Cu perdelele
lăsate,
Şed la masa mea
de brad,
Focul pâlpâie în
sobă,
Iară eu pe
gânduri cad.
Stoluri, stoluri
trec prin minte
Dulci iluzii.
Amintiri
Ţârâiesc încet ca
greieri
Printre negre,
vechi zidiri,
Sau cad grele,
mângâioase
Şi se sfarmă-n
suflet trist,
Cum în picuri
cade ceara
La picioarele lui
Crist.
În odaie prin
unghere
S-a ţesut
painjiniş
Şi prin cărţile
în vravuri
Umblă şoarecii
furiş.
În această dulce
pace
Îmi ridic
privirea-n pod
Şi ascult cum
învălişul
De la cărţi ei mi
le rod.
Ah! de câte ori
voit-am
Ca să spânzur
lira-n cui
Şi un capăt
poeziei
Şi pustiului să
pui!
Dar atuncea,
grieri, şoareci,
Cu uşor-măruntul
mers,
Readuc
melancolia-mi,
Iară ea se face
vers.
A târziu când
arde lampa,
Inima din loc îmi
sare
Când aud că sună
cleampa...
Este Ea.
Deşarta casă
Dintr-odată-mi
pare plină,
În privazul
negru-al vieţii-mi
E-o icoană de
lumină.
Şi mi-i ciudă cum
de vremea
Să mai treacă se
îndură,
Când eu stau
şoptind cu draga
Mână-n mână,
gură-n gură.
1878
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu