patriarhalismul îndeletnicirii lor și în al doilea rând, prin ceea ce e ancestral în
instinctul care-i duce prin munți și văi și prin bălțile misterioase. Și, în sfârșit, trecutul este evocat chiar
și de felul relațiilor dintre vânători, cu
camaraderia lor simplă, cu poveștile și "minciunile"
vânătorești -- în adunările lor prin
case mobilate ca pe vremea dacilor -- cu "cuconu Nicu", cu pădurari
ieșiți de prin tainițele codrilor și cu acea egalitate dintre "cuconu Nicu" și pădurar, datorită meșteșugului vânătoresc care, suprimând ierarhia socială, întoarce pe om la
natură și la primitivitate.
Hanul Ancuţei, capodoperă a marelui scriitor, cunoscută chiar şi de
către cei care n-au citit-o şi folosită,
ca un brand
gata făcut, în industria hotelieră, este o megapovestire despre arta
povestirii. Într-un han cu ziduri ca de cetate şi cu o hangiţă, Ancuţa, plină
de ,,vinon-ncoa'', într-un timp pierdut în negura timpurilor şi totuşi nu prea
îndepărtat, se desfăşoară în fiecare seară un ceremonial al istorisirii unor
întîmplări eşite din comun. Spectatorii sunt şi actorii acestui show patrialhal
care mizează mult pe vinul adus în garafe pîntecoase, ca acelea care îi plăceau
lui Eminescu ( cînd mergea la ,,Balta rece'' cu Ion Creangă), şi pe
...lentoare. Nimeni nu se grăbeşte, nimeni nu recurge la excentrităţi pentru
a-şi mări audienţa, deşi o anumită preocupare pentru raiting exista; nu
întîmplător, unele istorisiri sunt precedate de o promovare insistentă şi, în
plus, în cazul uneia dintre ele, se practică amînările repetate, pentru a crea
o aşteptare în rîndurile ascultătorilor. Alex. Ştefănescu
Sadoveanu, Mihail. Viaţa lui Ştefan cel Mare / Mihail Sadoveanu. - Chişinău:
Prut internaţional, 2004. - 206 p.
Povestirea istorică - romanţată, Viaţa
lui Ştefan cel Mare, nu face parte din operele de vîrf şi
prea elogiate ale scriitorului, dar totuşi are o mare importanţă pentru istoria
poporului nostru deoarece ne istoriseşte despre viaţa şi faptele de vitejie a
celui mai mare domnitor român al tuturor timpurilor. Cartea cuprinde şi un şir
de date veridice cu privirea la genialogia lui Ştefan, nepot a lui Alexandru
cel Bun, care domnise în 1400-1432...
Mihail Sadoveanu rămîne şi aici un maiestru al scrisului, observînd - cu
privire la înscăunarea lui Ştefan cel Mare - că ,,sfîrşitul zbuciumelor, ca şi
alinarea vijeliilor, stă ca într-o taină a unei flori''. Moldovenii ,,erau doritori
de un domn adevărat''. Ce-i drept, ei ,,nu-l puteau cunoaşte în fiinţa
tînărului domnişor venit din necunoscut'', adică neştiut pînă atunci. Ion
Ciocanu,critic literar.
Sadoveanu, Mihail. Domnul Trandafir şi alte poveşti şi povestiri pentru copii / Mihail Sadoveanu. - Bucureşti: Sedcom Libris, 2008. - 169 p.
Povestirea
„Domnu’ Trandafir”, scrisă de Mihail Sadoveanu, a fost prima oară publicată în
anul 1905, în revista „Albina”, urmând să fie publicată din nou în anul 1907 în
volumul scriitorului, „La noi în Viişoara”.Sadoveanu, scrie această operă din
recunoştinţă, respect, admiraţie, dragoste pentru dascălul său, Mihai Busuioc,
idolul lui în viaţă. Va fi mereu o amintire plăcută în sufletul
elevilor săi, iar Mihail Sadoveanu îi va fi veşnic recunoscător, fiindcă l-a
învăţat gramatica, punctuaţia şi învăţătura sufletească, ce au alcătuit baza
meseriei sale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu