Evenimentul zilei: 30 mai

     1882

• Eminescu se gîndește, trecător, să ceară la Iași un post de profesor de limba germană care „s-a rezervat pîn-acum și se va da la toamnă. Dacă-l cer pînă atunci și dacă nu intervine vro batjocură la adresa lui Ureche, poate să mi-l dea mie.‟

1887

• Ziarul Vocea Botoșanilor anunță redactarea a două cereri de către un număr de cetățeni, în vederea ajutorării poetului. Ziarul precizează că „ele circulă  pentru a se acoperi cu semnături cît mai multe. Ar fi de dorit ca această inițiativă să se realizeze.‟
• A.C. Cuza și Miron Pompiliu îl vizitează pe poet la Botoșani. În redactarea lui A.C. Cuza, filmul acestei vizite: „La întorcerea mea, în Decembre, Eminescu era încă bolnav, restabilindu-se abia în primăvara anului 1887, cînd a plecat la Botoșani, la sora sa Henrieta. De la dînsa, cu care era în corespondență, Miron Pompiliu a primit într-o zi o telegramă desperată: ni se spunea că: „Mihai e în ultimele momente‟, cerîndu-mi-se numaidecît să vină unul din noi, Pompiliu sau eu, acolo. Știind că iera suferind, și crezînd în adevăr că ar fi survenit cine știe ce complicație, am plecat imediat, amîndoi. Ajungînd în Botoșani la miezul nopții, ne-am dus de-a dreptul la locuința poetului, unde ne-a primit Henrieta, după o așteptare de jumătate de oră, zdrobită de suferință. Biata femeie era paralitică, și nu putea să se miște decît cu ajutorul unor bandaje de fier, pe care se trudise să și le puie. În timpul nopții, neavînd servitoare, cînd Mihai o striga, era silită să se tîrîie pe brînci, pînă la patul lui, ca să-l poată servi, cu un devotament admirabil. A doua zi numai, l-am văzut și pe Eminescu. (...) După ce ni povesti suferințele lor, arătîndu-mi starea de lipsă, în care se aflau, la plecare, Henrieta îmi dădu și unele manuscripte, mai recente ale poetului. Pe bucăți de hîrtie proastă, mototolită, erau versuri scrise cu creionul, care de abia se mai puteau ceti, și, printre acestea, Kamadeva. Transcriind imediat această poesie, pe care mai apoi am trimes-o d-lui Iacob Negruzzi pentru Convorbiri, m-am dus în odaia de alături, în care ședea poetul pe pat, și i-am cetit-o, uitîndu-mă la dînsul. Într-un moment, privirea lui rătăcitoare s-a concentrat: părea că-și aduce aminte de ceva,  de demult. (...)‟
• Liberalul publică următoarele:  „Cetim în Curierul român: nenorocitul poet Eminescu este iarăși prada crudei boale, ce-l ofilește și-l consumă de-atîta timp! De-o săptămînă întreagă nu vorbește, nu umblă, nu mănîncă! Pe lîngă gingașa și duioasa îngrijire a nenorocitei sale surori, cîțiva medici ai urbei și amicii săi intimi nu lipsesc a se perinda și-a sta altfel, mai în permanență lîngă dînsul. Afară de-aceștia, doi amici intimi din Iași, d. Miron Pompiliu, distinsul profesor și d. Cuza, epigramistul Contemporanului, se află și d-nealor în Botoșani, aducînd un ajutor bănesc, și chibzuind, împreună cu sora sa, medicii și amicii de-aici ai nenorocitului poet, ce ar fi de făcut în interesul său pentru viitor. Toate speranțele noastre însă în reabilitarea zdruncinatei sale sănătăți par zdrobite de-acest din urmă atac, mai puternic poate decît toate celelalte, ce l-au pălit.‟
• Întors la Iași, A.C. Cuza îi relatează într-o scrisoare trimisă lui Iacob Negruzzi despre starea poetului și despre cele constatate la Botoșani și încheie: „Alăturez trei poezii de Eminescu, nr. 1, mi l-a recitat soru-sa și mi-a spus că-l știe dintr-o veche condică, plină cu poezii, pierdută acum. Nr. 2 și 3 sînt compuse în Botoșani de cînd s-a întors de la Neamț. Strofa ultimă de la nr. 3 este mult corectată în manuscript și soră-sa mi-a spus că Eminescu nu era mulțumit de dînsa și vroia s-o refacă. Manuscriptele de pe care am extras sînt într-o stare nemaipomenită, căci hîrtia e din cele mai proaste, scrisoarea e plumb, și le-a purtat tot timpul în buzunar, așa că-s rupte și șterse. Sînt unele pe care n-a fost chip a le descurca. Ar fi bine să faceți și dv. la București și cît mai curînd ceva pentru Eminescu. Noi facem cît putem. Mîine seara este un concert la Humpel pentru dînsul. Dar știi publicul de la o vreme se lehamitisește. Mai vedeți și pe acolo unde-s mai multe bogății. E nevoie să-l trimitem la băi și mijloace nu-s.‟
• Are loc La Institutul Humpel un concert ce s-a dat „pentru un nobil scop‟. Fără a se spune explicit acest lucru, e vorba de ajutorarea poetului Eminescu. Știrea publicată în ziare relevă că serata muzicală a produs 825 lei, prețul unui loc fiind 5 lei și vînzîndu-se 165 bilete. După ce publică lista celor 165 de persoane participante la serata muzicală, ziarul Liberalul adaugă:  „Din suma de 825 lei s-au trimis prin mandat poștal 200 lei la destinația lor, iar restul de 625 lei s-au depus spre fructificare la Prima Societate de Economie din Iași, de unde pot fi oricînd ridicați și întrebuințați pentru același scop. Recipisa poștală și chitanța Societății de Economie se află la dna Humpel și pot fi prezentate oricărei persoane ar dori a lua cunoștință de ele‟...

 1889

·         „O ȘTIRE FOARTE TRISTĂ ne vine din București. Sănătatea nefericitului poet Eminescu, ilustrul fiu al județului nostru, merge din ce în ce mai rău. E în așa stare, că nu mai știe ce face: scrie și iar scrie, spunînd că sunt traduceri din Cicerone. D-rul Suțu, în căutarea căruia se află, nu dă nici o speranță de scăpare; din contră, el spune că boala se agravează mereu și că nu poate și departe momentul cînd ea va conduce la un desnodămînt fatal!‟ (Curierul român)

Sursa:

 Vintilă, Petru. Eminescu: Roman cronologic. – Bucureşti: Cartea Românească, 1974. – 810 p.

 Publicat: Irina Ţurcanu