1872
- Eminescu scrie părinților : „Astăzi
ies pentru prima oară din casă după o troahnă îndelungată și după o
desăvîrșită lipsă de apetit, care-a ținut mai douăzeci de zile. Înainte de două zile am început
a avea un apetit mai bun și acum reintru în obișnuințele de mai înainte și
în traiul ce-l duceam înainte de boală. Mă simt mai tare și gălbinarea e
ca și dispărută de pe piele și din față, numai în albul ochilor se mai
vede.
V-aș fi scris mai de mult, dar eram într-o
stare sufletească atît de amărîtă și de răutăcioasă din cauza boalei mele,
încît mai mă temeam să vă scriu sub inspirațiunea acelor rele dispozițiuni. Mai
adaog, că scrisoarea D-voastră cea din urmă, în care mi se comunică lucruri așa
de triste mi-a mărit boala și mă făcuseră și mai oțărît de cum eram.
Nimeni nu
venia la mine, pentru că oprisem pe orișicine de a veni, și astfel rămăsesem
numai în prada cugetărilor și închipuirilor mele, care numai senine nu puteau
fi.
Doctorul mi-a spus, că principala cauză a
boalei mele a fost izolarea deplină în care trăiesc și înconjurarea societății
și a oamenilor. Eu nu cred să fie asta. E drept că nu mă duc decît foarte rar
în adunări, ănsă totuși mă duc cîteodată.
Vă rog și de astă-dată ca să-mi trimiteți
banii cam așa, ca pe 25 ai lunei să-i capăt, căci, deși vă va fi făcînd
greutăți, totuși nu știți cît de mult bine îmi faceți cu aceasta. Oriunde
locuiesc, e natural ca aceia trebuie să fie oameni săraci, cari așteaptă ziua
în care am să le plătesc locuința ca pe o sărbătoare, căci în genere e una din
resursele lor principale. Acum locuiesc asemenea la niște oameni foarte de treabă, căci în
decursul boalei mele au fost modele de amabilitate, dar sunt foarte săraci. Eu
nu le pot răspunde altfel la amabilitatea lor decît cel puțin prin punctualitate...‟
1878
- Eminescu îi scrie lui Negruzzi :
„Spun drept, că n-aveam de gînd a mai tipări versuri. Această cură
radicală de lirism o datoream Junimii din Iași, căci desigur că pentru
convulsiuni lirice rîsul e mijlocul cel mai bun și – cel mai rău. Atîrnă
adică totdeauna de valoarea ce este-n ele și de valoarea ce le-o dă
autorul. Acest din urmă punct e mai cu samă important, nu pentru
deșertăciunea personală (departe de mine aceasta) dar pentru convingerea,
că lucrezi sau nu în zadar. Eu sunt scriitor de ocazie și dacă am crezut
de cuviință a statornici pe hîrtie puținele momente ale unei vieți destul
de deșerte și de nensemnate, e un semn că le-am crezut vrednice de
aceasta. (...) Deci trimit această coală de versuri, făcînd trei rugăminți
cît se poate de stăruitoare, a căror împlinire voiu privi-o totdeauna ca
un deosebit semn de prieteșug. I) Să nu se schimbe o iotă din ceea ce am
scris, căci îndată ce ies tipărite cu iscălitura mea, răspunderea
greșelilor mă privește pe mine; II) să se tipărească tuspatru deodată;
III) să nu aibă în marginea putinții nici o greșală de tipar.
Multe închinăciuni pentru toată Junimea și
pentru fie ce Junimist îndeosebi, iar mai cu seamă închin cu multă plecăciune
Cuconului Drăgănescu și stăruitorului întru cele bune și creștinești Creangă.
Dacă n-am scris multora din ei, după
scrisori primite, precum lui Conta, Creangă, boerului Drăgănescu și celui
„tout-à-fait ramoli par les petites modistes‟ Xenopol, cauza e că la Timpul am fiece zi de umplut o coală de
tipar (împreună cu Slavici) și această masturbație intelectuală ne face
incapabili de a ne aduna mințile.
Junimii de aici i s-a stricat rostul cu
Rossi. Pîn-la venirea acestui genial actor, țineam regulat vinerea ședință în
cari s-a citit aforismele lui Shopenhauer, capitole din Bălcescu, o novelă a
lui Slavici Gura satului, o traducere
în versuri a lui Ruy Blas (01.) apoi versurile mele ce vi le trimet, c-un
cuvînt Junimea de aici a mers pîn-acuma strună. De la venirea lui Rossi, serile
toate ale săptămînii sunt prinse.
După listă avem aici pe următorii: Odobescu,
Păucescu, Mandrea, Th. Rosetti, Nica, Slavici, Aug. Laurian, Ștef. Mihăilescu,
Teodorescu, Ollănescu, Filibiliu, V. Păun, Botea, Pușcariu, ș.a. ‟
- Eminescu publică în Timpul, fără semnătură, articolul
de fond. Citat din articol: „... Mihai Viteazul a izbutit să împreune sub
stăpînirea sa trei părți și să pregătească întemeierea unui stat român mai
puternic; a fost însă destul ca Mihai Viteazul să moară, pentru ca planul
urzit de dînsul să se prăbușească. Statul român de astăzi a trecut însă
prin mai multe zguduiri și rămîne statornic, fiindcă are două temelii:
conștiința Românilor și încrederea marilor națiuni europene....‟
1882
Eminescu îi
comunică Veronică Micle ideea de-ași tipări poeziile într-un volum intitulat Lumină de lună. Veronica Micle îi
răspunde „Sunt foarte mulțumită că vrei să-ți editezi frumoasele tale versuri,
eu, de asemenea, am de gînd să le aditez pe ale mele...‟
1884
- Profesorul dr. Obersteiner
confirmă cele scrise de Popasu și îi comunică lui Maiorescu: „… d-l Popasu
a făcut ieri o mică primblare cu Eminescu, în trăsură, care l-a înveselit
în chip vădit și de atunci s-a hotărît a lua parte la masa familiei mele,
ceea ce mai înainte mereu a refuzat. În chipul acesta dorim să-l deprindem
cu libertatea și cu lumea din afară.‟
Profesorul
Obersteiner opinează că, înainte de întoarcerea în țară a poetului, este
necesară o călătorie a sa „în Italia bunăoară‟.
- Familia
publică în cadrul rubricii Cronică
bucureșteană o mică recenzie a volumului de Poezii de Eminescu, reproduce sonetul S-a stins viața falnicei Veneții și adaugă: „Cred de prisos să
spun că asemeni bucăți de o frumusețe neîndoioasă umplu cu îmbelșugare
volumul iubitului poet Eminescu, despre care pot să vă împărtășesc fericita
știre că e aproape pe deplin mîntuit de cruda nenorocire care-l lovise. O
lungă scrisoare a sa – pe patru fețe – adresată unui prieten care, spre
bucuria tuturor, ne-a făcut bucuria d-a ni-o citi sîmbătă, la dl.
Maiorescu, e cea mai frumoasă dovadă că în curînd vom avea fericirea să
revedem în mijlocul nostru pe măestrul scriitor al atîtor «simțiri adînci
și înalte gîndiri», admirabile creațiuni pe care de m-aș încumeta să le
citez, aș face dintr-o scurtă cronică o lungă tablă de materii. Dar renunț
la aceasta recomandîndu-vă în întreg volumul care și ca conținut și ca
esecuțiune face onoare literaturii noastre și se impune tuturor celor ce
știu înțelege frumosul. ‟
1888
- „Mihai se află cu totul bine ca
minte, numai ca corp se află încă sub cură. și de corp, te asigur, că se
vindecă și nu va mai fi niciodată bolnav, căci a prins frică ca poporul de
dracu, eu însă am fost foarte bolnavă și nici acuma nu sunt bine, să mă
vezi cum am slăbit parcă-s sfînta Vinere din poveste‟…
(Henrietta către Cornelia Emilian.)
Sursa: Vintilă, Petru. Eminescu: Roman cronologic. –
Bucureşti: Cartea Românească, 1974. – 810 p.
Publicat: Irina Țurcanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu