Neagu Djuvara s-a născut în data de 18 august 1916, la
Bucureşti. Neagu Djuvara şi-a făcut studiile la Paris, licenţiat în litere la
Sorbona, istorie, 1937 şi doctor în drept Paris, 1940. Participă la campania
din Basarabia şi Transnistria ca elev-ofiţer de rezervă iunie - noiembrie 1941
rănit aproape de Odessa. Intrat prin concurs
.jpg)
.jpg)
la Ministerul de Externe în mai
1943, este trimis de Antonescu curier diplomatic la Stockholm în dimineaţa
zilei de 23 august 1944, în legătură cu reluarea negocierilor de pace cu
Uniunea Sovietica. Numit secretar de legaţie la Stockholm de guvernul
Sănătescu, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, cănd comuniştii preiau
şi Externele. Implicat în procesele politice din toamna lui 1947, hotărăşte să
rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii al exilului
românesc, secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români,
la Paris; ziaristică; Radio Europa Libera; secretar general al Fundaţiei
Universitare Carol I. În 1961, pleacă în Africa, în Republica Niger, unde va
sta douăzeci şi trei de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al
Ministerului nigerian al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept
internaţional şi de istorie economică, la Universitatea din Niamey. După ce a
acceptat în prima fază un contract pe doi ani cu
Ministerul de Externe al
Nigerului, în 1961 Neagu Djuvara îl prelungeşte până în 1984. Între timp,
reluase studiile de filozofie la Sorbona. În mai 1972, obţine doctoratul de
stat, docenţa, la Sorbona cu o teză de filozofie a istoriei, mai târziu, obţine
şi o diplomă a Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale de la
Paris, I.N.A.L.C.O. Din 1984 şi până în 1989, reia activitatea din cadrul
emigraţiei româneşti, ca secretar general al Casei Româneşti de la Paris. În
1990 revine în ţară, încă nehotărât dacă să rămână sau nu, având în vedere ca
România de după 1989 este foarte diferită de cea pe care o lăsase în urmă, în
1944. Din 1991 în 1998, profesor - asociat la Universitatea din Bucureşti. E
membru de onoare al Institutului de Istorie A.D. Xenopol din Iasi şi a
Institutului de Istorie Nicolae Iorga din Bucureşti.
Principalele
publicaţii: Le droit roumain en matière de nationalité, Paris, 1940 (teză
de doctorat); „Démétrius Cantemir, philosophe de l'Histoire", în Revue
des études roumaines, XIII-XIV, Paris, 1974, pp. 65-90; Civilisations et
lois historiques. Essai d'étude comparée des civilisations, Mouton, Paris-Haga,
1975 (carte premiată de

Academia Franceză); în româneşte, Civilizaţii şi
tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor, Humanitas, 1999; „Les
«grands boïars» ont-ils constitué dans les principautés roumaines une véritable
oligarchie
.jpg)
institutionnelle et héréditaire?" în Südost-Forschungen,
Band XLVI, München, 1987, pp. 1-56; Le pays roumain entre Orient et
Occident. Les Principautés danubiennes dans la première moitié du XIXe siècle,
Publications Orientalistes de France, 1989; în româneşte, Între Orient şi
Occident. Ţările române la începutul epocii moderne, Humanitas, ed. a VI-a,
2008; Les Aroumains (operă colectivă), Publications Langues'O, Paris,
1989; în româneşte, Aromânii - istorie, limbă, destin, Editura Fundaţiei
Culturale Române, Bucureşti, 1996; „Sur un passage controversé de Kékauménos.
De l'origine des Valaques de Grèce", în Revue roumaine d'histoire,
vol. XXX, 1-2, Bucureşti, 1991; O scurtă istorie a românilor povestită
celor tineri, Humanitas, ed. a IX-a, 2008; Cum s-a născut poporul român,
Humanitas Junior, ed. a V-a, 2008; Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii,
Humanitas Junior, ed. a III-a, 2007; De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul,
Humanitas Junior, ed. a II-a, 2007; Însemnările lui Gheorghe Milescu,
roman, Humanitas, 2004; Amintiri din pribegie, Albatros, 2002; Humanitas,
ed. a IV-a, 2008; versiune franceză: Bucarest-Paris-Niamey et retour ou
Souvenirs de 42 ans d'exil (1948-1990), L'Harmattan, Paris, 2004; Există
istorie adevărată?, Humanitas, ed. a III-a, 2008.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu